Iată că în această seară are loc la Viena a oua semifinală Eurovision Song Contest 2015, din care se vor califica încă 10 piese participante din tot atâtea state membre EBU.
Lituania, Monika Linkytė and Vaidas Baumila – This Time
Monika nu are nici o vină că melodia pe care o interpretează în duo cu Vaidas e extrasă dintr-un epos pop occidental întreg. E vinovată, împreună cu partenerul ei, pentru că duo-ul vocal suferă din cauza dezacordurilor, disonanţelor care se aud. Iar cea care greşeşte este fata, care e puţin sub ton.
Irlanda, Molly Sterling – Playing With Numbers
Încă o dată: atunci când ai în spate un folclor atât de darnic ca acela irlandez, care se află şi el la originea spiritului muzicii pop occidentale, e păcat să cânţi astfel de piesă. Pe de altă parte, remarc cu neplăcere că vocea lui Molly este mai groasă, răguşită şi lipsită de elasticitate decât pe masterul de studio folosit la videoclipul oficial. Plus că solista nu ştie să inspire silenţios şi se aude “hâuuu!” când o face, ceea ce dovedeşte lipsă de tehnică de cânt.
San Marino, Anita Simoncini & Michele Perniola – Chain Of Lights
Melodia “Chain Of Lights” debutează cu două rateuri: băiatul joacă pe sunete, fata mâţâie pe nas, falsând. Apoi, la duet, îşi revin puţin, apoi falsează la cromatism. Revine strofa, revin problemele, mai ales că acum cei doi cântă în duet şi sunt dezacordaţi. O interpretare scenică complet eşuată. Un dezastru. Ce să mai discutăm? Calitatea creaţiei muzicale? Foarte slabă.
Muntenegru, Knez – Adio
Nenad Krenezeviç ne oferă o piesă scrisă de Ζeliko Joksimoviç de la Mata Hari, care a reprezentat acum câţiva ani Bosnia cu piesa Layla. Ştim ce urmează: o baladă sârbească frumoasă, dar nu atât de reuşită ca Layla, dar căreia Zeliko a reuşit să-i scrie destul farmec în armonii şi temă ca să o apreciem.
Malta, AMBER – Warrior
Urmează, după părerea mea, una dintre cele mai frumoase piese din seara aceasta. Solista însă, spre deosebire de ce face pe înregistrare, nu e capabilă să sară la strofă pe acute decât dacă o face în voce de cap şi falsează puţin.
În rest, saltul din refren îi iese, dar parcă melodia nu mai are acelaşi impact emoţional deosebit din înregistrarea de studio, pentru că impactul muzical maxim a fost obţinut din butoane. Asta e, aşa se ratează o interpretare.
Norvegia, Mørland & Debrah Scarlett – A Monster Like Me
În care se face că Mørland îi povesteşte lui Debra că are o crimă în trecutul său, de când era foarte tânăr (my early youth). Poate că merge ca arie de trecere într-un music-hall, dar aşa. de sine stătătoare, melodia nu mi se pare ceva deosebit.
De altfel, cei doi cântă bine, creează, indiscutabil, atmosferă. Trebuie să recunosc că nu sunt atât de mulţumit asupra controlului puţin cam inexact pe care-l are asupra vocii Debrah, dar asta nu e foarte deranjant.
Portugalia, Leonor Andrade – Há um Mar que nos Separa
În nota mediocrităţii lucii a acestei a doua semifinale, Leonor din Lusitania nu trece pretenţiile noastre. Este destul de greu pentru un portughez să cânte în limba sa muzică pop. Portugheza se asortează, ca sonoritate, cu alte genuri muzicale mai complexe, care transmit emoţie, lirism.
Componistica piesei “Há um Mar que nos Separa” (adică e o mare care ne separă, evident) este modestă, convenţională şi lipsită de calităţile necesare pentru a da un asemenea efect muzical.
Cehia, Marta Jandová and Václav Noid Bárta – Hope Never Dies
O reeditare a lirismului melodic adus de perechea slovacă de acum câţiva ani (Slovacia nu mai participă anul acesta la Eurovision), piesa aceasta este surprinzător de frumoasă, faţă de plictiselile ce vin de obicei din Cehia şi Slovacia.
