home POLITICA Donald Trump, între dezastru şi presiunea establishmentului

Donald Trump, între dezastru şi presiunea establishmentului

Share

Donald Trump șochează mapamondul și devine noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Hillary Clinton deja şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile prezidenţiale.

Preşedintele ales Donald Trump este un tip care face bussines abroad USA. El spune că vrea să încurajeze renaşterea industrială a SUA. Dar SUA demult a trecut de stadiul în care face papuci.

Donald Trump confundă Mosul cu Alep. Omul a declarat că îl stimează mult pe Putin pentru că acesta ştie să-şi ţină-n frâu poporul. Este un evazionist învederat, aşa cum s-a revelat pe tot globul, pentru toată lumea.

El crede implicit că NATO este o organizaţie în care statele membre sunt apărate de ea în proporţie cu gradul de cotizare la bugetul alianţei. Nu a auzit de notoriul articol 5, despre care în România ştiu şi sugarii.

Donald Trump, dezastrul însufleţit

Acest om va deveni cel mai puternic individ din lume. Aceasta pentru că înaintaşii săi în post au fost competenţi. Unii mai mult, alţii mai puţin, dar faţă de el, cu certitudine, o lumină. La finalul mandatului său, ar putea să nu mai fie cel mai puternic om din lume.

Problema nu este neapărat că apucă femeile de părţile intime. Mârlani competenţi s-au mai văzut. Am avut unul preşedinte 10 ani. Problema e că Donald Trump va da poate peste cap echilibrul global.

Deja, pieţele au căzut. Indicele Dow Jones a plonjat în picaj 800 de puncte. La Tokyo, indicele Nikkei căzuse cu 5%. Peso-ul mexican a luat-o şi el la vale cu 12% – cea mai mare cădere de după 1995. Asta în parte pentru că 80% dintre actorii economici mexicani exportă în SUA.

Uncia de aur s-a scumpit cu 5%. Este primul semn al scăderii încrederii investitorilor în stabilitatea pieţelor financiare.

Ce va fi? Cel mai bine…

Varianta de dorit pentru noi, românii, este ca Donald Trump să fie absorbit de sistem. Cu cât asta se va petrece în mai mare măsură, cu atât mai bine. Ar fi de preferat ca omul să rămână la stadiul de clovn nefertil.

Să vorbească din când în când, să spună măscări şi de treburile serioase să se ocupe establishmentul. Acesta trebuie să preia acum controlul, dacă SUA sunt conduse de oameni responsabili.

Donald Trump nu poate să conducă SUA cum conduce Putin Rusia. Democraţia americană este cea mai puternică din lume. Instituţiile funcţionează. Societatea civilă aşijderea. Există aproximativ 1,5 milioane de ONG-uri care chiar lucrează, nu fac figuraţie. În toate domeniile.

Politica externă este pusă în faptă de secretarul de stat. Chiar presupunând că Donald Trump îl va numi în această demnitate pe un crocodil destructiv, există instituţia impeachmentului. Iar audierile din Senat, dominat de un grup de senatori republicani care sunt feroci apărători ai establishmentului, pot fi foarte dure.

Ce va fi. Cel mai rău… şi despre geopolitica lui Putin

Varianta cea mai neagră ar fi că, pe plan intern, democraţia în SUA se va fi terminat. Sentimentul pieţelor ar putea face ca la finalul mandatului lui Donald Tump SUA să nu mai fie puterea globală de azi, cum am sugerat şi anterior. Dacă Trump îşi va încheia mandatul.

Putin nu putea să-şi dorească mai mult ceva decât “Donald Trump preşedinte”. Cu cât SUA e mai mică, Rusia e mai mare. Vova va încerca să ocupe tot spaţiul geopolitic eliberat acum poate de Trump.

Dacă acesta va lua hăţurile sistemului, iar nu sistemul îl va controla. Dacă va lua hăţurile, în cazul extrem Putin e preşedintele SUA. A, pentru cât timp, asta rămâne de văzut.

Cu spaţiul geopolitic ocupat până acum, Putin vrea să negocieze cu Trump o nouă Yalta. O macro-Yalta. El vrea Europa pentru sine şi nu glumeşte. Este însă de-ajuns să obţină şi vechiul teritoriu al URSS şi ne-am potcovit.

Probabil că rezultatul nu va fi revenirea la anii 50 (Obsedantul Deceniu). Cu certitudine, ajutorul informal dat anticorupţiei în România va lua sfârşit. La putere va veni Partida Rusă.

Cel mai grav

Libertatea presei va fi îngrădită. Ţara va intra în criză economică. Dar cel mai grav nu este acest lucru. Înainte de primul şi al doilea război, lumea mai avea o speranţă, un pol de stabilitate şi democraţie, oricât de rău era în lume: Statele Unite. Acum este posibil ca şi acesta să dispară. Ar fi fără precedent în lumea modernă.

Să ne amintim că primul război a fost câştigat de forţele binelui datorită Statelor Unite. SUA a intrat în război în anul 1917, când de facto ţara noastră nu mai exista. În 1918, făceam România Mare.

Al doilea război, la fel. SUA a repezentat ultimul ţărm al speranţei mapamondului într-o lume mai bună. Acum, acest ţărm ar putea să nu mai existe. Ar fi o situaţie de coşmar pentru glob, ca în distopiile SF.

Problema este că un jurnalist ar putea pur şi simplu să facă o serie comică. “Ce bazaconii a mai comis Donald Trump?”. Am putea să-l comparăm cu Donald Duck, e relaxant. Dar nu prea ai timp să te distrezi. În timp ce clovnul spune tâmpenii, la est de noi stă la pândă un devorator de cadavre naţionale.

Citeşte şi
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că declarațiile ministrului interimar al Justiției, Ana Birchall, conduc
Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE, a declarat că procurorul general american, William Barr, a
Adrian Moraru, expert în politici publice, atrage atenţia sâmbătă noapte că au început deja să
Jurnalistul Liviu Avram ştie la ce se gândeşte acum Liviu Dragnea. Dincolo de ceea ce
Liviu Dragnea dorea să meargă în Statele Unite şi să participe la "Mic dejun cu
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, afirmă, în mesajul adresat în numele Guvernului SUA
Consens SUA - UE pentru un guvern fără Dragnea și Tăriceanu. Ore și zile încinse
Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, s-a declarat îngrijorat de modul în care se desfășoară
Putin consideră că are dreptul să decidă soarta ţărilor vecine şi a altor popoare, fie
Într-un editorial intitulat ”Rudy Giuliani dă lecţii altei ţări în etică", jurnalista CNN Frida Ghitis,
Share