Ca să ne înţelegem prezentul acesta al nostru agitat, mizer si plin de conflicte, trebuie să ne cunoaştem şi să ne înţelegem trecutul, care sunt originile actualei situaţii. În mod repetat, reprezentanţii establishmentului politic putred din România au făcut apel la uitare.
Afirmarea iniţială, în zilele lui decembrie 1989, a existenţei teroriştilor, apoi dispariţia dovezilor privind aceştia şi ce au făcut ei, este o altă diversiune, menită să zăpăcească conştiinţa publică românească, indiferent dacă au existat sau nu terorişti. Noi trebuie să ţinem minte, să ştim adevărul şi să înţelegem.
Ca să înţelegem, trebuie să cunoaştem ce s-a întâmplat înaintea noastră, în alte state ale fostului lagăr comunist, nu să uităm. Dacă vom uita sau nu vom şti niciodată, vom permite repetarea istoriei.
citeste si:
Iliescu, Jaruzelski şi salvarea naţională. Apel la memorie (1)
Iliescu, Jaruzelski şi salvarea naţională. Un militar comunist polonez ciudat (2)
Iliescu, Jaruzelski şi salvarea naţională. Stanisław Ceauşescu, Nicolae Kania (3)
În fapt deci Ion Iliescu are unele date biografice originare asemănătoare cu acelea ale lui Wojciech Jaruzelski. A fost probabil şi poate că este în continuare, într-un fel sau altul, un agent al ruşilor în România, care lucrează pentru interesele ruseşti, nu pentru cele româneşti.
De exemplu, în 1990 a făcut tot ce a putut – şi a şi reuşit – împotriva unirii României cu Republica Moldova în acel moment. Un eveniment politic major, care este clar că ar fi dat peste cap interesele politice ale Moscovei în Europa de Es
t.
A reuşit, avem impresia prin agenţii săi de influenţă, să formeze un puternic curent de opinie în România, extrem de seducător şi toxic, alcătuit dintr-un mixtum-compositum de false argumente economico-politico-geostrategice, conform căruia este mai bine pentru noi să nu ne unim cu românii dintre Prut şi Nistru.
Îl despart de Jaruzelski însă abilitatea politică superioară, faptul că este civil şi acela că a fost şi este un supravieţuitor, care a trăit în multe epoci, pe mulţi i-a popit şi pe încă şi mai mulţi i-a doborât.
L-a dat jos pe Ceauşescu, cu ajutorul ruşilor, poate şi cu cel al americanilor, însă cu siguranţă cel puţin cu acordul tacit al acestora, aşa cum Jaruzelski l-a înlăturat pe Kania opt ani mai devreme.
Jaruzelski a impus un regim de forţă cu acordul ruşilor, instituind legea marţială, aşa cum Ion Iliescu a încercat să impună un regim socialist cu faţă umană la Bucureşti, despre care a şi vorbit şi căruia i-a făcut o propagandă intensă, încă de la prima sa apariţie pe TVR, în 22 decembrie 1989.
Acum ajungem la ultima porţiune a analizei noastre. Vom diseca acest discurs al lui Ion Iliescu, transmis de Televiziunea Română. Vorbele lui Ion Iliescu sunt notorii şi pline de semnificaţii. Unele le voi revela acum, poate pentru prima dată.
“Pericolul cel mare acum este ca să se declanşeze anarhie.”
COMENTARIU
Obsesia ruşilor, în privinţa statelor din lagărul socialist, a fost pericolul anarhiei. În îngrozitoarele zile de după mineriada din iunie 1990, Ion Iliescu justifica intervenţia minerilor, prin aceea că ei ar fi venit la Bucureşti ca să înlăture pericolul anarhiei în capitala ţării. În spatele acestui gen de acţiuni şi discursuri diversioniste se vede mâna ruşilor.
Ei au impus regimul de forţă din Polonia, de exemplu, dar şi pe cel al lui Gustáv Husák în Cehoslovacia, obsedaţi de faptul că în aceste state se va instaura anarhia.
În realitate, ceea ce numeau ruşii “anarhie” era democraţia, de care ei se temeau, pentru că aceste state ar fi scăpat de sub controlul sovietelor. Se temeau, aşa cum se temea şi se teme în continuare încă şi azi Ion Iliescu.
