home CORUPTIE, POLITICA Fără penali în funcţiile publice. Ce se va întâmpla cu iniţiativa

Fără penali în funcţiile publice. Ce se va întâmpla cu iniţiativa

Share

Dan Barna, președintele USR, a vorbit despre ce urmează să se întâmple cu campania cetăţenească “Fără penali în funcţiile publice”.

Barna a explicat încercarea „uneltelor lui Liviu Dragnea” de la Camera Deputaților de a trimite mai puține semnături la CCR pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”.

Barna a spus că USR lucrează în aceste zile la o plângere penală pe numele celor care au încercat să „inventeze o altfel de numărătoare” a semnăturilor.

“Fără penali”, un milion de semnături

Cosmin Prelipceanu: Sunteți acuzați că aveți un număr prea mare de semnături la „Fără penali în funcții publice”, care nu sunt în regulă și trebuie verificate toate. Cum răspundeți acestei acuzații?

Dan Barba, președinte USR: O minciună înfiorătoare. Răspundem printr-o plângere penală la care colegii mei lucrează în aceste zile.

Lucrurile sunt foarte simple. Au fost un milion de semnături, depuse conform legii, la primării în toată țara. 850.000 validate individual de fiecare primărie au fost depuse la Camera Deputaților.

“Fără penali” – semnături blocate de primarii PSD-ALDE

Diferența, până la un milion, au fost semnături blocate de primari, mulți de rea-credință, unii ne-au luat la bătaie, primari PSD care au considerat că nu trebuie să respecte legea. Deja sunt plângeri penale depuse pe numele lor, pentru că au refuzat să verifice niște semnături legale.

Pe opisul semnat și de noi și de Camera Deputaților sunt 850.000 de semnături validate, corect depuse. Ce a încercat să facă Liviu Dragnea, prin uneltele lui de la Secretariatul Camerei Deputaților, a încercat să inventeze o numărătoare spunând că acolo unde primarii au tăiat niște semnături care erau greșite și au validat mai puține, noi le numărăm pe alea care au mai mult de 20 diferență. Și au dat 590.000. Au inventat o cifră total irelevantă, dar pe care să încerce să o folosească apoi Rădulescu și ceilalți în comunicarea publică.

O nouă încercare de sabotare

Este o nouă încercare de sabotare, și de furt, practic, a celor aproape 900.000 de semnături perfect valide.

E o minciună. Lucrurile sunt foarte clare. La Curtea Constituțională au fost deja duse, pentru că le-a predat Camera, nu aveau cum să nu facă lucrurul acesta, toate cele peste 850.000 de semnături validate legal de către primării.

Cosmin Prelipceanu: Care este strategia? Ce urmează să se întâmple, ce vreți să faceți?

Dan Barna, președintele USR: Așteptăm decizia Curții Constituționale. Ei au „admis”, au spus „domne, am numărat noi diferit”… A fost o golănie ce au încercat să facă. Au văzut că nu a ținut. Noi am reacționat foarte ferm, pentru că USR va apăra în Parlament „cu dinții” acest demers, aceste aproape un milion de semnături, pentru că oamenii ne-au dat acest mandat – să ducem această voință, această inițiativă „Fără penali” în stadiul de referendum. Despre asta este vorba. Modificarea Constituției presupune un referendum.

“Fără penali” trebuie să treacă acum de CCR-ul controlat politic

Trebuie să treacă de etapa CCR, sunt 60 de zile pe care Curtea le are la dispoziție, după care se va întoarce în Parlament. Și acolo vom face o presiune în Biroul permanent pentru ca această inițiativă să ajungă la votul plenului.

Pentru că dacă PSD va spune „Da, noi vrem penali în funcții publice”, e bine ca România să vadă lucrul acesta. Dacă își asumă inițiativa și mergem mai departe în referendum, lucrurile sunt perfecte.

Oricum, mai devreme de 2020, sau în 2020, acest lucru, „Fără penali în funcții publice” este punctul zero al programului de guvernare al alianței USR-PLUS. Acesta este unul dintre elementele cu care venim în fața românilor, spunându-le foarte clar: „Guvernarea USR-PLUS va avea punctul zero această inițiativă”.

Dan Barna: Noi ca ţară nu am fi fost aici

Noi ca țară nu am fi fost aici. Noi am pierdut doi ani de zile de dezvoltare. Aș fi preferat să mă cert cu PSD-ul pe traseul autostrăzii, aș fi preferat să mă cert dacă facem trei sau patru spitale regionale. Dar noi ne-am certat pe cum schimbă Liviu Dragnea legile ca să nu facă pușcărie.

Nu se poate așa ceva. Nu se poate ca țara, românii să stea doi ani de zile ca să se uite la problemele personale ale unui om. E revoltător. Tocmai din această cauză „Fără penali în funcții publice” trebuie să devină literă de lege, Să nu mai trăim din nou acest coșmar. Lucrurile sunt foarte simple.

Citeşte şi
Dezbatere electorală aprinsă între Cătălin Rădulescu (PSD), Ionuţ Moşneanu (USR) şi Marian Jean Marinescu (PNL),
Cătălina Porumbel de la Antena 3 a luat-o razna-n studio şi a început să vorbeşte
USR și PNL anunță că vor ataca la Curtea Constituţională proiectele de modificare a Codurilor
Mihai Politeanu, fondatorul asociaţiei Iniţiativa România, anunţă că a devenit vicepreşedinte al USR Ploieşti şi
Un nou protest care se anunţă a fi ceva mai important decâţt precedentele va avea
Biroul de Cercetări Sociologice a dat publicității un sondaj național de opinie publică, conform cruia
Lupii tineri ai Opoziţiei Unite se pregătesc de alegerile europarlamentare. USR şi PLUS, partidul lui
Acuzat că este extremist, "noul Vadim", Andrei Caramitru reacţionează, explicând în detaliu ce a vrut
Jurnalistul Ion Cristoiu comentează situaţia din Franţa şi protestele „vestelor galbene”, spunând că sunt efectul
Membrii și susținătorii RO+ și USR vor organiza, sâmbătă, de 1 Decembrie, o acțiune comună,
Share