Doina Gradea, o mare dezamăgire. Ce trebuia să facă în cazul lui Ghiţă

Share

Pe Doina Gradea o cunosc de aproape 24 de ani, de când eram reporter la Mediafax, iar ea jurnalist la Canal 31. Acesta era outfit-ul în adormire pre-Pro TV, la care Adrian Sârbu aştepta apariţia investitorului Lauder, ca să dea drumul la Pro TV.

Doina Gradea, directorul TVR, a enervat Opoziţia cu difuzarea lui Ghiţă

Orice se poate spune despre Gradea, dar că e proastă nu. Poza pe care a folosit-o StareaPresei.ro la precedenta postare este simptomatică pentru fata asta. Este un produs specific Media Pro. Adică foarte competentă profesional, extrem de isteaţă, oportunistă şi în sensul bun, dar şi în sensul rău.

A folosit întotdeauna trendurile pe care le-a simţit în jurul ei, fără să aibă nici un scrupule şi ascultându-şi întotdeauna patronul.

O instituţie invadată, TVR, condusă de unealta sistemului, Doina Gradea

Jurnalistul tipic Media Pro a fost întotdeauna aşa. Foarte bun profesionist şi, simultan, lipsit de scrupule. Atunci când am văzut-o în fruntea TVR, am înţeles ce va urma. TVR este în acest moment un canal de televiziune ocupat, o instituţie invadată.

Prin Doina Gradea, de PSD. Prin PSD, de PSDragnea. Prin PSDragnea, de Dragnea, iar prin Dragnea de un strat străin ostil, Federaţia Rusă. Aceasta este, după părerea mea, cheia în care trebuie probabil să citim difuzarea ieri a interviului realizat de Ion Cristoiu cu Sebastian Ghiţă.

Dacă ÎCCJ l-a dat în urmărire europeană pe Ghiţă, a difuza o pledoarie personalizată în favoarea acestuia este un act de obstrucţionare a Justiţiei, cred eu. De subminare a autorităţii statului român. Cine are interesul să facă acest lucru? Este evident.

Descrierea modului de operare

Simultan, patru televiziuni au transmis un fragment din interviul lui Cristoiu cu Ghiţă. Fostul jurnalist se comporta de parcă era colegul meu, Badungu, care sâmbătă spre duminică, noaptea, beat cârlig, pe treptele căminului studenţesc, striga, zdrăngănind la chitară:

Lume! Lume!
Veniţi să vedeţi femeia vampă
Care bea petrol din lampă
Şi se p..ă limonadă!
Veniţi să vedeţi hipnotizatorul de orbi!

Cristoiu ridica o infinitate de mingi la rând, pe care Ghiţă le plesnea în capul lui Kovesi. Mult-discutata scenă din finalul transmisiei, când Ghiţă i-ar fi dat lui Cristoiu mobilul său, pe care ar fi fost o poză compromiţătoare, este penibilă. Cristoiu s-a uitat şi a confirmat, dar nimeni nu a văzut poza şi interviul s-a oprit. E de filme cu proşti…

Sincronizare în infracţiune

Aşadar, asta a fost prima parte. A doua a fost cea în care fiecare televiziune a dezbătut despre voma de presă ce fusese transmisă în prima parte. Aici e frumos. La RTV, a intrat în direct şi a participat la discuţie Ghiţă. Procurorii ar trebui să ştie: este asta, din partea RTV, o infracţiune?

La TVR, era în studio şi interpreta în maniera cunoscută lucrurile însuşi marele Ion Cristoiu. Ce poate fi o probă mai clară de subminare a Justiţiei din partea TVR, finanţată de noi toţi?

Cristoiu 1992 îl concedia pe Cristoiu 2018

Doina Gradea nu are nici o justificare pentru faptul că a permis sau chiar a determinat această transmisiune oribilă. Din punct de vedere strict profesional, voi încerca să prezint mai jos felul cum ar trebui să acţioneze presa în cazul lui Sebastian Ghiţă.

Din momentul în care acesta a fugit din ţară, încălcând regulile stabilite de procurori, el este un fugar nelegiuit. În ochii opiniei publice. Chiar înainte ca Justiţia să stabilească, definitiv şi irevocabil, dacă a făptuit sau nu ceva.

Aşadar, subiectele, ştirile, articolele, în general, materialele de presă despre Ghiţă trebuie scrise cu maximă rezervă şi prudenţă. Văzduhisme de tip Cristoiu? Dacă eu, în toamna lui 1992, făceam ce a făcut acum Ion Cristoiu, directorul Bulinei Roşii mă dădea afară pe loc.

