.. că nu e structurată coerent, pe ONG-uri militante, cu lideri vizibili, clar stabiliţi. Defectul acesta marchează felul cum reacţionează societatea civilă la provocările asimetrice ce apar.
Acest lucru s-a văzut clar prima dată în ianuarie 2012. Pentru cine a uitat, în ianuarie 2012, în România au apărut din nimic manifestaţii de protest pe care la acel moment le-am numit pneumatice.
Republica borfaşilor a început restauraţia. Etapele acesteia
Pneumatice, pentru că au apărut din nimic, nejustificat. În realitate, acestea au fost acţiuni tipice de destabilizare sub steag fals. Intenţia Cabinetului Boc de a-l demite pe Raed Arafat pentru poziţia sa în privinţa reformei Sănătăţii nu era un motiv să ieşi în stradă şi să faci asemenea scandal.
Un subterfugiu
Din punctul nostru de vedere, USL s-a prevalat de această iniţiativă legislativă, mimând activarea societăţii civile. Totul a fost un subterfugiu transparent pentru crearea impresiei că în România există o nemulţumire publică.
În realitatea, societatea civilă nu a fost în stradă, ci au acţionat mai multe grupuri de provocatori. Acestea chiar se manifestau stângaci, caricaturizând fără să vrea comportamentul societăţii civile, precum Stegarul Dac şi colonelul Dogaru.
Revolta Colectiv. Au ridicat iar capacul. Depresurizare
Adevărata societate civilă ar fi trebuit de-abia atunci să iasă în stradă şi să reacţioneze, apărând statul de drept. Adevărata societate civilă trebuia să organizeze proteste masive contra acestor provocatori uselişti.
Defectul – lipsa lideratului
În SUA, când Trump a dat decretul de închidere a graniţelor pentru refugiaţi, aeroporturile s-au umplut cu protestatari. Căutaţi pe Internet şi veţi afla câte ONG militante în cele mai diverse domenii există în SUA.
Piaţa Universităţii. Proba scenei şi testul Iohannis
Ei bine, în SUA există peste 1,5 milioane de ONG. Marea lor majoritate sunt bazate pe voluntariatul membrilor. Asta înseamnă că fondurile de care dispun sunt minime în raport cu activităţile desfăşurate.
Liderii acestor ONG nu câştigă bani, ci activează benevol, dintr-o convingere fermă. În România a existat aşa ceva la începutul anilor 90. Acum însă nu mai este cazul. Ar trebui să existe 500, 5.000 de ONG, care să acţioneze în cele mai diferite domenii.
Preţul energiei electrice ar trebui să fie un subiect colateral de militantism al nor ONG specializate. Ele trebuiau să apară la primele abuzuri semnalate la furnizori, când handicapau clienţii la ghişee, acum 10 sau 15 ani.
Păgubiţii la credite în monere exotice trebuiau să se organizeze în ONG. Pe protecţia consumatorului, trebuiau să apară ONG specializate militante.
ONG-ul românesc, mercenari pe bani
La începuturile anilor 90, în România au proliferat unele ONG bazate pe voluntariat. Piaţa Universităţii 1990 a fost organizată de Liga Studenţilor, GID, ASA, Asociaţia 21 Decembrie, Asociaţia 16-21 Decembrie, Alianţa Poporului, AFDPR. Aşa se explică coerenţa deosebită a acelui protest-maraton.
Apoi, ONG ce au rămas la acest principiu de funcţionare au devenit inactive. Cele care au rămas active au devenit instituţii private, unele decente, altele nu, specializate în strângerea de bani pentru activităţi tipice.
S-au format nuclee dure de salariaţi care conduceau aceste ONG, ce trăiau din banii strânşi. Următorul pas a fost coruperea unora dintre aceste persoane. În acest moment, manifestanţii din stradă sunt una şi puţinele ONGi militante alta.
Nu există o comunicare între stradă şi ONG acestea. Cel mai bine s-a văzut asta în timpul protestelor Colectiv. După demisia Cabinetului Ponta, preşedintele Iohannis a cerut străzii să-şi trimită reprezentanţii la discuţii.
Un amestec de diversionişti buni de gură şi lideri ai ONG militante s-a prezentat la Palatul Cotroceni. Oameni de bună credinţă, ca Sorin Ioniţă (Expert Forum) sau Cristina Guseth (Fredom House) au fost prezenţi.
Protestul inform. Societatea civilă fără ONG
Ei şi alţii au participat la proteste, dar manifestanţii nu i-au recunoscut ca lideri. Reprezentarea defectuoasă a protestului s-a văzut, cum am scris şi atunci, la momentul la care unii protestatari au încercat să vorbească mulţimii demonstrante.
S-a improvizat un soi de tribună, s-a adus un microfon, vreo 2-3 au încercat să vorbească şi au început apostrofările şi huiduielile. Proiectul lideratului a eşuat. Defectul, aşadar, este faptul că protestul acesta este inform.
