home POLITICA Friedman, STRATFOR: Noi dimensiuni ale politicii SUA faţă de Rusia

Friedman, STRATFOR: Noi dimensiuni ale politicii SUA faţă de Rusia

Share

George Friedman, Stratforde George Friedman

Lupta pentru unele dintre cele mai strategice teritorii din lume a luat o întorsătură interesantă în ultima săptămână.

Săptămâna trecută, am discutat despre ceea ce a apărut a fi o semnificativă schimbare în strategia naţională, prin care Berlinul pare să declare o debutul unei doctrine de asertivitate crescută în lume – o schimbare de politică marcând un intens interes german în ceea ce priveşte Ucraina.

Secretarul american de stat adjunct Victoria Nuland, într-o acum faimoasă conversaţie pe telefonul mobil, şi-a declarat puternicul ei dispreț pentru UE și slăbiciunea sa și şi-a sfătuit ambasadorul în Ucraina să treacă, rapid și fără ajutorul europenilor, la a pune cap la cap o coaliție de opoziţie, înainte ca ruşii să priceapă ce se întâmplă și să ia măsuri.

Aceasta este o nouă întorsătură a sorţii, nu pentru că devine clar că Statele Unite nu sunt singura țară care interceptează apeluri telefonice, ci pentru că pune politica SUA în Ucraina într-o nouă lumină și forţează Statele Unite să-și reconsidere strategia față de Rusia și Germania.

Conversația lui Nuland pe telefonul mobil este greu de considerat un element decisiv, dar este un indicator suplimentar asupra gândirii strategice americane.

Bătălia geopolitică din Ucraina

Rusia a devenit o problemă pentru Statele Unite după Revoluția Portocalie din anul 2004, când SUA, sprijinind facțiuni anti-ruse în Ucraina, a reușit în coagularea unui guvern relativ pro-occidental, anti-rus.

Rușii au receptat acest lucru ca pe o operațiune a serviciilor de informații americane, concepută pentru a crea o Ucraină antirusească. Aceasta ar periclita direct interesele strategice și economice ruse. În plus, Moscova a văzut în Revoluția Portocalie (împreună cu Revoluția Trandafirilor) o repetitie pentru ceva ce ar putea avea loc în Rusia, în viitor.

Răspunsul rus a fost de a utiliza propriile sale capabilități sub acoperire, în conjuncţie cu presiuni economice, precum tăierile de gaze naturale, pentru a submina guvernul Ucrainei și a folosi războiul cu Georgia ca unealtă de atragere a atenţiei asupra capacității militare ruse.

Aceste mișcări, plus dezamăgirea asupra ajutorului primit din Vest, au permis unui guvern mai pro-rus să apară la Kiev, reducând temerile rușilor și mărindu-le încrederea (că deţin controlul).

În timp, Moscova a devenit mai eficientă și mai fermă în a-şi juca propiile cărți chiar în Orientul Mijlociu – ceea ce a dus la situațiile actuale din Siria și Iran, precum și în altă parte.

Washingtonul a avut două opțiuni. Una a fost de a permite a se afirma echilibrul de putere, în acest caz bazându-se pe europeni să îi contracareze pe ruși.

Cealaltă a fost de a continua să urmărească modelul echilibrului de putere, dar la un nivel mai mare decât pura pasivitate. După cum arată apelul lui Nuland, încrederea SUA în voința Europei pentru și în interesul blocării rușilor a fost redus. Prin urmare, un model pur pasiv nu ar funcționa.

Următorul pas a fost cel mai scăzut nivel posibil de implicare, pentru a-i măsura pe ruşi și a le contracara mișcările din Orientul Mijlociu. Acest lucru a însemnat un sprijin foarte limitat și nu prea sub acoperire pentru demonstrații anti-Rusia, proeuropene, pentru recoagularea unui guvern prooccidental, antirus în Ucraina.

La un nivel considerabil, discuțiile SUA cu Iranul permit de asemenea Washingtonului să interzică ruşilor să joace cartea iraniană, deși teatrul sirian de război permite încă Kremlinului un spațiu de manevră.

Statele Unite ale Americii nu sunt pregătite să intervină în fosta Uniune Sovietică. Rusia nu este o putere mondială, armata sa are multe puncte slabe, dar este de departe cel mai puternic actor din regiune și e capabil să-şi proiecteze puterea în fosta periferie sovietică, precum a arătat războiul din Georgia.

În momentul de față, armata SUA are de asemenea mai multe puncte slabe. După ce a luptat pentru mai mult de un deceniu în miezul lumii islamice, armata americană este foarte concentrată pe un tip de război irelevant pentru fosta Uniune Sovietică.