Văzduhisme marca Ion Cristoiu

Totuşi, cum funcţionează aceste decolări cristoiene din realitate? Voi exemplifica pe interviul cu Ghiţă. În timpul interviului, am constatat la Ion Cristoiu o atitudine defensivă, umilă, de pliere pe ideile transmise de interlocutor.

Pe de altă parte, ca să dea impresia că e incomod, Cristoiu intervenea, când şi când, colorând atmosfera cu femeia vampă de mai sus. Era penibil. Ce credeţi că făcea Doina Gradea în acele momente, acasă, în faţa televizorului? Eu cred că, profesional, se distra copios.

După terminarea interviului, Cristoiu a intrat în văzduhisme imediat. Pornind de la părerile evident subiective ale lui Ghiţă, formula comentarii personale, apoi, pornind de la acestea, trăgea concluzii. Evident eronate. Pornind de la aceste concluzii, emitea noi comentarii aberante, de la care trăgea noi concluzii aiuritoare. Nu e prima dată când îl văd pe Cristoiu zburând prin cosmosul ideilor aşa.

Cum trebuia să procedeze totuşi presa cu Sebastian Ghiţă?

  1. Un jurnalist nu are ce căuta la un urmărit general în UE, cu cerere de azil politic într-un stat non-UE, să-l intervieveze. Dacă breasla presei române ar fi organizată ca aceea din SUA sau Franţa, Ion Cristoiu ar trebui acum dat afară din lumea presei. Nomine odiosa.
  2. Este o mare diferenţă între ce a făcut Cristoiu şi actul jurnalist profesionsit de a-i lua interviu în exclusivitate liderului Hamas, de exemplu. Asta e ok. A-i lua însă interviu unui terorist internaţional căutat sau unui urmărit general poate avea, în lumea occidentală, consecinţe serioase, chiar penale asupra unui jurnalist. De ce? Pentru că, spre deosebire de Radu Călin Cristea, eu consider că jurnalistul respectiv se manifestă profesional contra interesului public.
  3. La limită, aş fi de acord să trimit un jurnalist să discute cu un fugar ca Ghiţă, dar în condiţiile stabilite de mass-media şi jurnalist cu fugarul. Adică să nu cunoască întrebările dinainte, să răspundă la orice întrebări i se pun (evident, inclusiv spunând “nu doresc să comentez acest lucru”). Mai apoi, jurnalistul trebuie să aibă o atitudine extrem de sobră, reţinută şi în nici un caz servilă, umilă faţă de interlocutorul său. Întrebările sunt stabilite împreună cu redacţia. Dacă în cursul interviului reporterul intercalează alte întrebări, trebuie să manifeste maximă prudenţă în ce priveşte conţinutul acestora. Nu are voie să râdă, să se hăhăie, să spună bancuri, să primească suveniruri, cadouri etc. de la urmărit. Trebuie să fie un excelent cunoscător al tehnicilor interviului cu un interlocutor ostil. Este posibil ca după revenirea în ţară autorităţile să dorească să stea de vorbă cu reporterul şi cu board-ul redacţional. Nişte jurnalişti adevăraţi, în asemenea situaţii, trebuie să coopereze în limitele Codului Deontologic cu Poliţia, procurorii etc..
  4. Ce trebuie să facă presa? În primul rând, orice ştire sau articol, ori anchetă de presă scrisă, material de radio sau de televiziune trebuia să aibă un background sec despre situaţia juridică a lui Ghiţă. În câte dosare e cercetat / urmărit penal / trimis în judecată. Ce va fi urmat să se întâmple când a dispărut din ţară. Condiţiile suspecte ale fugii sale. Suspiciunile că autorităţile ar fi închis ochii. Solicitarea azilului şi stadiul actual al discuţiilor România – Serbia în chestiune.
  5. Presupunând că nu eşti RTV (care oricum a şi greşit profesional şi a şi sfidat Justiţia Română), informaţiile pe subiect trebuiau să fie structurate astfel: Ştire albă-tip agenţie de presă despre interviul realizat de Cristoiu, pentru RTV, sub egida EvZ.ro; backgroundul detaliat de mine anterior. Presa scrisă? Maximum 1.000 de semne cu spaţii. Radio? Tv? Maximum 20 de secunde, cu tot cu background. A treia ştire de jurnal. Punct. Rece, albă, seacă, limpidă, fără cremă, fără limonadă, fără păreri personale şi văzduhisme.
Share