Grosan: Mi s-a spus că, dacă nu semnez, nu mai ajung la facultate (MFax)

Share

Scriitorul Ioan Groşan, acuzat de CNSAS de colaborare cu Securitatea, a declarat că, atunci când a fost recrutat, i s-a pus în vedere că, dacă nu semnează angajamentul de colaborator, ar putea să nu mai ajungă la facultate.

foto: Cioburi de hârtie

fotoinfo: Scriitorul Ioan Grosan sub cizma comunista, vorbind la telefonul mobil cu ofiterul sau calau

Privind recrutarea sa, la 10 mai 1974, Groşan spune, într-un interviu pentru Adevărul: “Am fost chemaţi mai mulţi, pe rând, în biroul de Contrainformaţii, la CI-st, şi aşa, mai voalat, mai cu aluzii, ni s-a pus în vedere că dacă nu semnăm documentul ăla s-ar putea, asta era ameninţarea cea mai cumplită, că s-ar putea să nu mai ajungem la facultate şi să ne treacă la trupeţi, la un an şi patru luni”.

La momentul respectiv, Groşan fusese deja admis la facultate, dar, mai spune el, avea un unchi care fugise în Occident şi îi trimitea scrisori din Detroit, SUA, care erau deschise, astfel că ar fi avut “o pată” la dosar.

citeste si CNSAS cere Curţii de Apel Bucureşti să constate că scriitorul Ioan Groşan a colaborat cu Securitatea

Şi m-au pus în faţa faptului împlinit, pe ideea că nu mai are rost să merg la facultate. Asta a fost cea mai cumplită ameninţare şi atunci am semnat angajamentul”, mărturiseşte Groşan, spunând că tot atunci i s-a dat şi numele de “Radu Greceanu”.

Vreau să-ţi spun că ei, prin mici presiuni, prin mici şantaje… citeste tot aici

Share