Dosarul Microsoft 3. Florică şi Pescariu, sub control judiciar la domiciliu

Share

Procurorii DNA au dispus noi urmăriri penale în Dosarul Microsoft 3, precum și control judiciar pentru 60 de zile. Printre cei acuzaţi – Claudiu Florică și Dinu Pescariu, dar și ex-ministrul PDL Gabriel Sandu.

LATER EDIT: Președintele Klaus Iohannis a transmis joi ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, anunță Administrația Prezidențială.

Măsura controlului judiciar a fost dispusă împotriva a doi angajați din Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Este vorba despre ex-directorul general al Direcției pentru politici și programe în domeniul societății informaționale, Andrei Săvulescu.

De aemenea, consilierul asistent Ion Adrian Stănescu, ex-directorul Microsoft România SRL Călin Tatomir, Florică și Pescariu. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu.

Dosarul Microsoft 3. Gabriel Sandu este şi el vizat. Noi acuzaţii

În Dosarul Microsoft 3, procurorii DNA au transmis procurorului general solicitarea de a fi sesizat președintele Klaus Iohannis. Aceasta pentru încuviințarea începerii urmăririi penale pentru ex-ministrul PDL Gabriel Sandu.

DNA explică mecanismul faptei penale:

În luna aprilie a anului 2009, expira contractul comercial de închiriere de licențe Microsoft nr. 0115RO/15.04.2004. Sandu Gabriel (…) a optat pentru varianta încheierii unui nou contract de închiriere software.

Fapt care nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitații publice, în condițiile OUG 34/2006 privind achizițiile publice. (…) inculpații Pescariu (…) și Florică (…), (…) reprezentanți ai D.CON.NET AG, au luat legătura cu ministrul Sandu Gabriel, căruia i-au și plătit (…) 2.196.035 euro.

Pentru aceste fapte, prin Sentința nr.258/24.03.2016 pronunțată de ÎCCJ, au fost condamnați Cocoș Dorin și Sandu Gabriel, pentru trafic de influență.

Dosarul Microsoft. Înţelegere oneroasă

(…) Sandu Gabriel (…) a aprobat documentația de atribuire aferentă procedurii de licitație deschisă (…). Documentația (…) conținea condiții restrictive nejustificate de participare la licitația organizată de către MCSI. A fost favorizată D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din care făcea parte și firma Dim Soft SRL.

Astfel, s-au impus condiții conform cărora participante la licitație puteau să fie doar firme care avuseseră încheiate contracte de un anumit tip și peste o anumită valoare și care să fi fost executate în România, în ultimii trei ani. Condițiile respective erau îndeplinite de o singură societate din lume, respectiv Dim Soft SRL.

Întâlniri de taină

În vederea stabilirii condițiilor restrictive de participare la licitație prin care să fie favorizată asocierea D.Con-Net AG din care făcea parte firma Dim Soft SRL, Florică Claudiu Ionuț a avut mai multe întâlniri cu Sandu Gabriel pentru a-i transmite acele condiții restrictive care să fie inserate în caietul de sarcini. Documentația de atribuire aferentă procedurii de licitație deschisă a fost întocmită și avizată de către funcționarii din cadrul MCSI, și anume Stănescu Ion Adrian și Săvulescu Andrei.

Concret, la elaborarea, avizarea și aprobarea documentației de atribuire a contractului finanțat din bani publici, inculpații Stănescu Ion Adrian, Săvulescu Andrei și numitul Sandu Gabriel au încălcat dispoziții din OUG nr.34/2006 (actual din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice), precum și dispoziții din OG nr.119/1999, privind controlul intern și controlul financiar preventiv.

Dosarul Microsoft. Călin Tatomir, băgat până peste cap

În favorizarea D.Con-Net AG în câștigarea licitației, s-a implicat și Tatomir Călin, directorul general Microsoft România la acel moment, prin cooptarea firmei SC DIM SOFT SRL în cadrul asociației de firme care urma să participe și să câștige licitația publică. Acesta a contribuit și la stabilirea acelor condiții restrictive pe care să le îndeplinească doar firma cooptată de el în cadrul asocierii.

Sprijinul acordat de către Tatomir Călin D.Con-Net AG, în calitate de lider al asocierii, a rezultat și din faptul că acesta a refuzat să transmită către un alt potențial participant la licitație, o scrisoare de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanță și suport (aceasta fiind una dintre cerințele restrictive impuse în documentația de atribuire).

Peste 90 de milioane de euro

În urma câștigării licitației publice, a fost încheiat contractul de furnizare de produse nr. 35/09.09.2009. Aceasta între MCSI și consorțiul D-Con.Net AG, în calitate de lider al asocierii. Din asociere făcea parte și Dim Soft SRL. Valoarea totală a contractului reprezentând suma ce trebuia plătită de minister era de 90.182.344,76 euro.

Furnizorul de licențe a facturat către SC DIM SOFT SRL (…) doar 38.786.000 euro. Aceasta reprezentând prețul licențelor cu discount. Reducerea a fost aplicată în considerarea MCSI. Liderul asocierii, D.Con-Net AG, a refacturat însă către MCSI 90.182.344,76 euro.

Prejudiciul reținut este în sumă de 51.396.344,76 euro. El reprezintă diferența dintre suma plătită de MCSI (90.182.344,76 euro) și suma facturată de DIM SOFT SRL (38.786.000 euro). A fost creat un folos necuvenit în favoarea D.Con-Net AG”.

 

Share