Structura sa de alianțe în jurul fostei URSS este uzată și nu susține războiul. Inevitabilele reduceri de după război, ce urmează tradițional (după astfel de campanii), taie din capabilităţi.

O intervenție directă (…) nu este o opțiune. Singura corelare de forțe care contează este ceea care există la un moment dat, într-un anumit loc. În acest sens, cu cât forţele SUA sunt mai aproape de Rusia, cu atât mai mare avantaj au rușii.

În schimb, SUA au făcut același lucru pe care l-a făcut înainte de Revoluția Portocalie: a sprijinit tipul de intervenție pe care atât susținătorii drepturilor omului, cât și avocații teoriei balanței de putere ar putea-o sprijini.

Acordarea de sprijin financiar și psihologic pentru manifestanții care protestau faţă de decizia președintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, de a respinge o relație mai strânsă cu Europa, care apoi au protestat faţă de încercarea guvernului de a suprima demonstrațiile, a păstrat posibilitatea de schimbare a regimului în Ucraina, cu expunere şi risc minim din partea SUA.

Nemulţumirea faţă de abordarea germană

Se pare că germanii sunt cei care îl controlează practic pe unul dintre liderii protestelor din Kiev, Vitali Klitschko.

Statele Unite par a se afla pe bancheta din spate a unei maşini, în care la volan este Germania. Într-adevăr, declarațiile Berlinului indică faptul că acesta e pregătit să-și asume un rol mai ferm în lume, ceea ce părea să fie o schimbare istorică în politica externă germană.

Situațiile au fost chiar mai notabile, deoarece de-a lungul anilor Germania pare să se fi apropiat de Rusia, pe probleme economice și strategice. Nici o țară nu s-a simţit confortabil cu agresivitatea SUA în Orientul Mijlociu și sud-vestul Asiei.

Ambele țări, şi Rusia, şi Germania, au împărtășit nevoia de a crea noi relații economice, pentru a face faţă crizei economice europene și a contracara forţa economică a SUA. Prin urmare, schimbarea aparentă de politică germană a fost uimitoare.

Deși mutarea făcută de Germania nu ar trebui să fie respinsă, sensul acesteia nu a fost chiar aşa de clar cum pare. În apelul său de pe telefonul mobil, Nuland îi respinge clar pe germani, Klitschko și toate eforturile lor în Ucraina.

Acest lucru ar putea însemna că strategia a fost prea slabă pentru gusturile americane (Berlinul nu poate, la urma urmei, să rişte o prea mare confruntare cu Moscova).

Ar putea însemna şi că, atunci când germanii au spus că vor să fie mai asertivi, noua lor îndrăzneală a fost menită a preîntâmpina eforturile SUA. Urmărind evenimentele din această săptămână, nu este clar ce au vrut să facă germanii.

Ceea ce este clar e faptul că Statele Unite nu au fost mulțumite cu modalitatea de acţiune a Germaniei și Uniunii Europene. Logic, acest lucru a însemnat că SUA intenționează să fie mai agresivă decât germanii, în sprijinirea oponenților regimului.

Acesta este un aspect sensibil pentru apărătorii drepturilor omului sau ar trebui să fie. Ianukovici este președintele ales al Ucrainei, câștigător al unor alegeri despre care agreează ideea că au fost corecte (chiar dacă amendamentele constituționale și alegerile parlamentare ulterioare s-ar putea să nu fi fost).

El a acţionat, cu autoritatea sa, în a respinge acordul cu UE. În cazul în care demonstranții ar putea detrona un președinte ales, pentru că nu sunt de acord cu acțiunile sale, ar stabili un precedent ce subminează constituționalismul. Chiar dacă el a fost dur în suprimarea manifestanților, aceasta nu anulează alegerea sa în funcţie.

Din punctul de vedere al unei strategii a balanţei de putere, ea are mare sens. O Ucraină prooccidentală, chiar dacă ambiguă, reprezintă o problemă strategică profundă pentru Rusia.

Ar fi ca și cum statul Texas a devenit prorus, și sistemul râului Mississippi, producția de ulei, Vestul Mijlociu și sud-vestul au devenit vulnerabile. Capacitatea Rusiei de a se angaja în Iran sau Siria scade brusc. Moscova trebuie să se concentreze pe Ucraina.

Folosirea demonstrațiilor acestea de protest pentru a crea o mare problemă pentru Rusia generează două efecte. Primul e că se creează o provocare strategică reală pentru ruși, care îi obligă la defensivă.

