În debutul anului 1990, învăţământul românesc 
era îngălat în mentalităţi comuniste, plin de foşti membri ai Partidului Comunist Român şi foşti informatori ai Securităţii comuniste, corupţie, clientelism.
Aceasta este imaginea din avion. Să apropiem puţin analizorul. Ca în orice domeniu de activitate, existau purtători ai ideilor mai liberale şi ultraconservatori.
Dar toţi aceştia erau condiţionaţi de statusul tipic unui sistem social controlat ocult. În tăcere, acţionând la întuneric, în clandestinitatea tipică acestui gen de acţiuni, cei ce unelteau să deţină şi să-şi perpetueze puterea pe termen lung în toate domeniile urzeau o nouă pânză post-decembristă în locul celeilalte – sistemul comunist de putere.
Acesta fusese distrus controlat de marile puteri, URSS şi SUA, pentru că se sclerozase şi nu mai corespundea cerinţelor şi intereselor anilor ’90. La fel se petreceau lucrurile şi în învăţământ: vechiul sistem de putere era înlocuit cu altul nou, bazat pe tarele celui vechi.
Astfel, foştii membri ai partidului unic se splitau în subtipuri sociale. Unii, mai puţini, nu avuseseră niciodată nimic cu sistemul comunist şi îşi făcuseră meseria. Atât. Astfel fusese întotdeauna tata, spre exemplu.
Alţii erau aşa cum fuseseră întotdeauna: nişte oportunişti interesaţi, care vedeau în jurul lor vehicule de ascensiune socială şi acţionau în funcţie de interesele lor, pentru parvenire, fără scrupule.
Alţii, mai puţini la număr şi ei, acţionau din convingere comunistă, reacţionară. Toţi lucrau divergent, destructurând vechiul sistem şi valorile sale. Fostele reţele comuniste de interese se privatizau exploziv şi purtau cu ele stindarde ale diferitelor interese meschine sau generoase. Rezultatul era haosul.
Foştii membrii ai poliţiei gândirii, ca şi colaboratorii lor din Învăţământ, erau şi ei împărţiţi în mai multe categorii. Turnătorii acţionau aparent haotic, în realitate coordonat, întru perpetuarea microsocială a vechiului sistem.
Orice sistem social are tendinţa să-şi conserve compoziţia şi structura entropică, până când, la un anumit moment, o presiune energetică îl obligă să treacă la schimbări. Atunci face cea mai mică schimbare cu putinţă şi iar ţine cât poate de mult timp lucrurile în starea prezentă şi aşa mai departe.
Atunci când în plus există conspiraţia, frâna voită, conservatorismul devine endemic şi duce la apariţia de monştri. Haosul programelor de învăţământ de la începutul anilor ’90, faptul că fiecare credea că lucrurile trebuie să evolueze altfel şi apariţia baronilor sistemului au dus în timp la constituirea unor stări de fapt de o mizerabilitate extremă.
Exemplele de dinainte de Revoluţie sunt nimic faţă de ceea ce s-a întâmplat după. Cine a încercat să schimbe sistemul a fost ejectat, iar establishmentul, cârmuit cu atenţie de la nivelul conducerii FSN, a avut grijă să lanseze cele mai abjecte lucruri despre reformatori.
În 1990, am fost unul dintre aceştia. În primăvara anului 1990, am militat la Galaţi pentru îngheţarea anului de învăţământ, cu eliminarea politrucilor comunişti din universitate, reformarea programelor de învăţământ, astfel încât ele să fie aduse la timpul actual (de exemplu, să nu mai facem Organizarea şi Conducerea Întreprinderii rebotezată Marketing, ci chiar marketing) şi alegeri în toată structura universitară, sufocată de fostul partid unic şi fosta Securitate.
Rezultatul a fost că eu şi cu ceilalţi studenţi reformişti am fost imediat catalogaţi de către slugăii establishmentului (dintre care unul, după ce a fost prefect PSD, este acum în CA SRTV) ca lepre şi chiulangii care nu vor să meargă la cursuri, ci să stea un an degeaba, pe banii părinţilor.
