home CORUPTIE, MASS MEDIA, POLITICA, STIRI DESPRE TELEVIZIUNI Doina Gradea se îndreaptă spre finalul carierei sale în TVR

Doina Gradea se îndreaptă spre finalul carierei sale în TVR

Share

Este începutul sfârșitului pentru Administrația Doina Gradea. Membri ai Consiliului de Administrație au cerut oficial demisia șefei TVR.

„TVR nu își mai îndeplinește misiunea publică pentru că riscă să devină irelevantă pentru public!”, spun aceştia.

Asa cum organizația noastră a anuntat, ( Argumentele MediaSind pentru demiterea sefei TVR ), ieri 8 iulie 2020, prin sistem de videoconferință, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului de Administrație al SRTv, având pe ordinea de zi analiza managementului Doinei Gradea, Președintele – Director general.

După aproximativ 6 ore de dezbateri aprinse, timp în care s-a discutat activitatea președintelui-director general, Doina Gradea, cererile de demisie au curs una după alta. Reprezentanții salariaților din CA – Monica Ghiurco și Karen Sebeși, reprezentantul Partidului Național Liberal, Cristian Petcu, reprezentantul USR, Dan Lazea și reprezentantul PSD, prof. Sorin Ilieșiu, au solicitat acest lucru chiar oficial, printr-o scrisoare deschisă.

În zilele următoare, este de așteptat să se ralieze la acest demers și ceilalți membri ai Consiliului de Administrație.

În cazul în care șefa TVR va refuza în continuare, să demisioneze, se ia în calcul trimiterea către Parlament a unei solicitări de demitere a Doinei Gradea, pentru activitate necorespunzătoare, în conformitate cu prevederile Art. 20 alin (3) din Legea nr.41/1994 privind organizarea SRR și SRTV:

Comisiile permanente de specialitate, reunite, ale celor două Camere pot propune, cu votul majorității membrilor plenului Parlamentului, demiterea oricărui membru al consiliului de administrație, a cărui activitate este necorespunzătoare. Parlamentul decide prin votul majorității. Locul devenit vacant în acest mod sau din orice alt motiv se ocupă de către supleantul titularului.

Vă prezentăm în continuare scrisoarea membrilor CA:

Stimată doamnă Gradea,

Subsemnații, membri ai Consiliului de Administrație al TVR, vă solicităm demisia din funcția de Președinte Director General al Societății Române de Televiziune.

Unii dintre noi v-au acordat votul, alții nu, atunci când am ales ca unul dintre noi să ocupe

funcția pe care o aveți în acest moment. Chiar și aceia dintre noi care v-au acordat credit la acel moment, consideră că a venit momentul să faceți un pas în spate spre binele acestei instituții.

Argumentele sunt numeroase și sunt deja binecunoscute. Situația deplorabilă în care se află TVR după mai mult de jumătate din mandatul dumneavoastră de Președinte Director General este cel mai bine reflectată de audiențele postului. Practic, în acest moment, la o medie săptămânală de circa 2%, TVR nu își mai îndeplinește misiunea publică pentru că riscă să devină irelevantă pentru public (o medie în prime time în MAI și IUNIE de doar 0,8% Rtg, deci sub un punct de rating).

Un rezultat, de altfel previzibil, câtă vreme practic ați redus dramatic în ultimele luni programele TVR. Singurele emisiuni păstrate pe post au fost cele realizate cu colaboratori, pentru care s-au făcut plăți consistente, în vreme ce personalul propriu era ținut acasă prin Decizia Presedintelui -Director General, îngrădindu-li-se realizatorilor din TVR dreptul la muncă. Dar căderea audiențelor a fost continuă de la începutul mandatului dumneavoastră de PDG – calitate în care, practic, decideți grila TVR.

Grav este și faptul că ați blocat încă de la început (vezi cazul Pătraru) orice încercare a noastră, a membrilor Consiliului de Administrație, de a discuta și adopta soluții, acoperindu-vă de explicații ale Departamentului juridic și acuzându-ne de imixtiune în politica editorială a TVR. Ați încercat permanent să reduceți rolul Consiliului de Administrație la o mașină de vot pentru plăți curente, ca și când sarcina noastră ar fi fost să urmărim factura la curent sau la gaz. În concluzie, purtați în întregime responsabilitatea situației actuale a TVR, iar problemele de management din mandatul dumneavoastră sunt de notorietate.

Responsabilitatea noastră ca membri ai CA este să ne asigurăm că, mai ales în contextul actual generat de pandemia de Covid-19, în care societatea este afectată de adevărate campanii de fake-news, Televiziunea publică reprezintă o sursă credibilă de informații pentru cât mai mulți cetățeni.

Este așadar momentul unui restart, iar subsemnații, membri ai Consiliului de Administrație, vă cerem să puneți binele instituției mai presus de binele personal, să vă înaintați demisia și să permiteți astfel alegerea unui alt Președinte Director General împreună cu care să putem lucra în această a doua parte a mandatului nostru.

Monica Ghiurco, Sorin Iliesiu, Dan Lazea, Cristian Petcu, Karen Sebesi

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împreună cu MediaSind TVR consideră că numirea unei noi conduceri la TVR este o necesitate stringentă, dacă se mai dorește salvarea acestei instituții de la dezastrul în care a fost adusă de actualul management.

Departament Comunicare MediaSind

București, 9 iulie 2020

Share