home POLITICA Iohannis cere în continuare demisia lui Victor Ponta

Iohannis cere în continuare demisia lui Victor Ponta

Share

Este bine că avem un preşedinte, Iohannis, care uneori, după ce enervează lungi perioade de timp, prin tăceri exasperante, ce duc cu gândul la o concupiscenţă cu Sistemul Ticăloşit, vine şi pune câteva lucruri la punct.

Acest lucru ar trebui să se petreacă mai des, în viziunea noastră. Dacă nu se întâmplă astfel, ok, dar important este trendul general, direcţia mare în care se îndreaptă România. Finalmente, nu cum dansează la strapontină un politician e important, ci rezultatele.

Iohannis a spus ieri că “nu şi-a schimbat părerea” şi aşteaptă “să se întâmple la un moment dat” şi demisia lui Victor Ponta. Klaus Iohannis a explică că între cei doi “există un dialog, mai instituţional, mai rar, dar am discutat chestiunile importante“.

ar fi bine să citiţi şi asta: Victor Ponta: Îi trimit președintelui demisia în 1 decembrie 2016

Aşadar, moale, Klaus Iohannis i-a cerut demisia lui Victor Ponta, iar acesta a răspuns golăneşte, aşa cum era de aşteptat. “Vă rog să aveţi amabilitatea să deschideţi uşa.” “Bă, mai fă o plimbare, ţi-o deschid pe 1 decembrie 2016”.

Şeful statului a explicat că “schimbarea Guvernului se poate produce doar dacă primul ministru (n.n.: corect pentru un şef de stat e să se expime corect româneşte, să spună «prim-ministrul») renunţă la mandat sau Opoziţia reuşeşte să vină cu o moţiune de cenzură care reuşeşte. Nici una, nici alta nu implică preşedintele“.

Aici lucrurile nu stau chiar aşa. În Constituţie nu scrie nicăieri că preşedintele nu are voie să aibă consultări cu partidele politice, cu liderii acestora, cu oamenii politici, nici că printre aceste discuţii nu au voie să se afle şi chestiunile care ţin deschimbarea prim-ministrului, a Guvernului sau a majorităţii parlamentare. România nu este republică parlamentară.

Poziţie corectă a lui Klaus Iohannis pe chestiunea refugiaţilor

Klaus Iohannis a explicat care a fost poziţia sa în faţa actorilor europeni, în mai multe rânduri, în privinţa primirii de refugiaţi: cotele voluntare. Fiecare stat să primească atâţia refugiaţi câţi e pregătit să primească.

România, a explicat el, poate primi 1.785 de refugiaţi, cotele stabilite prin ucaz de la Bruxelles sunt “speculaţii jurnalistice”:

Uniunea Europeana nu a prezentat niciun fel de date. Cifrele aparute sunt speculatii jurnalistice.

A existat şi un moment în care preşedintelui “i-a scăpat picioruşul” puţin:

Nu este cazul sa reactionam isteric, la fel cum nu este cazul sa ne aratam latura xenofoba (s.n.).

Omul înţelege ce a vrut să spună Iohannis, dar fără să vrea a afirmat (cât se poate de nediplomatic pentru un şef de stat, discutabil într-o dezbatere) că românii au şi o latură xenofobă şi, implicit, este bine să ne-o ascundem.

Pe de altă parte, a stabilit clar altceva, foarte corect, trăgând o linie groasă, hotărâtă:

In Romania vor veni 1.785 de refugiati pentru ca atatea locuri de cazare sunt disponibile. Mai mult, nu.

Nu este vorba numai de cazare, ci si de integrarea in societate. Si aici complicatia e mult mai mare. Nu ar fi greu sa transformam o veche cazarma in centru de primire. Romania nu are capacitatea sa ii integreze pe acesti refugiati in societate. Atat putem face acum.

Romania nu este membra Schengen si atunci nimeni nu poate sa intre in tara pentru ca asa doreste. La noi nu se va intampla ce s-a intamplat la unii vecini, sa ne trezim cu oameni in tara. Asa ceva pot sa exclud.

Bravos, domnule preşedinte Klaus Iohannis!

