home EVENIMENT Elena Udrea, Dan Andronic, trimişi în judecată în dosarul Ioanei Băsescu

Elena Udrea, Dan Andronic, trimişi în judecată în dosarul Ioanei Băsescu

Share

Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic au fost trimiși în judecată de procurorii DNA. Este vorba despre dosarul privind finanțarea campaniei electorale din anul 2009.

Declaraţie extrem de gravă a lui Băsescu despre guantanamizarea României

Probabil aşa se eplică disperarea cu care încearcă Traian Băsescu să destructureze statul de drept. Ştie foarte bine care este direcţia pe care merg anchetele statului de drept şi încearcă să blocheze lucrurile.

Elena Udrea, şase ani de condamnare în Dosarul Gala Bute

Portret de grup cu damă. Elena Udrea şi grupul ei infracţional

Heirich Böll, marele romancier german, are un roman, numit “Portret de grup cu doamnă”. În el, portretizează soara mai multor personaje care au trăit al doilea război după terminarea acestuia.

Mai jos, urmează portretizarea mai multpr personaje, după ce şi-au trăit traiul, şi-au halit mălaiul şi au furat ca-n codru.

Elena Udrea, ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost direct implicată în campania lui Traian Băsescu. Acesta era candidat la prezidențialele din 2009. Ea a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită (2 fapte) și spălarea banilor (5 fapte).

Alături de Elena Udrea, apare Ioana Băsescu, fata Preşedintelui

Ioana Băsescu, notar public, este fiica fostului președinte Traian Băsescu. Ea va fi judecată pentru instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor (2 fapte). Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

În dosar, a mai fost deferit Justiției Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării. El e acuzat de luare de mită. De asemenea, Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, acuzat de luare de mită. Mai apoi, Ioan Silviu Wagner, fost director general al unei întreprinderi de stat, acuzat de delapidare.

Citeşte şi
Secţia Specială, pe rol la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Secția Specială de investigare a magistraților este pe rolul Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene,

Conducerea SRTV, acţionată în judecată pentru că ascunde rezultatul controalelor financiare din TVR

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind a depus ieri, 28 octombrie 2019, o cerere de chemare

Darius Vâlcov, dat în judecată de primăria pe care a condus-o

Primăria Slatina, condusă de Stelian Moț, l-a dat în judecată pe Darius Vâlcov pentru a

Mihnea Costoiu a fost trimis în judecată în Dosarul Cutezătorii

Fostul secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Mihnea Costoiu, a fost trimis în judecată de

CCR, în favoarea lui Iohannis, privind funcționarii publici trimişi în judecată

CCR a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis. Este vorba despre cea care se referea la

Ionuţ Negoiţă, trimis în judecată, complicitate la bancrută frauduloasă

De aceea se pregăteşte să vândă clubul Dinamo Bucureşti,Ştia, după înscrisurile ce-i sunt solicitate.Ionuţ Negoiţă

Ilie Dragne, administratorul lui Dragnea, trimis în judecată

Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Ferma Salcia din Teleorman, a fost trimis în judecată.

Mitică Dragomir, trimis în judecată în Dosarul RCS & RDS

Fostul președinte LPF, Mitică Dragomir, alături de RCS&RDS și alte șase persoane, a fost trimis

Dosarul Mineriada. Iliescu, Roman, Măgureanu, trimişi în judecată

În Dosarul Mineriada 13-15, urmăriţii penali au fost trimişi azi în judecată de către Parchetul

Florin Secureanu, fost director al Spitalului Malaxa, trimis în judecată

Fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost trimis în judecată de DNA. El

Share