Gabriela cea Vitează şi azilele de aur

Share

Pe Gabriela Firea, pe care am să o numesc de acum Gabriela cea Vitează, am cunoscut-o cu 28 de ani în urmă, când eram jurnalist pe sindicate – conflicte de muncă la Mediafax.

Eram într-o deplasare organizată de BNS, la Electrocentrala Turceni, în Oltenia profundă. Liderii sindicali prezenţi acolo erau de exemplu Corneliu Popescu sau Dumitru Costin.

Gabriela cea Vitează şi azilele de aur

Era o fetişoară blondă, cu blue jeans şi jakă de blugi. Umbla cu cubul TVR la microfonul din dotare şi, oricât încercam noi să socializăm cu ea, era inutil.

Avea o atitudine de parcă era vedeta microbuzului Peugeot J5 cu care fuseserăm duşi acolo. Singura relaţionare era să stea de vorbă conspirativ, între patru ochi, din când în când, cu liderii sindicali.

Dacă aş fi ştiut ce avea să devină în timp… dacă mi-ar fi trecut prin cap aşa ceva… i-aş fi pus în faţă un glob de cristal şi i-aş fi arătat:

Citeşte şi: Firea, mulţumim! Bucureşti. Nu ştim ce e consolidat seismic

Uite în ce te transformi! Uite ce vei deveni! Jumătate din ţară te va detesta pentru ce vei face. Opreşte-te acum, spre binele tău şi al nostru…

Apoi, am regăsit-o ca pe unul dintre purtătorii de cuvânt ai premierului Mugur Isărescu. Acesta făcuse o chestie ciudată.

Avea trei purtători de cuvânt: pe ea, pe Adrian Vasilescu şi pe Ionuţ Popescu. Dintre cei trei, Adrian Vasilescu a revenit la BNR, Ionuţ Popescu a făcut o carieră respectabilă, devenind la un moment dat ministru al Finanţelor, după care a luat-o razna, unde este şi acum.

Citeşte şi: VIDEO “Nu vă pierdeţi cu Firea!” Turcescu, emisiune la Metropola TV

Iar Gabriela cea Vitează a început să sară ba în barca lui Dan Felix Voiculescu, ba în submarinul PSD, devenind cel mai slab primar al Capitalei de după 1990, ba actant la un fabulatoriu minister al Familiei.

Nu se pune acum instituţional problema vinovăţiei ei. Ministerul Familiei nu are în subordine azilele de stat, nu le controlează, nu dă avize.

Se pune problema vinovăţiei penale. Procurorii trebuie să o stabilească, dacă ea există şi cum anume, care sunt infracţiunile ş.a.m.d..

Bâzâie

Cu certitudine, e ciudat. Tot bâzâie prin jurul ei tot felul de bondărei şi albinuţe. Inecoctabilul Godei e în proximitatea ei, în diferite funcţii, de foarte mulţi ani. Sora ei, Vica, la fel. Sora ei de suflet, Ligia Enache, aşijderea, încă de pe când era jurnalist la Intact.

DGASPC Voluntari este în subordinea Primăriei Voluntari. Godei a lucrat inclusiv la echipa de fotbal a Primăriei, FC Voluntari.

Primarul oraşului acesta care nu ar trebui să mai existe şi prin care, dacă mergi cu maşina, nu-ţi trebuie rovinietă, este soţul ei, Florentin Pandele, un traseist politic notoriu, care şi-a-nceput primul mandat prin anii 90, ca membru PNL.

Terminată politic

Iar ea are în toată această poveste sordidă rol de catalizator politic şi trebuie să plătească politic, cu certitudine. Practic, Gabriela cea Vitează este terminată politic.

În funcţia de ministru al Familiei (portofoliu inventat de PSD special pentru ea) nu mai are ce să caute. Cred că PSD va desfiinţa acest minister, după plecarea ei.

Va fi tocată mărunt. Dacă prin cine ştie ce minune va ajunge să candideze la Primăria Capitalei, va fi un pietroi greu atârnat de piciorul PSD, care va pierde en fanfare. Rivalii politici vor vorbi copios prin studiouri despre Gabriela cea Vitează.

Gabriel cel Viteaz nu există

Este de-ajuns să spui aceste trei cuvinte şi e clar despre ce e vorba, e de notorietate. Fundaţia “Sfântul Gabriel cel Viteaz”, un sfânt pe care l-am căutat prin calendarul creştin ortodox şi nu există.

Există Sfinţii Mihail şi Gavril. Numele acesta mi se pare o dedicaţie transparentă la Gabriela Firea. Iar aceasta este o căpuşă. Şefă de clan de căpuşe. Un clan de căpuşe care năpădeşte prin subterană instituţiile statului şi haleşte bani, nefăcând nimic pentru comunitate, băi, dar nimic, şi parazitând bugetul statului.

Clanul căpuşelor lui Gabriela cea Vitează poate fi văzut parazitând şi sugând resurse de peste tot, de la administraţia locală, până la Guvern, trecând prin ministere, cu o mamzelă cu freză flanzoasă-n frunte, care hăpăie bani şi-i împarte la clan. Iar când e devoalată pentru astea, începe să urle ca o harpie, că e terorizată politic.

Bodei, Budăi, Godei, Gâdei…

Plus că începe să mă enerveze povestea asta. Întâi, am avut un Cîţu la Finanţe, apoi la Guvern, un om onest şi cinstit, profesionist, apoi au început diabolizările. Ciucă.

Ciucu (un actant vechi al societăţii civile, un tip foarte ok, dar folosit politic la greu de PNL, ca unealtă de retorsiune contra lui Nicuşor Dan). Câciu. Băi nene, Câciu, incompetentul.

Acum, avem altă serie. Întâi, a fost un Bodei la Ministerul de Interne. Apoi, a venit un Budăi, cocoloşindu-l pe un Godei. Şi mai e şi acest Laurenţiu Gîdei, portavocea urlătoare a PSD, fost primar de Tg. Bujor…

Mai ales că înainte a fost unul, Grindeanu, căruia i se spunea prin cercurile iniţiaţilor “Grindă”, iar PSD a replicat, supranumindu-l pe un parlamentar liberal, Ion Ştefan, fără nici o legătură, “Grindă”.

Demisia de onoare

În scurt timp, va fi fericită, după părerea mea, dacă va mai putea să iasă pe stradă, prin Voluntari şi, dacă va reuşi să o facă, mă întreb ce i se va întâmpla dacă va merge să bea o cafea în Bucureşti.

Câte mere putrede, ouă stricate şi roşii exagerat de zemoase va primi în freză? O demisie de onoare ar fi ideală în acest week-end. Şi pentru ea, şi pentru Pandele.

Low profile. Există locuri de muncă şi, dacă nu vrei să munceşti, poţi să stai liniştit, pe banii tăi, în casa ta în formă de Vasul Piraţilor din Voluntari, împreună cu berbantul tău, trăgând cu nesaţ din pipă.

Share