Dar sustenabilitatea? Sustenabilitatea, domnule Iohannis!

Klaus Iohannis a încercat ieri să explice de ce nu s-a implicat în dezbaterea espre noul Cod Fiscal, de după retrimiterea actului normativ la Parlament:

Nu am considerat ca este treaba mea ca presedinte sa spun ce masuri trebuie sa ramana. De aceea nu am aparut in aceasta dezbatere si nu am exprimat punctul meu de vedere, am vrut ca acest lucru sa il faca specialistii, ceea ce s-a si intamplat.

Este o explicaţie ambiguă, moale, care nu explică totuşi de ce a preferat să nu-şi spună punctul de vedere. Prima observaţie logică este că Iohannis nu e un preşedinte atât de activ ca predecesorul său, care şi-ar fi prezentat un punct de vedere articulat.

A doua este că totuşi, dacă Klaus Iohannis ar fi făcut-o, ar fi putut să enerveze majoritatea ultrareacţionară din Legislativ şi nu ar fi obţinut chiar nimic.

Totuşi, rămâne problema că, reuşind astfel să mai atenueze din relaxarea fiscală mult prea rapidă propusă de Cabinetul Ponta, nu avem argumentele concrete să credem că versiunea la care s-a juns prin acord politic are şi certificarea experţilor, adică sustenabilitatea necesară.

Politicienii poate se înţeleg minunat între ei, cad la pace, dar poate că specialiştii sunt de altă părere. Concret, din diferenţa de TVA care va scădea de la 1 ianuarie 2016 la 20% rezultă nişte scăderi de venituri la buget.

Pe de altă parte, scăderea cotei TVA cu 4 procente va încuraja businessul. Ce va prevala? Ce va fi mai puternic? Avem un sudiu de impact? Poate că da, dar noi nu ştim aceasta.

Poate că ar trebui să ni se spună dacă acest studiu de impact există, să ne lămurim cum stăm. Economia nu e o ştiinţă a mersului în întuneric, cu lanterna în mână, pentru că dincolo de orizontul luminat se poate afla orice: mlaştina, prăpastia sau un zid.

Reşedinţa, copacii votul prin corespondenţă

Începem cu sfârşitul. Asta cu “să poftească la treabă” (adecătelea să purceadă o dată cu legea votului prin corespondenţă) ne place, suntem fani ai acestui gen de îndemn. La mai multe!

Nu am înţeles însă nimic clar şi nici nu aveam ce din următoarele:

Dacă soţia lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, ar fi cerut să fie daţi jos niscaiva pereţi de la Vila Lac 3 şi, implicit, soţul ei astfel a negat acest lucru, atunci noi trebuie să-l credem că aşa stau lucrurile?

Nici un jurnalist nu a avut sânge-n instalaţie să-l întrebe dacă în curtea vilei de protocol de la Neptun au fost şi nu mai sunt 50 de copaci. Iarăşi. trebuie să-l credem că această problemă nu există?

Citeşte şi
Bazându-se pe memoria scurtă a electoratului propriu, PSD minte din nou, după exact acelaşi şablon
Liviu Dragnea a renunţat la introducerea TVA 0 la vânzarea de locuinţe sociale. Încă o
Victor Ponta va obţine contrariul cu ameninţări la adresa marilor retaileri cu mărirea taxelor, nu
Piaţa comenzilor de mâncare online din România este ajutată substanţial de reducerea TVA la alimente
Cabinetul P2 mai bine ar uita colectarea de venituri prin lupta contra evaziunii. Nu suntem
"Din păcate, România nu are un cazier foarte bun privind presa în libertate şi drepturile
TVR a inceput o procedură de achiziţionare de servicii de recuperare a creanţelor la taxa
~focoase de racheta furluate~declinul lactatelor~leul e mai prospat decat forintul~ce risca ATE, Volksbank si Banpost~Egiptul,
Cel mai probabil guvernanţiii s-au grăbit cu ieşirea din recesiune. Un cuvânt mai corect acum
~PNL, partid din stanga~coreenii vor sa nuclearizeze~in barlogul lui Ratko Mladici~Ilefor in insolventa~alimentele se vor
Share