DINAMITA MUZICALA: Ozzy Osbourne, “Time”. Si o cronicheta de concert

Share

Britanicul Ozzy Osbourne, “Godfather of Heavy Metal“, a cantat ieri la Zone Arena, in Bucuresti, intr-un concert de promovare a noului sau album, lansat in iunie, “Scream”.

De altfel, “Time”, piesa recomandata de mine astazi la Dinamita Muzicala, este una dintre cele doua remarcate de mine de pe acest album, asupra caruia voi insista putin mai incolo.

Este meritoriu pentru un om de 62 de ani sa cante astfel, asa cum a facut-o ieri Ozzy, in spatele Kaufland de pe Bd. Barbu Vacarescu. Noi, romanii, trebuie sa fim recunoscatori ca un asemenea nume vine si canta in buricul targului nos’ dâmţovibean, urlandu-ne ragusit de 53 de ori, in dulcele sau stil clasic inconfundabil, “I can’t fuckin’ hear you!”.

FOTO: Wikipedia

Problemele incep atunci cand trebuie sa explicam de ce nu ne prea auzea Ozzy, adica nu ne auzea urland si bestializandu-le, asa cum este el obisnuit, in fata iubitorilor de HeavyMetal. Iar aceasta pentru un motiv foarte simplu: cei care au venit la acest concert erau iubitori de rock, nu de HeavyMetal. Nisele la noi, in Romania, nu sunt asa de bine conturate ca in United Kingdom of Great Britain & Northern ireland, de unde provine Mr. John Michael “Ozzy” Osbourne.

M-am revazut cu o multime de fete cunoscute si re-cunoscute de pe la toate concertele bune din Capitala. Oameni cu care m-am mai vazut si la Phoenix, si la John Mayall & The Bluessbreakers, Rolling Stones, dar si la Manfred Man’s Earthband.

Oameni care asculta “Mama, I’m coming home” si se uita-n zare, in propria lor minte, cautandu-si avan copilaria pierduta, in care unul, Chiriac, de la “Metronom”, isi dadea duhul asasinat si-n locul sau venea Radu Teodor, care punea astfel de greutati pe calea undelor.

L-am auzit pe Ozzy cantand, invelit in steagul Romaniei, pe care mai apoi si l-a facut fular la gat, ca era destul de frig, “War Pigs”, “Shot in the dark”, “Killer of Giants” si alte evergreen-uri metalicoase din aceasta categorie aparte.

Nu am auzit nici una dintre piesele de pe noul album promovat, poate pentru ca concertul a inceput ceva mai devreme, iar eu am ajuns fix la 20:30, precum ceasul cu cuc. Poate si-a deschis concertul cu vreuna dintre noile melodii lansate.

Dincolo de hiturile eterne cantate de marele muzician, principiul acestei muzici este foarte simplu: o tema extrem de puternica, directoare, care se repeta pana la paroxism, in timp ce percutionistul si chitarile “baga mare”, apoi urmeaza variatiunile pe instrumente, reexpozitia temei, climax, si gata.

FOTO 2 Ozzy Osbourne: Cristina Hurdubaia pe Facebook

Dincolo de aceasta, Ozzy mi se pare a fi astazi in impas, iar aici nu ma refer la felul in care a falsat in finalul concertului de sambata, cand probabil i-a obosit glasul si a stat sub ton copios. Ma refer la continutul ultimului sau album.

Daca faci abstractie ca melodiile incep si se termina si treci dintr-una-ntr-alta aleator, navigand in interiorul lor, ai impresia ca asculti aceeasi melodie dura, continua, bazata pe forta, chitari electrice violente, tobe care-mpusca ritmica necrutator (mari meseriasi instrumentistii, dar chitaristul prea ma duce drept in griful lui Joe Satriani), dar muzica e un accesoriu si tema puternica, tipica Ozzy, e de cautat cu lumanarea.

Si de gasit numai, in opinia mea, la doua miscari lente de pe album. Prima, “Time”, este deasupra acestui text. A doua, “I love you all”, este superba, dar, cand sa inceapa, se termina. Mie mi se pare ca se putea scoate mult mai mult decat atat:

Aceasta tema neterminata si netransformata in hit, asa cum ar fi fost normal, imi aduce aminte de o carte a lui Vargas Llosa, “La Tia Julia y El Condeillero”, in care personajul principal este povestitor de spaghete radiofonice. Iar marele Llosa arunca, nene, cu mari teme de romane, de nu te vezi. Pacat, Mr. Osbourne, mare pacat.

Share