Dragnea a căzut din lac în puţ. Cine sunt noi judecători C5

Share

Dragnea nu a reuşit decât să amâne pentru o vreme judecarea dosarului său la Înalta Curte, dar ceea ce ar urma cu noul Complet 1 de la ÎCCJ nu-l avantajează.

Dragnea, complet la fel de rău ca precedentul

Noile completuri de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, trase vineri la sorți, vor fi în cele mai multe cazuri completuri de tranziție. Dacă nu vor apuca să administreze probe până la finalul acestui an, componența lor se va schimba printr-o nouă tragere la sorți la începutul lui 2019.

La cele două completuri sunt în curs de judecare dosare precum cel al lui Liviu Dragnea (angajările fictive) sau al lui Călin popescu Tăriceanu (mărturie mincinoasă).

Completul care va da sentința definitivă în cazul lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, în care liderul PSD a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, a fost schimbat aproape în totalitate.

Dragnea, noua formulă de stres

În noua formulă a completului C1 – Penal, cel care va judeca procesul Dragnea, a mai rămas doar judecătoarea Neniță Simona Cristina care se află sub influența liderului PSD, prin intermediul Liei Savonea, fosta şefă a Curţii de apel Bucureşti (CAB) şi actual membru CSM.

Simona Neniță e soția avocatului Mihai Dinu, fostul apărător al senatorului PSD condamnat pentru corupție Cătălin Voicu. Savonea este soţia avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet cu senatorul PSD condamnat pentru corupţie, Cătălin Voicu.

Rodica Cosma, altă posibilă prietenoasă cu Dragnea

Un alt judecător care ar putea înclina balanța în favoarea lui Liviu Dragnea este Cosma Rodica, prietenă și fostă colegă de complet cu soția deputatului PSD Florin Iordache, fost ministru al Justiției, în mandatul căruia a fost adoptată OUG 13.

Ceilalți trei judecători din completul liderului PSD se află, potrivit surselor judiciare consultate de G4Media.ro, în afara sferei de influență a Liei Savonea și, implicit, a lui Liviu Dragnea.

Durii

De exemplu, judecătorul Șelaru Valentin Horia este fost procuror și a avut funcția de șef al secției urmărire penală și criminalistică din Parchetul General, în perioada când procuror general al României era Laura Codruța Kovesi.

Printre dosarele grele instrumentate de Șelaru se numără dosarul FNI, în care Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat la închisoare.

Pe lângă procesul lui Liviu Dragnea, completul C1 – Penal mai are pe rol dosarele în care sunt judecaţi Toni Greblă, Victor Ponta și Sebastian Ghiţă.

C2, noul complet horror

În schimb, completul C2 – Penal, care va judeca dosarele unor actuali sau foști demnitari precum Călin Popescu Tăriceanu, Sebastian Ghiţă, Iulian Bădescu şi Cristian David, este considerat mult mai dur decât C1.

Din acest complet face parte Ionuț Matei, considerat unul dintre cei mai intransigenți judecători din România. El este cel care l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la închisoare cu executare pentru fapte de corupție.

Din același complet face parte și Ioana Bogdan, fostă consilieră a lui Daniel Morar pre vremea când acesta conducea DNA. De asemenea, ea a făcut parte, alături de Ionuț Matei, din completul care l-a condamnat la închisoare pe Adrian Năstase.

Pistol, prezent, la datorie

Însă, din completul C2 – Penal face parte ca membru titular și Ștefan Pistol, judecătorul care este renumit pentru achitările pe care le-a dat de-a lungul timpului demnitarilor pe care i-a avut în față.

Pistol a fost singurul care s-a pronunțat pentru achitarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, în care liderul PSD a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în primă instanță.

Același Pistol însă s-a aflat în minoritate când s-a pronunțat pentru condamnarea la închisoare cu suspendare a liderului PNL, Ludovic Orban.

Nominal

Noua componență a completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ, valabile până la finalul lui 2018:

Completul C1 – Penal:

Membrii titulari:

Cosma Rodica
Șelaru Valentin Horia
Neniţă Simona Cristina
Vasile Francisca Maria
Ilie Ioana Alina
Membrii supleanți:

Rog Octavia Lucia
Dragomir Florentina
Rus Andrei Claudiu
Mera Luciana
Macavei Săndel Lucian
Completul C2 – Penal:

Membrii titulari:

Lefterache Valeria
Matei Ionuț Mihai
Ilie Gheorghe Aurel
Bogdan Ioana
Pistol Ștefan
Membrii supleanți:

Burnel Oana
Popa Rodica Aida
Cobzariu Maricela Leontina
Dragomir Iulian
Leontina Şerban

Share