Am fost intrebat astazi de ce am scris ieri despre quasi-succesul noastru, nu despre succes. Probabil ca trebuia sa ma refer la quasi-victorie, nu la quasi-succes, pentru ca un succes al Romaniei (si unul mare si important) cu adevarat a fost. Raspunsul meu, dincolo de acest cuvant ales poate putin gresit, a fost cat se poate de simplu: ar fi fost victorie daca am fi castigat Eurovision. Voi detalia in cele care urmeaza.
Noi, romanii, suntem specialisti in a ne da singuri in cap si a ne califica fara sa ne-o ceara nimeni ca
fiind lenesi, prosti, ticalosi, hoti si, pe cat posibil in orice domeniu, slabi, necompetitivi, incapabili.
Chiar si cand Romania, prin reprezentantii sai, reuseste ceva grozav, avem grija imediat sa o sucim ca pe Dambovita si sa spunem: da, aceasta a fost o victorie, dar in rest e jale, durere si naframa.
Exemplu: clasarea Romaniei, la Mondialul din Statele Unite, in primele cinci forte fotbalistice din lume. Imediat dupa acest mare succes, care nu a dus la o victorie (pentru ca nu am castigat Cupa Mondiala, asa ar trebui sa gandim daca am avea psihologia invingatorului), au aparut cel putin trei categorii de insi care au intelectualizat frana pe care ne-o punem singuri mereu in creiere.
Primii au fost cei care au spus ca am avut noroc, ca echipa a jucat defensiv si a beneficiat de o bafta chioara. Altii au spus ca oricum asta e o minune, un lucru care se petrece odata la nu-stiu-cate decenii, pentru ca nu suntem asa de buni cum ne-am clasat. Ultimii au facut filosofie, teoretizand asupra faptului ca asa este romanul si ca nu avem ce face, asta e soarta noastra.
Ceea ce au cartit acesti oameni inteligenti s-a adeverit, pentru ca am afirmat continuu ca asa stau lucrurile si ne-am impregnat cu neputinte: in anii urmatori nu am incetat sa jucam tot mai defensiv; de atunci “minunea” nu s-a mai petrecut; resemnarea mioritica ne-a curpins si acolo suntem acum.
De aceea, cand am iesit pe locul al treilea la Eurovision, in loc sa fim lucizi si sa vedem partile bune si cele rele (cum am incercat permanent pe acest site), reflexul de gandire al invinsului ne-a determinat sa spunem: pentru noi, la cat de prapaditi suntem, e o victorie si un mare succes!
Gustul amar…
… pe care il simt este dat de faptul ca peste noi a iesit invingatoare o melodie slaba, interpretata penibil.
Eu cred ca este foarte frustrant pentru Paula sau pentru Ovi sa faci demonstratie de forta si de meserie, la modul impecabil in care au facut-o ei, iar apoi sa te trezesti ca deasupra ta s-a clasat o fetiscana lipsita de talent, care interpreteaza un nimic muzical.
Si care se prezinta la conferinta de presa a invingatorului de parca ar fi sub influenta marijuanei.
Trebuie insa, cred eu, sa intelegem cat de mare a fost frustrarea Annei Bergendahl din Suedia, atunci cand nu a ajuns in finala cu o melodie care nu rupea, dar care merita sa fie in primii 25, si nu numai.
Incerc sa pricep ce se petrece acum in mintea lui Didrik Solli-Tangen, dat printre favoriti, constient de valoarea piesei si de calitatea exceptionala a interpretarii, care s-a trezit clasat pe locul 20 in Europa, cu… 35 de puncte.
Probabil ca renunta la ideea trasnita de a mai canta altceva decat muzica de opera, care probabil ca-i flutura prin minte, gandindu-se sa se afirme pe pattern-ul lui Andrea Bocelli.
Ce s-o fi petrecut cu Niamh Kavanagh nu ma intreb, pentru ca aceasta este prea experimentata si 
consacrata ca sa mai aiba probleme de discernamant si traseu in cariera, dar totusi mi se pare penibil ca s-a clasat pe locul… 23, cu 25 de puncte batute pe muchie.
In aceeasi situatie este Cipru (locul 21 cu 27 de puncte), Islanda (locul 19 cu 41 de puncte), precum si celalalt mare favorit valoric alaturi de Norvegia, Spania (locul 15 cu 68 de puncte), care poate ca mai cadea cateva locuri daca nu avea bafta chioara sa-i intre pe scena Jimmy Jumper.
Organizatorii de Eurovision din Norvegia, Suedia, Irlanda, Cipru, Islanda si Spania cred ca sunt acum extrem de suparati. Eu in locul oricarui organizator national mi-as pune urmatoarea problema, pe care au avut-o in cap, la timpul lor, italienii: pentru ce anume am dat bani si am mizat pe muzica de buna calitate?
Singurii dintre marii favoriti care s-au scos cat de cat cred ca sunt danezii, clasati sub Romania, pe locul 4. Este o expresie foarte fidela a felului in care sunt batjocoriti oamenii valorosi astazi, precum si cei care ii promoveaza pe acestia, si unii si altii meritand respectul nostru si gloria (artistica, in acest caz), si unii si altii primind otrava si venin.
Gustul dulce…
… al succesului este ca am reusit sa fim foarte sus, atat de sus, cu o sumedenie de state concurente reprezentate de melodii foarte valoroase. Este insa un gust dulceag, pentru ca, asa cum se poate vedea aici, votul a fost si anul acesta in mare masura unul politic, bazat in buna masura pe prietenii intertari, acest lucru mai mult ca sigur alterand ordinea fireasca (adica valorica) a clasamentului concursului.
Este un gust dulce totusi, pentru ca Romania a fost dintre statele care a luat multe puncte de la tari cu care nu se poate spune ca are prieteni sau relatii de rudenia, asa cum de la multe alte state a luat sistematic putine puncte, dar importante, care s-au adunat constant.
In total, este vorba despre puncte adunate din 29 dintre cele 38 de tari participante la Eurovision: constanta a fost marea calitate a felului in care a fost votata Romania anul acesta.
Mi s-a spus cu tupeu intr-un comentariu sa ma trezesc la realitate, ca Eurovision nu este un concurs de muzica, ci unul politic, intre state. Ok, daca este intre tari si e politic, eu propun ca in fiecare an vreo cincizeci de state sa-si trimita reprezentantii, care sa nu faca nimic si sa fie votati de tari prin televoting. Nimic mai mult.
Daca acesti reprezentanti sunt alesi pentru ceea ce canta, atunci este un concurs muzical. Daca este un concurs muzical, atunci trebuie sa castige cel mai bun, nu cel mai slab, ori aproape acela, asa cum s-a intamplat.
Gustul cel mai dulce in are acum Marina Almasan, care cu siguranta, daca este pe competenta, va organiza si anul viitor Eurovision, in pofida faptului ca a facut o multime de greseli, in cap cu rescrierea ultranationalista a Regulamentului si terminand cu faptul ca nu l-a respectat, asa cum se stie.