Dosarul Tel Drum. Cum trage de timp instanţa pentru Liviu Dragnea

Share

Chiar cu Liviu Dragnea în puşcărie, unii judecători trag pentru acesta, de exemplu într-o mică parte din Dosarul Tel Drum, care este astfel tergiversat.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

La jumătatea verii, trebuia să se judece, la Tribunalul Teleorman, cererea DNA de redeschidere a părții din Dosarul TelDrum privind asocierea dintre compania de construcţii TelDrum şi Euroconstruct Trading, firme suspectate că ar avea legături cu deținutul de drept comun Liviu Dragnea.

Instanța a amânat însă judecarea în vederea soluţionării cererii de strămutare formulată în cauză. ”Având în vedere că s-a discutat doar cu privire la solicitarea de amânare a cauzei, instanţa va lua în discuţie cererea formulată de către SC Tel Drum S.A., care la acest moment nu are calitate procesuală în cauză, prin apărătorul ales, la următorul termen de judecată”, menționează documentul încheierii de şedinţă din data de 13.08.2019.

Acum, Tribunalul Teleorman, prin judecătoarea Emilia Enescu – apropiata lui Dragnea, a amânat pronunțarea la data de 1 octombrie 2019, atunci când vom afla dacă încep sau nu cercetările acestei părți din Dosarul TelDrum.

În Dosarul TelDrum, fostul lider PSD (actual pușcăriaș) este pus sub acuzare pentru cinci infracțiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de constituire de grup infracțional organizat, cu un prejudiciu total estimat la 27 de milioane de euro.

Share