home POLITICA Dezastrele primarului Negoiţă. Parcul sluţit GALERIE FOTO

Dezastrele primarului Negoiţă. Parcul sluţit GALERIE FOTO

Share

Dezastrele primarului Sectorului3, Robert Negoiţă, se văd cel mai bine în felul în care a sluţit Parcul Titan. Până la finalul anului 2004, adică până la sfârşitul mandatului lui Eugen Pleşca (PSD), acesta era un maidan cu copaci, cu alei parţial asfaltate, care înconjurau lacul.

Este tipic acestor impostori din PSD să şteargă cu buretele istoria şi să se pună pe ei în fruntea bucatelor, lăundându-se cu realizările altora.

Cetăţenii Sectorului 3 ţin minte aleile slab luminate ale vechiului parc de pe timpurile lui Pleşca, păzite de câţiva bodiguarzi, mult prea puţini pentru suprafaţa imensă desfăşurată a maidanului amenajat de comunişti.

Pentru că până la Liviu Negoiţă, primarul gospodar al Sectorului 3, aceasta era Parcul Titan: un maidan parţial amenajat.

Lacul Titan tindea să se sălbăticească, transformându-se treptat poate într-o deltă protejată, ca Lacul Văcăreşti. Stufărişul începuse să năpădească partea dinspre Bd. Pallady a lacului.

Şobolanii şi boschetarii, acum mutaţi în teritoriul retrocedat dinspre Bd. Grigorescu, erau cei mai fericiţi locatari ai bălăriilor. Ziua, te puteai plimba pe aleile timide dinspre bulevarde, iar în week-end parcul devenea loc de campare spontană şi plajă pe malul lacului.

Apoi a devenit primar Liviu Negoiţă. Am văzut lucrările sale complexe de amenajare cu ochii mei, plimbându-mă zilnic prin acest parc. Ceea ce vedem acum i se datorează 100%, iar Robert Negoiţă a început să strice, cu hărnicie, prădând avutul nostru.

Înainte să intrăm în Parcul Titan, am vizitat fostul Cinema Gloria, dărâmat de Robert Negoiţă. Nu-i problemă, acesta era o ruină, dar lucrările la noul Cinema Gloria trenează, este mizerie, iar fântânoaia al cărei schelet a fost ridicat în faţă deamănă cu Enterprise, nava din Star Trek.

Această prezentare necesită JavaScript.

Hai să trecem strada. De partea cealaltă a Bd. Brâncuşi, intrăm în Parcul Titan. Suprafaţa amenajată de Liviu Negoiţă este atât de mare, că nu vom parcurge decât o mică parte din aceasta.

Ceea ce vrem să reliefăm este că Robert Negoiţă nu a făcut decât să caute să betoneze, pe cât posibil, să distrugă spaţiile verzi şi să dea contracte clienţilor săi din mafia politică. De exemplu, nesfârşitele peluze de gazon udate toate cu aspersoare acum se transformă, lent şi sigur, în maidane.

Dar gazonul pus de Liviu Negoiţă a fost udat ritmic ani în şir şi parţial este udat şi acum, aşa că rezistă, chiar dacă a mai chelit. În unele locuri, Robert Negoiţă a dat contracte pentru montarea unor rulouri de gazon:

Această prezentare necesită JavaScript.

Acolo unde gazonul lui Liviu Negoiţă a rezistat am prins exact momentul în care el fusese tuns. Dar felul la grămadă, neîngrijit, în care a fost tuns gazonul, seamănă cu cel în care erau raşi în cap pe vremuri elevii de gimnaziu, cu cărări pe cap, de-i strigau colegii “Tunsu, felegunsu!”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Aceasta este partea veche a Parcului Titan, retrocedată fostului proprietar. Se spune că defapt fostul proprietar nu mai e demult şi ar fi vorba despre drepturi litigioase.

PSD a produs o întreagă legendă pe această temă, cum că procesul Primăriei Generale cu fostul proprietar ar fi fost special pierdut de fostul primar general Adriean Videanu, pentru ca deţinătorul de drepturi litigioase să îi dea şpagă. Deocamdată, nu există un dosar DNA.

