home CULTURA, MUZICA Grupul ABBA se va reuni din nou pe scenă într-o formulă aparte

Grupul ABBA se va reuni din nou pe scenă într-o formulă aparte

Share

Trupa suedeză ABBA va susţine un nou concert. Dar pe scenă nu vor ieşi membrii trupei, ci copiile lor digitale. Avatarurile lor, cum sunt numite imaginile virtuale ale interpreţilor, informează Agenţia TT, citând declaraţia membrului trupei, compozitorul Björn Ulvaeus.

ABBA Cum se explică succesul fulminant al trupei?

ABBA lucrează acum la avataruri

Lucrăm în momentul de faţă la crearea acestor „avataruri”. S-au făcut toate măsurătorile capetelor noastre, iar apoi a fost creată o bază de date cu mușchii feței. De aceasta se ocupă artişti tehnicieni din industria cinematografică, precum şi specialişti în tehnologiile informatice. Vom arăta exact ca în anul 1979. Am ales acest an pentru că am considerat că exact în perioada respectivă arătam cel mai bine,

, a declarat Björn Ulvaeus. Este o nouă ipostază a complexului de mai multe decenii ale membrilor grupului. Ei au impresia că o componentă majoră a succesului lor global este reprezentată de aspectul lor fizic plăcut ochiului.

Nimic mai greşit. Muzica contemporană abundă de fete şi băieţi frumoşi, dar nici unul nu a reuşit să ajungă prin asta la popularitatea imensă şi perenă a grupului ABBA.

Nu e prima dată când ABBA lucrează cu avataruri

Precedentul este un clip mai puţin cunoscut al grupului, a cărei realizare nu este datată. În acesta, membrii grupului, în recuzita lor tipică de scenă, se duc la un producătort, ca nişte începători.

Acesta, sclifosit nevoie mare, le cere să îi arate ce pot. Ei încep să-şi cânte hiturile notorii pe mapamond, ca şi cum acestea ar fi nişte melodii necunoscute. Producătorul îi dă afară, spunându-le că muzica lor nu valorează nimic.

În cursul clipului, Anifrid Lyngstad apare, pe post de femeie de serviciu la studio, cu vârsta ei de acum. Din păcate, clipul acesta este imposibil de găsit pe YouTube. Vă oferim însă una dintre marile perle ale trupei, de pe formidabilul album “The Visitors” (1981), al optulea şi ultimul album de studio al grupului.

Share