Iată că timpul a trecut, parcă mai repede decât în alţi ani şi suntem din nou în faţa unei semifinale Eurovision, unde avem, pe poziţia a şasea de intrare în concurs, un participant din partea României.
Este vorba despre prestigioasa formaţie românească Mandinga. Pentru ca să ajungă la Baku, trupa aceasta a făcut, după părerea noastră, un mare şi dramatic compromis. Cunoaştem de ani de zile această formaţie de muzică latino.
Am comparat-o de multe ori, ca trend muzical urmat şi urmărit continuu, cu mari trupe de latino clasic din lumea largă, precum legenda cubaneză Buena Vista Social Club. Oricât ar părea de exagerat, Mandinga este comparabilă la nivel românesc, prin discografia sa, cu legendara formaţie cubaneză.
Compromisul la care ne referim este însă, aşa cum am spus, dramatic. În loc de latino clasic, piesa Zaleilah este un latino de ultimă generaţie (care e o versiune comercială degenerată a genului muzical nobil în care îşi are originea) combinat cu inflexiuni, ritmuri şi versificaţie simplificată tipice manelelor.
Partitura îi aparţine lui Costi Ioniţă, un autor de manele ulte şi alte genuri muzicale comerciale apropiate de pop şi dance. Important este să înţelegem că Ioniţă face intenţionat, ca un conservatorist care este.
Mai important este să înţelegem că, dacă Mandinga va reuşi să ajungă în finală printre primele zece clasate şi să facă pârtie cu această melodie pe trend, dar foarte slabă calitativ comparativ cu muzica pe care o ştiu componenţii trupei, va avea şansa să facă o frumoasă carieră internaţională.
De aici încolo, după un eventual succes (adică o clasare în primii zece, chiar mai sus), depinde numai de casa de care îi impresariază şi de inteligenţa lor să se consacre internaţional cu muzică bună.