Aşa a fost şi în timpul manifestaţiei Colectiv şi aşa este şi acum. Un şarpe fără cap şi fără coadă, generat de lideri informali, anonimi, străbate unele artere principale ale oraşelor.
Lipsă de liderat
Este clar că există o nemulţumire generală faţă de prestaţia clasei politice, care explodează în astfel de proteste. Ele sunt frumoase, extrem de civilizate, dar nimeni nu şi le asumă.
Avantajul este că nimeni nu poate fi acuzat pentru organizarea lor fără autorizaţie. Nimeni nu poate fi luat, fezandat, şantajat, presat, compromis prin dezvăluiri mizerabile.
Dezavantajul este că, dacă acum se petrece ceva, protestul nu se agreghează în timp real.
Lipsă de reacţie în timp real
De exemplu, chiar în aceste moment are loc la Ministerul Justiţiei o dezbatere publică despre amnistie şi graţiere. Nu există presiune publică asupra autorităţii.
În faţa Ministerului Justiţiei nu sunt nici măcar 100 de protestatari care să continue manifestaţia de aseară. La ce mai folosesc smartfoanele şi reţelele sociale?
În mod normal, ar fi trebuit să fie 5.000 sau 10.000. Nu poţi să ieşi duminică seară la manifestaţie ca să faci mişcare şi să iei aer curat. Nu poţi să declari presei că mâine, la 10.00, vei fi la Ministerul Justiţiei, şi să nu te duci într-un număr măcar rezonabil.
Nu poţi să treci seara, când nu e nimeni acolo, pe la CNA, Avocatul Poporului, Ministerul Justiţiei şi Palatul Victoria. Liderii PSD-ALDE sesizează aceste lucruri şi profită de aceste slăbiciuni. Ei nu simt aceeaşi presiune ca atunci când protestul se desfăşoară când trebuie. Acesta e defectul.
Protestul ar fi trebuit să aibă loc de la 10 dimineaţa, luni, în faţa Ministerului Justiţiei. Protest masiv ar trebui să aibă loc şi când se desfăşoară şedinţele de guvern, la Piaţa Victoriei. Proteste masive ar trebui să aibă loc la Piaţa Constituţiei şi pe Platoul Izvor, când au loc sesiuni în plen ale Parlamentului.
Presupunând că totuși, pe modelul Revoltei Colectiv, ar mai fi posibilă o a doua înlăturare a forțelor politice corupte din fruntea statului…
(… ceea ce nu e totuşi de dorit acum, pentru că PSD trebuie să eşueze economic, ca să nu mai construiască ulterior legende pentru electoratul propriu…) … Lipsa unei forțe politice reformiste este notabilă.
PNL e confiscat de sistem. E profund corupt și nu poate acționa cu determinarea cu care acționează acum pentru restauraţia statului mafiot PSD-ALDE. USR este o forță politică relativ plăpåndă și nu se poate prefigura cum va evolua.
În mod normal, o forţă politică responsabilă (şi reformistă) ar trebui acum să conlucreze cu ONG bine structurate. Un protest coerent la Parlament înseamnă că manifestanţii ar trebui introduşi de politicieni la dezbaterile în plen, în loje.
Birocraţii ce par reformişti
Mai există platforma în curs de formare a lui Dacian Cioloș. O conlucrare a acesteia cu USR ar fi de bun augur, dar nu se știe cum va evolua. Noi ne punem speranţele în nişte birocraţi europeni pentru că nu avem opoziţie.
În realitate, birocratul european gestionează decent, dar atât, acesta e defectul. El nu reformează radical şi ireversibil, ci pune cărămizi necesare la locul potrivit.
Dacă la momentul viitoarei ferestre de oportunitate o forță politică capabilă să conducă restaurarea statului de drept nu va fi constituită, România va suferi din nou din cauza simptomului formelor fără fond.
Contextul geopolitic
Flux şi reflux. Fluxul geopolitic şi geoeconomic care a debutat la jumătatea anilor 80 era în favoarea reformelor, democraţiei, deschiderii. Refluxul de acum este antidemocratic, populist, izolaţionist.
Lui trebuie să îi opui o forţă demobilizatoare civilizată şi extrem de hotărâtă. Nu demonstrăm deocamdată această hotărâre, ci mai curând un fel de exuberanţă a mişcatului în aer liber, la orele serii, care oxigenează creierul şi creează oportunitatea unui protest frumos.
Chiar dacă vor exista poate ONG și o forță politică directoare proreforma, dacă la următoarea fereastră de oportunitate contextul geopolitic nu va fi favorabil, lipsa aceasta de coerenţă ar putea genera un eşec.
Un om, preşedintele, împreună cu procurorii şi serviciile secrete nu pot face ceea ce numai societatea civilă poate face.