home MASS MEDIA, STIRI DESPRE TELEVIZIUNI Echipa fondatorilor Money.ro TV se gândeşte să revină la TMC

Echipa fondatorilor Money.ro TV se gândeşte să revină la TMC

Share

Zilele trecute, presa online a informat că omul de afaceri Mohammad Murat ar fi implicat în relansarea postului de televiziune The Money Channel (TMC).

Un corb fâlfâitor prin studiourile televiziunilor bucureştene ne-a informat că “într-adevăr, se doreşte relansarea TMC, cu ID-ul de staţie cunoscut, inaugurat în anul 2006. În plus, se doreşte a se păstra profilul editorial de business şi pieţe”.

În afacere, Cozmin Guşă ar veni cu licenţa şi cu poziţia bună în grila cabliştilor – care sunt argumente forte, iar Murad cu investiţia. Acum se caută soluţii pe managementul editorial.

Recrutările pentru TMC-ul-cel-nou au început de aproximativ o săptămînă – zece zile, atât la nivel editorial, cât şi la nivel de echipă de producţie, aşa cum se vede în anunţul din foto, postat pe site-ul de recrutări online BestJobs.

Dansul frumos este însă altul. La începutul lunii octombrie a anului trecut, anunţam plecarea Echipei Freciu de la TMC şi apariţia rapidă a unui nou post de televiziune, Money.ro TV, care emitea pe ID-ul şi poziţia de cablu a Giga TV. Vedetele postului erau exact cele ale vechiului TMC.

A urmat venirea echipei lui Mihai Tatulici şi postul încerca să facă, aşa, cum să spun, o extensie de brand (ca să ne exprimăm în termeni de business), în urma căreia să devină o staţie de televiziune generalistă.

Totul bine şi frumos, dar iată ce ne povesteşte corbul nostru fâlfâitor preferat:

Tensiunile din redactia Money.ro TV au crescut constant de la venirea lui Mihai Tatulici project manager. Motivul: susţinerea, împingerea, promovarea fără echivoc a echipei masive pe care a adus-o cu el încă din toamna anului trecut, în detrimentul vechii echipe a postului de business

Echipa veche, cu o foarte bună imagine din punct de vedere al pregătirii profesionale, despre care am scris în repetate rânduri, este pe bună dreptate extrem de nemulţumită, din cauza tratamentului incorect la care este supusă.

Comportament tipic, echipa lui Tatulici are toate mingile în terenul propriu (că tot începe azi meciul de Cupa Davis România – Danemarca), “atât financiar, cât şi ca superioritate afişată de către cei impuşi recent în poziţii-cheie de noua conducere”.

Numai ziarist în vremuri de criză să nu fii! Ne referim aici la poziţiile de forţă luate atât la nivel de redacţie (reporteri, editori, EOD), cât şi la nivel de management financiar-contabil.

Fără nici o legătură, dar cu multe similitudini, intrarea “tatulicilor” seamănă cu atacul la statul de drept petrecut în vara trecută în România. Corbul nostru spune: “Au intrat cu bocancii în democraţie şi în statul de drept”. Şi se referă exclusiv la ceea ce s-a petrecut intra-redacţie.

Abordarea jurnalistică este de a da breaking news pentru orice fleac care se petrece în actualitate, plecând de la Cazul Elodia, divorţul familiei Bănică şi terminând cu orice altceva care este, ca importanţă jurnalistică, sub cele menţionate deja. A apărut un gândac pe holurile Parlamentului? Aceasta ar putea fi o chestie care să-i determine să pună banda galbenă de breaking news pe post.

După ce a fost pusă la colţ de Echipa Tatulici, 99% din echipa care a deschis postul se gândeşte să revină la TMC. E cert că şi-ar dori să se reunească acolo.

În acelaşi timp, norii se adună la orizont. Noii veniţi pesemne că nu-şi dau seama (sau au asigurări să nu se teamă), însă vechea echipă, trecută prin ciur şi dârmon, intuieşte perfect pericolul. Cum se poate defini acesta? Foarte simplu: restanţe acumulate la salarii şi plăţi parţiale ale drepturilor curente.

Mai nimic din promisiunile făcute de Mihai Tatulici nu s-au pus în practică. Nici cele legate de o politică editorială coerentă, nici cele care ar fi dus la o grilă care să nu deruteze telespectatorii, nici cele legate de marele tam-tam făcut pe post, printr-o multitudine de promo-uri, pe tema jafului cu proiectele pentru autostrăzi.

Au trecut luni bune de la preluarea puterii editoriale de către noua echipă a respectabilului project manager şi… ce putem vedea acum? Ne spune corbul fâlfâitor prin tot felul de redacţii bucureştene:

Haos în conceptul de grilă, nerespectarea angajamentelor făcute în faţa telespectatorilor şi tensiuni în redacţie

Deşi pare paradoxal, ce a reuşit să facă până acum echipa tatuliciană a fost doar eliberarea nişei de business, în care domina vechiul The Money Channel. Noi le urăm succes pe mai departe şi cât mai mult galben inutil pe post. Ceea ce rămâne în spatele lor este limpede: cale liberă şi vânt din pupă pentru un canal de business, fie el (sau nu) TMC.

Citeşte şi
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Share