INTERVIU Godinac: Se doreste infiintarea Ministerului Presei?

Share

La ora la care cititi acest interviu cu liderul MediaSind, Cristi Godinac, Comisia pentru Cultura si Mass-Media din Senat se va intruni, se intruneste sau se va fi intrunit deja.

Ceea ce au discutat, discuta, respectiv vor fi discutat acesti oameni ne afecteaza direct: poate ca vor sa legifereze infiintarea unui Minister al Presei, cum nu exista in Europa si in intreaga lume occidentala.

Asa cum se vede aici, astfel de institutii exista in Pakistan, Kazahstan, Ghana, Irak, Federatia Rusa, Zimbabwe – democratii inaintate, traditionale, in care libertatea presei este printre cele mai mari din intreaga lume.

Este o chestie foarte grava.
Da, intr-adevar, este un lucru foarte grav. Un nou atac asupra libertatii de exprimare. Este in sprijinul Strategiei privind Apararea Nationala, in care se precizeaza vulnerabilitatea presei pentru siguranta nationala. Credem ca este un “pui” al acestei strategii.

FOTO: iPhonesTalk

Care este “puiul”?
Acest proiect de lege, depus in Senat de catre Silviu Prigoana, Sorin Lese, Florin Serghei Anghel, Alin Popoviciu, Adrian Nitu, Brandusa Novac, Mate Andras si altii.

Ce stabileste?
Prin acest proiect de lege, se incearca transformarea Consiliului National al Audiovizualului, practic, intr-un minister al presei. Initiatorii solicita ca intreaga presa scrisa, ziare, reviste, inclusiv presa online, sa fie acreditate prin lege si sa se subordoneze CNA, exact ca radiourile si televiziunile.

De asemenea, este foarte grav ca CNA este abilitat sa stabileasca conditiile si procedura pentru acordarea licentelor pentru presa scrisa si pentru online si poate suspenda activitatea publicatiilor pentru o perioada de la una la sase luni sau pe termen nelimitat, prin retragerea licentei.

Si daca eu hotarasc ca StareaPresei.ro va functiona si peste licenta suspendata, ce mi se intampla?
Vor interveni bineinteles amenzi.

Si daca eu hotarasc ca nu platesc nici un fel de amenda si continuu sa fac presa online pe StareaPresei.ro, ce mi se intampla?
Exact ce se pregateste si prin Strategia Nationala de Aparare: locuri libere in puscarii.

Bun, atunci o sa fac presa independenta in puscarie. Daca asa intelege actuala putere sa ne gratuleze, pentru ca am sustinut-o, ca sa ajunga la putere, atunci nici un fel de problema: “Omul de marmura” al lui Adrzej Wajda e un bun exemplu. Explica te rog in continuare ce se intampla maine.
Expunerea de motive a celor pe care i-am mentionat mai sus este iarasi interesanta. Ei spun ca este necesara o lege a statutului jurnalistului, asa cum exista pentru medici, juristi, adica pentru toate profesiunile liberale, care nu trebuie sa fie reglementate de Codul Muncii.

FOTO: AmosNews – Cristi Godinac: Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind nu poate să fie părtaşă la sacrificarea drepturilor jurnaliştilor

Practic, noi nu mai avem nevoie de clauza de constiinta, prevazuta in Contractul Colectiv la nivel de Ramura Mass-Media (despre care numai ce-am scris, argumentand in scandalul de la Parlamentul European, privind respingerea in Comisia PETI a petitiei pentru scoaterea din SNAp a presei de la categorisirea ca risc la siguranta nationala), pentru ca vor face dumnealor un statut al ziaristului.

O alta motivatie interesanta este ca aceste modificari sunt necesare pentru “a limita otrava informationala ce ne agreseaza zilnic, preponderent in presa scrisa, prin intermediul unor modificari la Legea Audiovizualului”.

Deci, televiziunile teroriste nu-i deranjeaza, nu?
Dintr-o data, presa scrisa si presa online au devenit inamicul public numarul 1 al puterii actuale.

Repet: trebuie sa inteleg ca televiziunile teroriste Antena 3 si Realitatea TV nu ii mai deranjeaza, acum ii deranjeaza presa scrisa.
Da, brusc si subit ii deranjeaza presa scrisa si presa online. Maine am fost invitati la Senat, la Comisia de Cultura, Arta si Mass-Media, unde va fi dezbatuta aceasta minune de proiect de lege.

Cine este initiatorul?
Silviu Prigoana.

Silviu Prigoana este cumva una si aceeasi persoana cu cel care, pe cand era patronul Realitatea TV, statea la ora opt dimineata la intrarea in televiziune, unde jurnalistii semnau condica, precum la fabrica de ace si brice, iar cine nu avea cravata la gat si nu era tuns regulamentar era trimis la Serviciul personal, sa fie concediat? Atunci este domnul care nu a inteles nimic din statutul unui jurnalist si ce inseamna presa, in general.
Eu stiu ca dansul este specialist in reciclat gunoaie. M-as fi asteptat ca dumnealui sa prezinte Parlamentului un proiect de lege pentru curatenia oraselor, dar nu pentru reglementarea presei, pentru ca nu are absolut nici o legatura cu presa. A mai avut probabil niste experiente, cu posturile de manele.

Maine ce se intampla la Senat?
Maine intra in dezbaterea Comisiei de Cultura, Arte si Mass-Media acest proiect de lege.

Ati fost anuntati oficial?
Am fost anuntati telefonic.

Senatul Romaniei, ca institutie publica, nu face documente scrise? O stampila, o parafa, o semnatura…
Probabil ca aceasta decizie a fost luata in graba, dupa ceea ce s-a intamplat zilele trecute in Parlamentul European. Au considerat ca trebuie aplicate in cel mai scurt timp legi impotriva libertatii de exprimare si n-au mai avut timp sa ne trimita invitatii oficiale, dar nu e nici o problema, e bine si asa, macar stim despre ce este vorba, stim cum sa ne aparam si putem sa fim prezenti si nu mai asteptam sa fim pusi in fata faptului implinit.

Cum putem sa ne aparam? Daca ei vor sa faca asta, cine se opune? Faptul ca un ins ca Silviu Prigoana are astfel de initiative crete este mai putin relevant. Important este cine marseaza la initiativa lui. PDL, PSD, PNL ce spun?
Deocamdata nu avem nici un semnal. Ne bazam pe sprijinul tuturor partidelor parlamentare, inclusiv al PDL. Cred ca si acolo sunt persoane, ca si in celelalte partide, care inteleg rolul presei intr-o societate democratica. Inclusiv, avem semnale chiar din partea CAN ca nu ar fi de acord cu o astfel de propunere.

Share