home POLITICA Gabriel Liiceanu îndeamnă la Revoluţie, apel la Avram Iancu

Gabriel Liiceanu îndeamnă la Revoluţie, apel la Avram Iancu

Share

Filosoful şi gânditorul Gabriel Liiceanu i-a îndemnat pe români, într-un editorial, să facă revoluţie. Exemplul istoric dat de acesta a fost cel al lui Avram Iancu şi felului său bref de a se exprima.

Liiceanu a amintit că Avram Iancu, atunci când a plecat cu moţii săi la Revoluţia de la 1848, a spus, simplu: “No, hai”. Apoi a plecat din casa lui, şi toţi fraţii lui din Apuseni au ştiut ce au de făcut.

Gabriel Liiceanu: Nu mai e nimic de dezbătut!

„No, hai!” trebuie să spunem și noi azi. Nu mai e nimic de dezbătut, nimic de lămurit. Infractorii noștri din Parlament au trecut la next level. Felul în care au mutilat Codul Penal al țării nu mai e menit doar să-i scape pe ei de pușcărie.

E menit să ne distrugă pe toți. Vor să ne distrugă pe toți. E născut din indiferență și ură la adresa propriului popor. No, hai!

, susţine Gabriel Liiceanu.

Gabriel Liiceanu: România va deveni paradisul drogurilor!

FIlosoful continuă:

Ce fac ei în Parlament frizează demența. Citiți amendamendele! E ca și cum ar vrea să ne pedepsească pe toți pentru că i-am împiedicat din prima clipă să-și facă mendrele cu noi.

Schimonosind legile, au dat drumul la toate nelegiuirile de care e capabilă ființa banditească a unei societăți. Vom putea fi omorâți pe stradă, copiii noștri vor putea fi violați, femeile noastre răpite și trimise de ganguri de traficanți în străinătate. România va deveni paradisul drogurilor.

Procurorii nu vor mai putea acuza, judecătorii nu vor mai putea condamna, închisorile se vor goli de tot. Au făcut legi pentru apărarea criminalilor, borfașilor, șuților. Au legat mâinile justiției. No, hai!

Gabriel Liiceanu, apel explicit contra Parlamentului cu reprezentanţi la vârf puşcăriaşi

Gabriel Liiceanu vorbeşte apoi despre absorbirea PSD de către Uniunea Puşcăriaşilor din România:

Având reprezentanți la vârf între legiuitorii din Parlament și fiind atât de mulți, infractorii vor crea în curând o uniune: UPR („Uniunea Pușcăriașilor din România”) care, cu vremea, se va transforma în partid și va câștiga alegerile, după ce va fi absorbit PSD-ul. No, hai!

Primejdia, pentru un popor, poate veni din afară sau dinăuntrul țării. Acum nu suntem distruși prin cotropire. Peste România nu dau turcii, peste România nu dă Armata Sovietică victorioasă.

Acum ne-a cotropit pegra societății noastre, românași de-ai noștri, care fură în timp ce agită tricolorul arătând cu degetul spre UE și spre Departamentul de Stat al Americii. Flutură tricolorul, fraților, și ne duc regii la mormânt în timp ce ne îngroapă țara. No, hai!

Gabriel Liiceanu: Dacă nu o vom face, vom dispărea ca naţie!

Gânditorul Gabriel Liiceanu concluzionează apoi:

„No, hai!” e un îndemn care scoate poporul român la lumină. Acum avem prilejul să arătăm că nu suntem o adunătură de oameni așezați între granițe de borfași. Ieșind în stradă cu sutele de mii, ne vom așeza ființa pe tipsia națiunii care suntem și o vom arăta lumii întregi.

Așa cum am arătat-o și în decembrie ᾽89, așa cum am arătat-o și în acest început de an. O vom arăta din nou acum, în prejma unui nou Crăciun. Dacă nu o vom face în acest ceas de primejdie extremă, vom dispărea ca nație.

Până la urmă trebuie să le fim recunoscători borfașilor noștri din Parlament. Ne-au pus în fața temeiului nostru, ne-au arătat – sfidându-ne, zădărându-ne și primejduindu-ne – că suntem. No, hai!

Se golește țara, oameni buni, ca bântuită de ciumă. No, hai!

Citeşte şi
Ion Caramitru (76 de ani), directorul Teatrului Național și unul dintre cei care au participat
O mamă îi scrie fiului ei, erou-martir al Revoluţiei din decembrie 1989. Scrisoarea este impresionantă
Noi proteste au loc în cel puţin trei oraşe din ţară, contra coaliţiei PSD, care
O adevărată revoluţie în curs împotriva lui Liviu Dragnea se produce în Partidul Social Democrat.
Lucrurile nu se mai pot opri aici, acum, în România. Ceea ce s-a petrecut este
Protestele continuă astăzi şi se anunţă atingerea de noi cifre record în istoria României. În
Pozele cumplite din grupajul de mai sus, ce defilează în faţa ochilor dv., sunt din
Iohannistul. Iohannizarea României. România condusă de saşi. Nemţi conducând România. Disciplină teutonă. Exactitate. Lucru bine
Revoluţie am avut în 1989, şi totuşi nu ştim nici acum cine sunt cei vinovaţi
16 noiembrie 2014, spre seară: Revoluţia de Catifea a românilor a început sau, mai bine
Share