Dosarul Kiss – TVR, pentru discriminarea Biondo, discutat astazi la CNCD

Share

Consiliul National pentru Combaterea Discrimarii (CNCD) l-a chemat azi dimineata pe Iosif Kiss, ca sa prezinte dovezile, in sprijinul acuzatiilor pe care le-a adus acesta la adresa mai multor membri ai juriului de la Eurovision Romania, in sustinerea dosarului deschis.

Conform acestora, Victor Socaciu, Titus Andrei, Horia Moculescu si altii au discriminat cu buna stiinta trupa suedeza Biondo, pentru ca Romania sa trimita la Belgrad piesa “Pe-o margine de lume”, interpretata de Nico si Vlad Mirita.

In jurul orei 11.30, Iosif m-a sunat stupefiat. El mi-a relatat, asa cum povesteste si pe blogul sau, ca TVR a fost reprezentata la CNCD de un avocat complet nepregatit.

Acest avocat a aflat de-abia azi, de la Iosif, in prezentarea pe care a facut-o el in fata CNCD, felul in care au recunoscut public discriminarea pe care au facut-o Victor Socaciu, Titus Andrei si Horia Moculescu, in saptamana de dupa finala Eurovision Romania.

Dincolo de aceasta dovada de incompetenta si dezinteres total fata de o cauza care in realitate este mai importanta decat crede televiziunea publica, ideea este ca lucrurile nu se opresc deloc aici si deocamdata nu sunt semne ca acest scandal a fost ingropat. Ba din contra.

Iar celor care vor spune ca noi lansam provocari exact cu cateva zile inainte de semifinala de pe 20 mai le raspundem ca nu noi, nici Iosif Kiss, ci CNCD a programat inca din luna aprilie audierea lui Kiss si a TVR azi, fara nici o legatura cu evenimentele Eurovision oficiale, in curs de desfasurare.

Share