În al doilea rând, se reamintește astfel Rusiei că Washingtonul are capacbilităţi și opțiuni care fac contestarea supremaţiei SUA dificilă. Și aceasta poate fi receptată într-un mod pe care apărătorii drepturilor omului îl vor aplauda, în ciuda problemelor constituționale.

Dușmanii negocierilor iraniene vor aprecia aceasta, iar central-europenii din Polonia şi România vor vedea în aceasta un semn al angajamentului SUA în regiune. Statele Unite vor apărea din nou ca o alternativă la Germania și Rusia. Este o lovitură genială.

Singura slăbiciune, ca să spunem așa, este faptul că e greu să îţi dai seama cum se poate lucra. Rusia are o pârghie economică semnificativă în Ucraina. Nu e clar faptul că demonstranții prooccidentali sunt majoritari, iar capabilitățile secrete rusești în Ucraina le pot depăşi pe cele americane.

Serviciul Federal de Securitate și Serviciul de Informații Externe i-a fişat pe ucraineni pentru o lungă perioadă de timp. Ne-am aștepta ca, după Jocurile Olimpice de la Soci, rușii să-şi joace cărţile.

Pe de altă parte, chiar dacă jocul nu reușește, SUA vor fi demonstrat că este din nou în cărţi și că rușii ar trebui să se uite atenţi în jurul periferiei lor și să se întrebe unde vor acţiona data viitoare Statele Unite. A-l pune pe cineva într-o defensivă ghemuită nu înseamnă neapărat că primul pumn are efect.

Este suficient pentru adversar să înțeleagă că următoarea lovitură va veni atunci când el se aşteaptă cel mai puţin. Simpla dorință a Statelor Unite de a se angaja în zonă va schimba așteptările din Europa Centrală, va provoca tensiuni între central-europeni și germani și va genera o breşă pentru Statele Unite.

Presiunea pe Rusia

Desigur, întrebarea este dacă și unde rușii le vor răspunde americanilor sau chiar dacă vor considera acțiunile SUA semnificative în ansamblu. Într-un fel, Siria a fost mutarea Moscovei și aceasta (ce se întâmplă în Ucraina) este răspunsul.

Rușii pot alege să intre în acest joc. Ei au mai multe motive să o facă. Economia lor este sub presiune. Germanii poate nu se vor ralia Statelor Unite, dar nu se pot rupe de SUA. Și dacă Statele Unite ale Americii vor mări miza, apăsând pe accelerator în Europa Centrală, incursiunile ruse aici se vor dizolva.

Dacă rușii sunt acum o problemă americană, ceea ce şi sunt, și dacă Statele Unite nu au de gând să revină la un mod direct de intervenție, care nu e posibil, atunci această strategie are sens.

Cel puțin le dă rușilor o problemă și un sentiment de insecuritate, care pot stopa acțiunile lor în altă parte. În cel mai bun caz, s-ar putea crea un regim care nu ar putea contrabalansa Rusia, dar ar putea face conductele și porturile vulnerabile, în special cu ajutorul SUA.

Interceptarea publică a discuţiei telefonice a Victoriei Nuland nu a fost chiar cu totul jenantă. Aceasta a arătat lumii că Statele Unite, nu Germania, este lider în lupta din Ucraina.

Și a arătat rușilor că americanilor le pasă atât de puțin, încât ei se vor exprima pe o linie de telefon mobil nesecurizată. Exprimarea obscenă a lui Nuland la adresa Uniunii Europene și tratamentul Rusiei ca o problemă cu care trebuie să te confrunţi confirmă politica SUA: Statele Unite ale Americii nu merg la război, dar sunt proactive.

Citeşte şi
Victoria Nuland vine la Bucureşti şi se va întâlni cu Klaus Iohannis şi Bogdan Aurescu.
Victoria Nulandrevine cu noi declaraţii dure. Cu toate că nu dă numele unei ţări, este
Americanii nu şi-au trimis emisarul să ne verifice la unghiuţe, ci să le spună celor
Putin consideră că are dreptul să decidă soarta ţărilor vecine şi a altor popoare, fie
Într-un editorial intitulat ”Rudy Giuliani dă lecţii altei ţări în etică", jurnalista CNN Frida Ghitis,
Liviu Pop, parlamentar PSD, fost ministru al Educaţiei, recidivează din nou. El a postat pe
Procurorul-şef interimar DNA Anca Jurma s-a întâlnit cu reprezentantul FBI, David Varner, şi cu ambasadorul SUA
Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA, înlocuitorul Victoriei Nuland în poziția de responsabil
Departamentul de Stat al Statelor Unite notează în raportul despre respectarea drepturilor omului în România
Loviturile efectuate în Siria de SUA, Franţa şi Marea Britanie împotriva programului de arme chimice
Share