Dan Manoliu: Am avut probleme mari. Se pare ca au trecut

Share

In cea de-a patra parte a interviului, am discutat despre “vedetele” editiei de anul trecut a Eurovision si rolul pe care ar putea sa-l joace anul acesta. Dan Manoliu ne-a explicat ca nu vor face parte din nici un juriu.

Noi consideram ca acum putem afirma ca este o izbanda a campaniei noastre de aproape un an de zile contra metodelor de influentare a rerzultatului concursului, practicate fatis, la sfidare de catre acestia. Spre finalul discutiei, aceasta a revenit din nou la cazul Todomondo.

Din ratiuni publicistice, versiunea
audio a interviului este mai completa. Am eliminat unele portiuni adiacente subiectului principal, foarte interesante si ele, care pot fi ascultate si am simplificat exprimarile sofisticate, pastrand sensul celor discutate cu interlocutorul.

Dan Manoliu nu e de acord cu declaraţiile moculozaurilor

Ce parere aveti despre declaratiile izolationiste (pe plan muzical) facute anul trecut de gruparea Moculescu – Titus Andrei – Socaciu – Dida Dragan? Sunteti de acord cu aceste declaratii?
Nu sunt de acord, pentru ca, atata timp cat pornesti un concurs, al carui regulament da dreptul oricui sa participe, trebuia sa lasi lucrurile sa functioneze sau macar, daca aveai o parere, sa nu o mai expui public.

Stiti ca dl. Socaciu este in consiliul de aministratie al SRTv.
Da, stiu. Si?

Nu aveti o problema?
Pai am avut probleme mari, dar acum se pare ca au trecut.

Credeti ca aceste personalitati ar trebui sa faca un pas inapoi si sa lase loc altora o vreme in prim-planul muzicii usoare romanesti, pentru a putea sa ne aducem aminte in viitor si de lucrurile bune pe care le-au facut si sa-i putem respecta?
Atata timp cat au fost invitati sa-si spuna o parere, au spus-o. Problema e daca ii inviti sau nu sa-si spuna o parere.

“Moculestii” nu vor face parte din jurii, promite Dan Manoliu

Dl. Moculescu s-a pronuntat deja in legatura cu piesele de anul acesta, facandu-le mici caracterizari la fiecare, la o emisiune de mare audienta. Credeti ca mai poate face parte anul acesta din vreun juriu?
Nu. Toti cei care si-au exprimat optiunile in aceasta perioada nu vor face parte din juriu.

Dar cine va face parte din juriu. Puteti sa-mi spuneti numele? Vor fi in jurii “moculozauri”?
Nu, nu vor fi.

Cum comentati faptul ca anul trecut cu scandalul 10.300 s-a ajuns pana la EBU, dar fara nici un rezultat? S-au izbit de Stockselius ca de un zid, si cu asta, la revedere!
Si daca ar fi fost si 200.000 de petitionari, nu s-ar fi intamplat nimic, pentru ca EBU are o politica: nu intervine in selectiile nationale ale tarilor participante.

Unii din juriu au votat pe faţă într-un anumit fel

Daca sunt nereguli, cine se baga? CA al SRTv. Cine poate sa puna lucrurile la punct. Poate sa vina cineva de pe strada, sa-si bata joc de concurs, si sa spuna asta e, nu avem ce face.
Noi discutam de reguli in selectia nationala. Exista un presedinte de juriu, daca sunt probleme de jurizare. Daca sunt probleme de telefonie, firma respectiva este obligata (ca ni s-a intamplat si noua in alte editii) sa demonstreze adevarul sau neadevarul celor afirmate, punand la dispozitie lista cu telefoanele.

Exista niste cai. In momentul in care niste oameni [din juriu] au votat pe fata intr-un anumit fel, ei de fapt si-au exprimat o parere. Pentru asta ii stimam sau ii blamam, este problema lor.

cartoon p“Ne face placere sa-i avem pe Biondo in recital!”

Prezenta de anul acesta a Biondo in recital, in timpul televotingului, este o compensatie?
Nu este o compensatie, ci este ideea noastra si bucuria noastra de a ii avea in aceasta finala. Pur si simplu. Si un raspuns la e-mail-urile telespectatorilor. Chiar ne face mare placere! Chiar ne face!

Vi se pare normal ca un compozitor strain sa nu poata sa-si inscrie piesele in concurs, la Eurovision, in Romania, in conditiile in care este evidenta diferenta de valoare dintre voci si creatiile autorilor romani?
Pesemne ca aceasta parte de regulament a aparut in urma a ceea ce s-a intamplat anul trecut. Pe de alta parte, ar fi mult mai incurajator pentru muzica noastra. Sa se chinuie un pic mai mult si sa compuna. Sunt tari membre EBU care accepta compozitori si interpreti straini, cum sunt tari care nu accepta sub nici o forma. Eu nu cred ca sarbii vor merge la acest festival cu o piesa compusa de un englez.

Reguli foarte stricte

Sarbii au insa compozitori!
Noi am introdus niste reguli extrem de stricte. Ne-a mirat faptul ca, din 206 piese, totusi au fost 177 care au respectat regulamentul.

Revenind la Todomondo: ei si-au depasit conditia prin evolutia lor de acolo. Abia acum au inteles romanii, cand, cu doua voci foarte bune si o piesa buna, care a luat nu stiu ce premiu pe acolo, au iesit totusi pe locul 20, pentru ca, daca ai face acum un test care sunt mai buni, Nico si Mirita sau Todomondo, cu siguranta nimeni nu se astepta ca Todomondo sa vina sub locul 13.

Acel loc 13 este rezultatul unui efort fantastic, pe care l-am facut noi, impreuna cu ei si i-am impins tot timpul ca sa ajunga undeva. E socant, pentru ca noi ne-am despartit prieteni, n-am avut nici un fel de probleme, acolo a fost foarte greu.

Erau sase capete capatanoase, fiecare fiind o personalitate, fiecare vorbeau sase deodata, gandeau sase deodata, aveau sase dorinte diferite, unii se duceau sa manance toata ziua, altii voiau sa doarma toata ziua. Era un infern: Hai-hai-hai, in priza. Si totusi, am reusit sa-i tinem si au iesit pe 13.

citeste si:
Dan Manoliu: Maximum trei din Todomondo stiau sa cante
Dan Manoliu: Todomondo a fost promovat cat se poate de bine la Helsinki
Dan Manoliu: S-a revenit la sistemul de punctaj EBU

(va urma)

Share