Liviu Negoiţă a fost acuzat o dată cu Videanu. S-a spus că Negoiţă ar fi fost în spatele celor ce au primit terenul retrocedat şi ar fi dorit să facă aici un complex de retail şi relaxare. Nu există probe pentru asemenea lucruri.

Primăria Generală ar trebui să cumpere acest teren de la proprietar/i şi să îl treacă în administrarea Primăriei Sector 3, care apoi să-l amenajeze.

pe aici, se ajungea acum 15 ani spre colţul Parcului dinspre Potcoava
pe aici, se ajungea acum 15 ani spre colţul Parcului dinspre Potcoava
noaptea nu recomandăm nimănui să facă
noaptea nu recomandăm nimănui să o facă
ziua, cetăţenii se mai plimbă pe vechile alei
ziua, cetăţenii se mai plimbă pe vechile alei
dar noaptea, aici e raiul boschetarilor
dar noaptea, aici e raiul boschetarilor
aici suntem la aleea despărţitoare
aici suntem la aleea despărţitoare
altele porţiuni par chiar în regulă
altele porţiuni par chiar în regulă
există zone uşor de amenajat
există unele zone uşor de amenajat

Nu putem să vă invităm la plimare în parc, fără să vă invităm să admiraţi frumoasele sălcii pletoase tunse de Robert Negoiţă. Când îi arăţi târtanului sălcii pletoase atingând luciul apei, el ce înţelege? Că-i mizerie şi sălciile trebuie tunse.

Această prezentare necesită JavaScript.

În fine, acest reportaj foto nu putea să se termine fără nişte trandafiri-vedetă. Primarul gospodar Liviu Negoiţă a umplut Parcul Titan cu câmpuri de trandafiri. Nu le-am vizitat pe toate, să vedem ce a mai rămas din ele.

Pe unul însă îl vedem mai des. Mai sunt cinci trandafiri. Ultimii cinci. Să-i admirăm, până când vor fi furaţi şi ei. Principiul era că BGS păzea parcul şi asemenea lucruri era foarte greu să se petreacă. Acum, aici, noaptea se poate petrece orice.

Această prezentare necesită JavaScript.

Citeşte şi
PSD s-a înţeles cu vagonul de Poştă Pro România să o susţină pe Gabriela Firea

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, s-a declarat miercuri convins că social-democraţii vor avea, în Read more

Robert Negoiţă merge pe urmele lui Liviu Dragnea, Bombonica 2

În martie 2018, după ce salariile din aministrația publică s-au dublat, ba chiar și triplat, Read more

Robert Negoiţă a scăpat de dosarul de plagiat de la Parchetul General

Parchetul General a închis dosarul în care primarul PSD al sectorului 3, Robert Negoiță, era Read more

Robert Negoiţă a fost amendat cu 10.000 de lei pentru plimbarea prin parc

Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu în privința lui Robert Negoiță și a iubitei sale, Read more

Robert Negoiţă, la plimbare cu iubita, în Parcul Titan VIDEO

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD), a fost surprins când se plimba cu bicicleta, în Read more

Robert Negoiţă îşi face reclamă preţ de un milion de euro, măi, tată…

USR Bucureşti anunţă că majoritatea PSD-ALDE-PMP din Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat alocarea Read more

Robert Negoiţă afirmă că ticăloşii partidului sunt Fifor, Oprişan şi Bădălău!

Robert Negoiţă, solicitat insistent de Marcel Ciolacu să se întoarcă în PSD, i-a calificat drept Read more

Robert Negoiţă îl atacă pe Liviu Dragnea. “Un lider este acela care reuseste sa convinga oamenii.”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, îl atacă deja pe liderul PSD, Liviu Dragnea, după eşecul Read more

Liviu Pleşoianu îi cere lui Robert Negoiţă să strige MUIE PSD la Piaţa Victoriei

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu i-a transmis pe Facebook primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, vicepreşedinte al Read more

Robert Negoiţă este audiat pentru doctorat la Parchetul General

Primarul Sectorului 3 Robert Negoiță s-a prezentat miercuri la Parchetul General, pentru a fi audiat Read more

Share