“Sunt semnalări că grupuri de cetăţeni DEZORDONAŢI, DEZORGANIZAŢI -s.n.- devastează magazine, sparg vitrine. Trebuie ca poporul să acţioneze ca o forţă civilizată şi organizată, să se vadă că aici se face ordine, cu contribuţia, cu participarea, cu prezenţa oamenilor muncii…”
COMENTARIU
Spargerea vitrinelor magazinelor şi, în general, totalul vandalismelor de acest gen, din acele zile şi ulterior, a fost o operaţiune acoperită de diversiune (una dintre primele), pusă la cale pentru a justifica ulterioara potenţială intervenţie în forţă sau simularea anarhiei, prin provocările făcute de membrii poliţiei politice, ca să justifice instituirea 
FSN ca organ de stat, cu filiale în toată ţara, în fiecare judeţ şi eventuala intervenţie rusească, cerută în acele zile de către Ion Iliescu.
“… cu participarea activă a poporului, şi nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleşi ai poporului, s-au autointitulat comunişti… n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific, au întinat numai numele Partidului Comunist Român. Au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară.”
COMENTARIU
Acest fragment din discurs este esential. După cum se observă, Iliescu sare de la una la alta, legându-se de ceauşeşti, însă fără să îi şi numească.
I-aş aduce aminte lui Ion Iliescu faptul că liderii Partidului Social Democrat Român, aripa Titel Petrescu (foto dreapta), care au refuzat să se lase absorbiţi de Partidul Comunist Român, au înfundat puşcăriile comuniste, iar majoritatea lor au şi murit acolo. Comuniştii impuşi de Kremlin în România deci au fost primii care au întinat idealurile socialismului. Altul decât cel la care se referea în 1990 Ion 
Iliescu – social-democraţia de tip occidental, în detrimentul socialismului ştiinţific de inspiraţie sovietică.
Acest fragment este însă esenţial şi din alt punct de vedere decât cele care au fost reliefate până acum de o serie de comentatori şi de mai mulţi analişti politici respectabili. În Polonia anului 1981, Jaruzelski, ghidonat de la spate de ruşi, impunea o dictatură militară şi spunea exact acelaşi lucru: scopul său declarat era de a “salva socialismul polonez şi onoarea naţională”.
Ceea ce trebuie să înţelegem este că Rusia, indiferent cum se numeşte ea într-un anumit moment al istoriei sale, are o permanentă tendinţă de a acapara teritorii care nu îi aparţin, într-o expansiune orientată la vest de teritoriul ei naţional.
Tendinţa aceasta îşi are originile pe timpul Ţarului Petru I, care a fondat liniile generale ale politicii expansioniste ruseşti, valabile şi astăzi, ca şi pe vremea când statul rus se numea Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste -URSS- şi avea propriul său imperiu, format din statele comuniste captive din Europa şi alte state comuniste de pe mapamond, precum Cuba.
Lucrurile nu stau altfel nici în prezent. Pe perioada cât ursul rusesc s-a simţit slab, în anii preşedinţiei lui Boris Elţîn, Rusia şi-a pilotat un grup de agenţi de influenţă, în frunte cu Ion Iliescu şi ideologul Silviu Brucan, ca să frâneze pe cât posibil evoluţia 
democratică a statului român şi să-l ţină cât mai aproape de sfera de influenţă rusească.
Din anul 2000, când în Federaţia Rusă a ajuns preşedinte Vladimir Vladimirovici Putin, statul rus a început să se fortifice şi, pe valul de exuberanţă economico-financiară globală, Federaţia Rusă a căpătat din nou puterea să facă valuri în vechea sa sferă de influenţă comunistă.
Cu aceasta ne confruntăm noi, azi, în România, prin agenţii Kremlinului, care continuă să încetinească atât cât pot modernizarea statului român. Pentru a ne înţelege prezentul, aşa cum am spus, trebuie să ne studiem cu mare atenţie şi scupulozitate trecutul. Pentru a nu mai repeta greşelile pe care le-am făcut odată.