EUROVISION: Interviu cu Paula & Ovi pentru EscToday

Share

EscToday a realizat un interviu cu Paula Seling si Ovidiu Cernauteanu, alias Ovi Jacobsen, alias Ovi Martin din Bryne, despre participarea lor la concursul Eurovision de la Oslo, de peste cateva saptamani.

Exista cu siguranta un lucru bun, pe care il putem constata din acest interviu: avem  in sfarsit o imagine mai cosmopolita – Paula si Ovi vorbesc fluent in limba engleza, au ce spune, sunt inteligenti, au idei, sunt comunicabili, au prezenta de spirit si nu ne mai fac de ras, asa cum ne-a facut Nico acum doi ani, intr-un interviu pe care i l-a smuls cu dificultate reporterul Oikotimes.

Lipsa ei de fluenta si idei in limba engleza a fost palmata pe cat a fost cu putinta de catre bietul Vlad Mirita, asa cum se poate vedea aici si aici. Acum, sa luam la rand cele doua clipuri ce formeaza interviul, prim si a doua parte, asa cum a fost el postat pe YouTube.

Paula si Ovi explica faptul ca au participat pana acum de cinci, respectiv, de trei ori la calificarile pentru Eurovision, “dar prima data nu se pune”, explica Paula, “pentru ca aveam 18 ani”.

Am fost nerabdatori sa incepem acest produs”, spune Paula, in debutul interviului. Este foarte bine spus, pentru ca intr-adevar, asa cum vom vedea, este in primul rand un produs muzical si in al doilea rand de-abia muzica adevarata, asa cum imi place mie.

Ea explica faptul ca, impeuna cu Ovidiu Cernauteanu, considera piesa “Playing With Fire” ca fiind doar un inceput de colaborare si ca ei doresc sa continue sa cante impreuna si alte melodii, ca sa faca din toate acestea un intreg proiect, de sine statator. “We are very anxious to go there (n.n.: adica la Oslo) and give it all”, explica Paula.

Defapt, de cand incepe interviul, cel mai intalnit cuvant folosit de Paula este “anxious”, care, asa cum se stie, poate insemna si “nerabdator”, dar si “anxios” sau “stresat”. Ovi explica: totul a inceput cu tema de la pian si cu discutiile telefonice dintre cei doi, de a imagina un fel de lupta intre o fata si un baiat.

“Eu si cu producatorul Simen Eriksrud am avut cateva idei, bazate pe teme muzicale din anii ’70, precum celebra “You’re the one that I want”, din filmul muzical “Grease””, arata Ovi.

Cantecul a fost scris in Norvegia, apoi Ovi a sunat-o in Romania pe Paula si i-a spus: avem cantecul, hai la Eurovision, confirma Ovi scenariul propus de catre reporterul ESCToday.

Va invit sa ascultati aici, in continuare, partea I a interviului:

A doua parte a interviului arata, in debut, una dintre caracteristicile interviului tipic de Eurovision: mai glumim, ne relaxam, nu facem un hard-interview.

Jurnalistul grec, stabilit in Cluj, care face interviuri pentru ESCToday, ii spune lui Ovi: deci sunteti doi pe scena, aveti trei backing-vocals, mai aveti loc pentru inca o persoana (regulamentul Eurovision ii permite unui competitor sa stea pe scena cu un grup de maximum sase persoane, ceea ce mie mi se pare o tampenie, daca vrei sa participi la o competitie cu un grup vocal de doo-wap format din sapte sau zece persoane?), aveti de gand sa mai aduceti pe cineva?

Iar Ovi, cu prezenta de spirit, reactioneaza in gluma, sugerandu-i jurnalistului ca el ar putea sa fie acea persoana.

Cu mare placere constat extractia culturala muzicala deosebita la care se raporteaza Paula & Ovi, atunci cand sunt intrebati daca au melodii favorite. Pentru a-si scoate in evidenta calitatile piesei pe care o interpreteaza in concursul de anul acesta, ei vorbesc despre faptul ca in mai, la Oslo, vor fi foarte multe melodii lente.

Jurnalistul de la ESCToday spune, in replica: trebuie sa-mi aduc si o perna! Acum, as dori sa-l iau la rafistolat putin pe Ovi sau pe jurnalist, ori pe Paula, ea, care a cantat foarte multa muzica “lenta”, ca sa zic asa, sa-i intreb daca se plictisesc atunci cand il asculta pe Didrik sau pe Daniel Diges, ori poate pe Aisha.

Trebuie sa inteleg ca melodiile lente sunt plictisitoare a priori si este indicat sa-ti iei perna cu tine, la indemana, ca sa poti dormi mai lesne, pana cand ele trec si se apropie niste miscari mai rapide?

Una peste alta, avem de-a face cu doi oameni, Paula Seling si Ovidiu Cernauteanu, care se pricep mult mai bine sa-si vanda marfa decat cei care ne-au reprezentat pana acum in competitiile Europene Eurovision.

Probabil ca mai bine, datorita calitatii muzicii, am fost reprezentati in ultimii ani numai de Luminita Anghel & Sistem si de catre Mihai Traistariu.

Avem insa o mare problema cu calitatea muzicii care vine in completarea unui eventual exercitiu de marketing mai reusit (pe care ni-l dorim si pe care, daca exista, il aplaudam). Dar despre aceasta in urmatoarea postare.

Related EscToday polls:
~~~Romania decided: How much do you like Playing with fire?
~~~esctoday.com National Final Awards 2010: Best SONG not to qualify in ROMANIA?
~~~esctoday.com National Final Awards 2010: Best PERFORMANCE not to qualify in ROMANIA?

Share