home CULTURA, MUZICA DINAMITA MUZICALA: Asia, “Open Your Eyes”

DINAMITA MUZICALA: Asia, “Open Your Eyes”

Share

Asia a fost o trupa constituita pe ruinele a trei mari supergrupuri de rock progresiv: King Crimson, Emerson, Lake & Palmer si Yes. Cel mai bun album al grupului este primul, lansat in luna martie a anului 1982.

De pe acest album, unul dintre frumoasele hituri care pot fi degustate indelung se numeste “Open Your Eyes”. Din punctul meu de vedere, cea mai progresiva creatie de pe acest album este “Time and time again”, dar toate melodiile se caracterizeaza printr-o dezvoltare tematica luxurianta, in care fiecare dintre maestrii ce formau initial grupul Asia arata ce pot, ca instrumentisti si armonisti de exceptie.

Si, pentru ca tot veni vorba: initial, Asia a fost format din ex-solistul vocal si basistul King Crimson, John Wetton, chitara solo de la Yes Steve Howe, tobarul Emerson, Lake & Palmer Carl Palmer si keyboardistul Geoff Downes.

Insa inca din anul 1974, cand primul line-up King Crimson s-a desfiintat, circula un curent de idei pentru infiintarea unui supergrup, format din membrii virtuozi ai mai multor trupe de rock progresiv celebre.

Prin aceste versiuni de line-up s-au vehiculat nume ilustre, precum cele ale lui Bill Bruford si Rick Wakeman, ori cele ale chitaristului Allan Holdsworth si keyboardistului si violonistului Eddie Jobson.

Acestia insa au scapat de sub controlul tematic exercitat de casele de discuri si au stat partial la baza formarii unui alt supergrup legendar de rock progresiv: UK. Linia de unire intre UK si Asia este John Wetton, vocalistul acesta de exceptie participand pe rand la fondarea amandurora.

FOTO: SoloQueremosCompartir

Rezultatul final al acestui efort, de constituire artificiala oarecum a unui supergrup de progressive rock, in spatele caruia s-au aflat mai multe case de discuri, precum Geffen Records, a fost dezamagitor: nu era indeajuns sa ai instrumentisti de geniu, trebuia sa mai ai si geniul unor muzicieni compozitori, ori acesta din Asia a lipsit.

Trebuie sa intelegem ca marele succes al trupelor progresive legendare s-a bazat pe geniul unor muzicieni iesiti din comun: Robert Fripp, in cazul King Crimson; Keith Emerson, in cazul Emerson, Lake & Palmer si Jon Anderson, in cazul Yes.

La jumatatea anilor ’70 insa era evident proiectul caselor de discuri de a-si mari vanzarile, prin abordarea unor stiluri muzicale mai comerciale, iar tipi ca Fripp, Emerson, Akkerman sau Anderson stateau in calea acestor planuri comerciale.

Astfel a luat fiinta Asia, anuntat initial ca fiind un nou mare supergrup, care insa, in pofida unei intense campanii de marketing si a faptului ca a rotit, de-a lungul anilor, un numar impresionant de virtuozi ai rockului, nu a reusit sa se ridice la nivelul primului album, eponimul “Asia”.

Iar acesta este valoric sub orice album clasic al marilor trupe-inaintasi, din care au facut parte muzicienii din primul grup Asia. Exista voci care spun ca Wetton, dupa ce a cantat in King Crimson, ar fi trebuit sa se lase de muzica.

Eu cred ca acestea sunt exagerari. Muzica de pe primul album al acestui grup este extrem de frumoasa. Iar “Open Your Eyes” o splendoare sonora. De aceea repet: la NeuroVision nu poti lansa, in preselectie, pigmei muzicali purtand astfel de nume ilustre in muzica.

Maine-poimaine vom vedea, in acest ritm, canticele purtand nume de genul “Voodoo child”, “La vie en rose” sau “Black Magic Woman”. Si nu vreau sa impusc televizorul.

Citeşte şi
De curând, website-ul nostru a oferit cititorilor săi muzică adresându-se intelectului. Memorabilul album Agitation Free,
Sunt unii care când au liber stau cu seringa în venă, alţii beau ca disperaţii.
Banco del Mutuo Soccorso este unul dintre cele mai mari grupuri rock din lume. Într-o
În această seară de final de săptămână, vă lăsăm în compania italienilor de la New
"The Wall" este ultimul din seria marilor albume Pink Floyd. Despre acest grup s-au spus
Pentru cine are nervii tari şi este experimentat îm audiţii de specialităţi, Comus, "First Utterance"
Dacă în anul 1968 unui englez i s-ar fi spus că va apărea o mare
Cei patru membri ai grupului muzical suedez ABBA, Agnetha Faltskog, Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson şi
Academia Suedeză a tot încercat să-l contacteze pe cantautorul suedez Bob Dylan, până când a
Cu succesul urias al hiturilor "Carry On Wayward Son" si "Dust In The Wind", Kansas
Share