În realitate, spaima de revendicările noastre era maximă şi rima perfect cu un document ce tocmai apăruse în vestul ţării, în care se cerea lustrarea foştilor activişti şi securişti.
Am avertizat atunci, după eşuarea încercării de îngheţare a anului de învăţământ, că eşecul acestei reforme va naşte monştri. Astăzi, generaţii întregi de români sunt afectate de reacţionaritatea acelor ani, iar învăţământul este plin de mangi, care au format o întreagă dinastie.
Toţi copiii, de la clasa I începând, care au intrat, apoi au ieşit în ultimii 20 de ani din acest sistem educaţional putred, sunt astăzi, într-o măsură mai mică sau mai mare, niştre monştri.
Gândirea lor este pervertită. Nu mai ştiu ce e bine, ce e rău, ce e drept, ce e nedrept. Din sistemul comunist de învăţământ au ieşit absolvenţi fără credinţă în Dumnezeu. Din sistemul educaţional al ultimilor 20 de ani au ieşit oameni care nu mai cred în nimic.
În paralel, mangii au devenit, în învăţământ, regulă, iar formatorii şi educatorii de oameni adevăraţi excepţie. Astăzi, directorii de şcoli şi licee sunt în multe cazuri nişte şpăgari nenorociţi, care înainte de examene aşteaptă darul de la comitetele de părinţi, pentru ca să profesorii să închidă ochii în timpul examenelor şi copiii să poată să copieze. La examene se organizează de către comitetele de părinţi adevărate mese festive, încărcate cu bunătăţuri, iar plicurile cu bani sunt preţăluite cum se cuvine.
Mangul de română, înainte de teză, îşi aşteaptă tainul, ca să fie clement. Mangul de matematică la fel. Mangii toţi fac la fel, iar dacă nu eşti mang eşti luat la ochi şi dacă eşti luat la ochi zbori, pentru că mangul şef al instituţiei respective de învăţământ este, ca orice şef de clan, cel de care depinde dacă îţi cade sau nu capul de pe umeri.
Pe acest eşafodaj de corupţie indescriptibil au apărut marii mangi, cu care s-a luptat fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, ca şi urmaşul său, Cătălin Baba. Reacţia sistemului, se ştie, a fost dură.
La schimbarea ministrului şi nominalizarea membrilor Cabinetului Ponta, Confederaţia Spontană a Mangilor Liberi din toată ţara a trebuit să-şi aleagă un mang şef în locul ultimului ministru, pe care să-l desemneze nou ministru.
Au ales întâi o aprozaroaică de la universităţile private, după multă luptă şi multe certuri. Dar această mangă era atât de agramată, că s-a făcut de râs din start: avea un CV cu greşeli şi false studii la universităţi eminente, cu numele scris brambura-n tramvai.
Aşa că Ponta a fost obligat să nominalizeze un alt mang şef. Astfel a fost nominalizat el însuşi, Ioan Mang, alt gen de escroc pierdut prin pădurea tutelară. Unul dintre nenumăraţii plagiatori de lucrări ştiinţifice din mediul academic românesc, în care, după modalitatea de lucru a Coanei Leana, chiar şi dacă există unul talentat care scrie ceva original, imediat trebuie ca lângă el să se lipească trei mangi, pentru ca lucrarea să poată fi terminată şi să apară.
Acum mangii au dat înapoi un pas şi au ales-o probabil iar pe Abramburica, vechea aparatcikă a PSD, care a mai mangalagit situaţia la acelaşi minister şi pe vremea Sultanatului Adrian Năstase. Restauraţia poate să continue. La umbra ei, Dinastia Mang va continua să puiască şi să genereze clandestin sisteme false de valori.
nota: Ponta a declarat că nu a nominalizat-o pe Katy Andronescu la Educaţie din cauza stării sale de incompatibilitate. Dar de ce te mai cramponezi de fleacurile astea, Victoraş? ANI nu este instituţia lui Băsescu? Nu a atacat-o aceasta preventiv pe Ecaterina Andronache? Desfiinţează ANI, dragul meu, şi pune-o pe Abramburica ministreasă! Te împiedici de asemenea fleacuri? Legea e pentru cei purici, nu pentru lei.