home CORUPTIE, POLITICA Gabriela Zoană, europarlamentar PSD, incită la ură contra liderilor PPE

Gabriela Zoană, europarlamentar PSD, incită la ură contra liderilor PPE

Share

Europarlanetarul PSD Gabriela Zoană îi îndeamnă pe susţinătorii PSD să meargă, sâmbătă, la Romexpo pentru a-i „vedea” pe „trădătorii naţiunii române, dar şi stăpânii acestora din cadrul Parlamentului European”. Liderii PPE, în frunte cu Manfred Weber, vin la Bucureşti pentru a participa la ceremonia de lansare a candidaţilor PNL pentru Parlamentul European.

„Dragi români, dacă doriţi să vedeţi cum arată trădătorii naţiunii române, dar şi stăpânii acestora din cadrul Parlamentului European, cei care iniţiază şi votează rezoluţii împotriva ţării noastre, dar şi cei care ne blochează iniţiativele pe care le avem în diferite comisii, la ordin, îi puteţi vedea la Romexpo, sâmbătă, 16 martie”, afirmă Zoană într-un comunicat transmis redacţiei aktual24.ro.

Printre liderii PPE care vin la Bucureşti de află şi Manfred Weber, acesta având cele mai mari şanse de a fi următorul preşedinte al Comisiei Europene.

Comunicatul integral al Gabrielei Zoană:

Partidul Popularilor Europeni (PPE) reprezinta cel mai numeros grup politic din cadrul Parlamentului European si cuprinde eurodeputati din cadrul mai multor formatiuni politice europene, intre care si PNL. Ceea ce nu trebuie sa uitam este faptul ca eurodeputatii PPE au initiat si votat anul trecut, atunci cand Romania isi sarbatorea Centenarul, rezolutia impotriva Romaniei, un act care a fost votat in corpore de catre europarlamentarii PNL. Acel vot a reprezentat cel mai perfid act de tradare a natiunii romane din partea PNL. Cu prilejul acelui vot, PNL si-a demonstrat inca o data statutul de executant supus al ordinelor primite din afara Romaniei, via PPE.

De altfel, purtatorul de cuvant al PPE este europarlamentarul liberal Siegfried Muresan, membru in PNL de anul trecut. Pentru ca palma pe care au dat-o Romaniei in An Centenar nu a fost de ajuns, liberalii s-au gandit sa isi aduca la Bucuresti stapanii politici, pentru a face un joc de imagine in perspectiva alegerilor europarlamentare din luna mai. Dragi romani, daca doriti sa vedeti cum arata tradatorii natiunii romane, dar si stapanii acestora din cadrul Parlamentului European, cei care initiaza si voteaza rezolutii impotriva tarii noastre, dar si cei care ne blocheaza initiativele pe care le avem in diferite comisii, la ordin, ii puteti vedea la Romexpo, sambata, 16 martie.

Veti putea ”admira” personaje politice precum Klaus Iohannis, liderul de facto al PNL, supranumit si ”lenesul de la Cotroceni”, cel care nu doreste promulgarea legii bugetului, dand dovada de un dispret profund pentru mame, copii, salariati sau pentru economia romaneasca. Veti putea vedea totodata personaje politice precum Ludovic Orban, liderul de jure al PNL, cel care a decis sa dea inca o palma Romaniei si sa invite la Bucuresti pe cei care au decis initierea si votarea rezolutiei impotriva Romaniei in cadrul Parlamentului European, dar veti putea vedea si personaje politice precum Manfred Weber, liderul PPE, creierul din spatele unor jocuri de culise anti-romanesti la nivelul Parlamentului European.

Inteleg dorinta lui Ludovic Orban de a face un joc de imagine inaintea campaniei electorale pentru europarlamentare, dar a aduce la Bucuresti pe cei care au decis anul trecut sanctionarea Romaniei, reprezinta o palma data tarii si romanilor. Rusine, Ludovic Orban!”, a transmis Gabriela Zoană.

Citeşte şi
Îi invit pe confraţii care gândesc, ca şi mine, că Crin Antonescu a fugit la
Ce urmează în cei trei ani de până la finalul domniei lui Mihai I e
De ce ar fi acceptat Basescu constient sa-si dea singur lovitura politica de gratie? Este
~Andrei PLEŞU~ Poftă de anihilare a celuilalt, organizare ideologică a furiei (eventual cu corolarul crimei),
Tiberiu Lovin anunta ca "Cotidianul va fi executat de firma unui securist": La sfarsitul lunii
Primele alegeri parlamentare si prezidentiale de dupa caderea lui Nicolae Ceausescu au avut loc pe
Oxford Analytica a realizat un studiu în care arată că presa din România nu mai
Faţă de ceea ce a fost până acum, Era Ticăloşilor de-abia e în stadiul de
Proteste PNL au avut loc luni împotriva Guvernului în multe oraşe ale ţării. La Alba
Dacă ne-am afla în Islanda sau Spania, ori Germania, ar fi de râs. Codrin Ştefănescu
Share