home ECONOMIE Indicele Robor continuă să crească. Care e semnificaţia faptului

Indicele Robor continuă să crească. Care e semnificaţia faptului

Share

Indicele Robor a continuat să crească, după ce a stat mai multe zile pe un palier procentual. În spatele acestei creşteri, simptomatic, se află o nouă operaţiune REPO a Băncii Naţionale.

Indicele ROBOR a sărit în aer efectiv. Creditele se scumpesc iar

Pe 17, 18, 19 şi 20 octombrie, indicele Robor a staţionat pe 1,84%. Pe 23 şi 24 decembrie, a crescut, apoi a staţionat la 1,85%. Apoi, ieri, a sărit la 1,88. Cel mai interesant este că pe 23 octombrie BNR a intervenit cu o nouă operaţiune REPO.

Acasta a fost de dimensiuni mai mici. Suma oferită şi adjudecată a fost de 1,042 miliarde de lei, faţă de precedentele, de 4,1324 miliarde de lei, pe 10 octombrie, şi 9,3555 miliarde de lei, pe 3 octombrie. Aşadar, este vorba despre un trend crescător, pe care Banca Centrală nu încearcă să îl sopeze, ci doar să îl tempereze. De ce?

Indicele REPO reprezintă un barometru al stării economiei

Eistă, în acest moment, un curent de idei occidental, conform căruia e bine ca economia să aibă o inflaţie de 2%. Problema este că la noi creşterea aceasta nu indică o stare de bine a economiei. Experţii chestionaţi de mine pentru România liberă mi-au spus că anul viitor inflaţia va creşte mult.

Pe de o parte, este irelevantă o creştere de câteva basis points la indicele Robor. Pe de altă parte, supraîncălzirea economiei, datorată atacurilor PSD la prosperitatea economiei, duce la inflaţie. Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, aminteşte că în septembrie inflaţia era de 1,8%.

Creşterea lunară a inflaţiei este de 0,5%. Astfel, avem o aşteptare optimistă a inflaţiei de 2,4%. Cre este cea pesimistă, Dumnezeu cu mila. Ce va fi l anul? În primul trimestru, peste 3,5% sau chiar 4%, crede Dumitru, la jumătatea anului.

Indicele Robor şi factorii conjuncturali

Există mai mulţi factori care influenţează indicele Robor. Unii sunt fundamentali, alţii conjuncturali. Când vorbim despre cei din urmă, brusc începem să facem politică. Iar politica, aşa cum vom vedea, influenţează astfel creditele românilor, dinspre mărimea dobânzii.

Care au fost anul acesta, până acum, aceşti factori conjuncturali? Plăţile de taxe la buget reprezintă un asemenea factor. Foarte important: Guvernul a cerut companiilor de stat să plătească un superdividend destul de mare. Acesta a tras lichiditatea din piaţă.

Cum piaţa monetară este la noi destul de restrânsă, superdividendul tras de Cabinetul Tudose, în lipsă de bani de la buget, a contribuit la scumpirea leului şi creşterea Robor. În al treilea rând, Finanţele, pe perioada verii, au continuat să emită lunar – o sumă relativ constantă de la lună la lună – de titluri de stat.

Indicele Robor, influenţat de o suprapunere de factori

Despre acest subiect şi semnificaţiile sale vom detalia în zilele ce urmează, pe o temă esenţială. Emisia aceasta de titluri a fost făcută pe fondul existenţei unor maturităţi destul de mici. Adică, au ajuns la maturitate titluri de stat în sumă relativ mică – un miliard–două miliarde de lei. Finanţele au emis titluri de 3-4 miliarde de lei lunar.

„Şi aceasta a extras din lichiditatea de pe piaţă cam două miliarde de lei lunar”, spune Ionuţ Dumitru. Ministerul de Finanţe e însă constant în piaţă, pentru a-şi finanţa necesarul. Nu aceasta e problema, susţine Dumitru. Mai sunt fluctuaţii de lichiditate şi pentru că, lunar, ajung la maturitate nişte titluri, care pot fi în număr mai mare sau mai mic.

„Evident, aceasta influenţează şi lichiditatea de pe piaţa monetară. Acum, a fost o suprapunere de mai mulţi factori (n.n.: conjucturali), pe lângă cei fundamentali. Robor începuse să crească de o perioadă, dar nu atât de repede”, arată Dumitru.

Citeşte şi
Pe 28 septembrie, Indicele Robor la 3 luni a urcat la 0,92%. Apoi la 1.46. Azi,
Producţia de cărbune a crescut în România, aşa că putem să răsuflăm uşuraţi. În curând,
Se apropie ziua în care cei ce au votat azi cu USL îşi vor muşca
Economia a încetinit semnificativ în trimestrul doi şi, chiar dacă nu s-a întors pe minus,
~Fenechiu, agent de influenta in Afacerea Palas~AFACEREA RODIPET Bani la finantarea crimei organizate~Basescu: fara populism!~FMI:
Cel mai probabil guvernanţiii s-au grăbit cu ieşirea din recesiune. Un cuvânt mai corect acum
~marele premiu Eurovision miroase a petrol caspic~Boc la Guvern, ante portas~Orange s-a razgandit si va
~s-a-ntreit numarul delegatilor la Congresul PDL: avantaj Blaga~Elena Basescu pierde iar lupta cu limba romana~Goldman
~tragedie in Japonia~escrocheriile lui Lincu~Basescu il vrea presedinte PSD pe Boc si premier independent~CIA despre
~Vantu zice ca de-acum incolo e chitit pe Basescu~concursul pentru premier, amanat~razboiul vamesilor~iesim din recesiune?~
Share