home EVENIMENT, POLITICA George Soros, bani grei împotriva lui Putin, Trump şi Xi Jinping

George Soros, bani grei împotriva lui Putin, Trump şi Xi Jinping

Share

Filantropul George Soros a anunțat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că urmează să doneze un miliard de dolari pentru a finanța o nouă rețea de universități care să promoveze valorile liberale.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Soros a declarat că este important să investească în instituții care să lupte împotriva autoritarismului în Statele Unite, Rusia și China. Acesta a lansat un nou atac la adresa președintelui american Donald Trump, pe care l-a numit „cel mai mare narcisist”.

Soros, care a vorbit în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, a declarat că noua rețea de universități Open Society va începe cu Universitatea Central Europeană, fondată de acesta în 1991.

Universitatea Centrală Europeană, fondată de Soros la Budapesta, a fost forţată să părăsească ţara de premierul extremist al Ungarei, Viktor Orban. CEU s-a mutat la Viena, însă Soros spune că nu a fost suficient de puternică de una singură, pentru a deveni instituţia de învăţământ de care are nevoie lumea.

Acesta a declarat că este timpul ca Fundația Open Society să se implice într-un proiect ambițios și să dezvolte „o nouă rețea educațională de care are nevoie lumea”.

„OSUN (Open Society University Network) va fi unică. Va oferi o platformă internațională pentru educație și cercetare. În primă fază vom aduce mai aproape o rețea deja existentă.

În a doua fază, vom deschide această rețea spre alte instituții care vor să se implice și sunt calificate pentru acest lucru”, a declarat Soros, adăugând că urmează să investească un miliard de dolari în acest proiect.

Share