Probabil că este a doua melodie pe care o pot remarca, şi componistic, şi ca interpretare, în această semifinală, după cea a Muntenegrului. Voci perfect armonizate, puternice. De ce simte nevoia solista să se descalţe pe senă şi să-i dea în cap cu pantoful, nu ştiu.
O problemă există totuşi: la originalitatea compoziţiei. Am mai auzit acest gen de cânt, dar la cât de slabă e această semifinală.
Israel, Nadav Guedj – Golden Boy
Israelianul acesta are o tehnică de cânt jenant de nord-americană, venită direct din rythm & blues. De la refren, piesa devine dance, apoi, la al doilea refren, muzică populară evreiască. Tarzaniană. Iarăşi strofă, iar rythm & blues, iar folclor evreiesc. “Din această brambureală nu veţi ieşi”, ca să parafrazăm după Caragiale.
Letonia, Aminata – Love Injected
Burkinezo-letono-rusoaica Aminata mizează pe o prezenţă scenică şocantă, subliniată de efectele grafice din spatele ei. Solista, în felul ei, cântă bine, are o voce care poate fi folosită pe post de ferăstrău sonic, iar componistica este fără nici o noimă.
Azerbaijan, Elnur Huseynov – Hour Of The Wolf
Ajungem să ne bucurăm că Elnur, care acum câţiva ani cânta în falset tot la Eurovision, cu aripi albe de înger, cântă bine o piesă agreabilă. Componistica este realizată din nou, prin contract, de trei suedezi.
Refrenul este foarte frumos, mult peste strofă, obscură, mai curând cu rol de fază de iniţiere pentru refren. Şi încă o dată ne convingem că solistul are veleităţi vocale deosebite.
Islanda, María Ólafsdóttir – Unbroken
Ca şi la finala olandeză, Maria evoluează pe scenă desculţă. Dar vremurile când Sandy Show impresiona astfel sunt departe, iar această câmtăreaţă mai şi cânta bine, pe când Maria, fata lui Ólaf, are probleme de rămas în ton atunci când nu cântă forte.
Suedia, Måns Zelmerlöw – Heroes
Anul acesta, Suedia vine cu o piesă foarte bine amenajată armonic, în slujba obţinerii unui efect melodic cât mai mare, cu o strofă obscură şi un refren despicant, ca un strigât. Desigur că şi această melodie este şi printre remarcatele noastre, dar nu este la nivelul a ce poate oferi muzical ţara celor de la ABBA.
Elveţia, Mélanie René – Time to Shine
Mélanie, în debut, are o prezenţă scenică aducând cu cea a lui Darth Vader. Apoi se dezvăluie gătită într-un soi de rochie de mireasă. Melodia se bazează pe aceeaşi tehnică, de a face o strofă-trailer pentru un referen foarte percutant, repetitiv, dar nu se compară cu melodiile cu aceeaşi structură ale azerilor şi suedezilor.
Cipru, Giannis Karagiannis – One Thing I Should Have Done
O baladă agreabilă de la grecii ciprioţi, cu o grafică simplă, alb-negru în prima strofă şi primul refren, care mizează pe simplitate. Simgura problemă este că am mai auzit asta de foarte multe, foarte multe ori.
Slovenia, Maraaya – Here for You
Marietka din Slovenia mizează pe o atmosferă stranie, folosind o voce cu sonorităţi metalice, nazalizate, iar în spatele ei este o trupă cu o evoluţie şi o prezenţă scenică dramatic diferite de cea a solistei. Aceaasta e statică, îmbrăcată în mireasă, cu câşti de studio pe urechi. Legătura ei cu evoluţia trupei e vocea.
Polonia, Monika Kuszyńska – In The Name Of Love
Dincolo de compasiunea pe care o simţim pentru Monika, după accidentul suferit, prezenţa scenică poloneză de anul acesta este foarte, foarte slabă. Polonezii au muzică de mare calitate. Ne gândim poate la Marek Grechuta, Czeslaw Niemen, Michal Urbaniak sau Wlodzimierz Gulkowski, aflaţi la ani-lumină de valoare muzicală.