home EVENIMENT, POLITICA Declic, protest, la Ministerul Justiţiei pentru desfiinţarea Secţiei Speciale

Declic, protest, la Ministerul Justiţiei pentru desfiinţarea Secţiei Speciale

Share

Asociația Declic anunță organizarea pentru azi, la ora 12:30, a unei manifestații în fața Ministerului Justiției. Îi va fi înmânată ministrului Ana Birchall o petiție semnată de peste 17.000 de persoane, prin care se cere desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților (SIIJ).

Comunicatul Declic:

Într-un moment în care era cu adevărat nevoie de investigarea procurorilor și judecătorilor care nu și-au făcut treaba în cazul uciderii Alexandrei, Secția Specială și-a dovedit ineficiența. Nu am văzut decât un comunicat că s-au sesizat din oficiu. Apoi, la fel ca în cazul de la Caracal, procurorii Secției Speciale și-au luat liber în weekend.

În cazuri similare investigațiile se derulau și peste weekend, pentru că infractorii nu au zile libere, așa că nici anchetatorii nu pot avea, în situații de urgență.

De aceea, e momentul să ne vedem miercuri, 31 iulie, la ora 12.30, să îi cerem personal ministrului Justiției, Ana Birchall, desființarea Secției de Anchetare a Magistraților. 

Îi vom duce un mandat de 30 de zile, din partea semnatarilor petiției „Desființați urgent Secția Specială pentru magistrați” https://facem.declic.ro/campaigns/desfiintati-sectia-speciala-anchetat-magistrati.

Nu este emis de o instanță, ci de cetățeni. Îi dăm suficient timp pentru a găsi soluția legală de a închide acest parchet. Vrem ca această secție să dispară, pentru ca procurorii și judecătorii care greșesc să fie anchetați urgent de un parchet responsabil. Această secție se grăbește când trebuie să scoată din joc procurori incomozi, dar când are un caz grav de anchetat își ia liber în weekend.

Suntem peste 17.000 de cetățeni care au semnat petiția prin care solicită închiderea secției de șantaj!

Secția Specială de investigare a magistraților a fost înființată anul trecut la inițiatiiva PSD și cu voturile parlamentarilor ALDE și UDMR.

Unitatea de parchet a fost criticată dur de instituții internaționale precum Comisia de la Veneția sau GRECO, care au recomandat desființarea acesteia, precizând că reprezintă un pericol pentru independeța justiției, deoarece prin intermediul acesteia se pot efectua presiuni politice asupra procurorilor și judecătorilor.

Una dintre primele acțiuni ale SIIIJ a fost anchetarea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, în urma unei plângeri depuse de fugarul Sebastian Ghiță.

Fostul șef al Secției Speciale, procurorul Gheorghe Stan, a fost numit de PSD judecător la Curtea Constituțională.

Citeşte şi
Mitropolia Moldovei protestează indirect contra interzicerii slujbelor

Mitropolia Moldovei, condusă de IPSD Teofan Savu, un filorus notoriu, continuă să de asemne că Read more

Protest anti-DNA, Piaţa Victoriei. „Beuran si Arafat, Sanatatea a salvat!”

Câteva zeci de pensionari au protestat în Piaţa Victoriei, faţă de dosarul deschis de DNA, Read more

Protest, Piaţa Victoriei, pentru Diaspora. “Vor să voteze, lăsaţi-i să voteze!”

Un protest este anunțat în această seară, de la ora 18.00, în Piața Victoriei din Read more

Protest masiv duminică, în Bucureşti, la Piata Victoriei. “Abrogați și apoi Plecați!”

Un nou protest care se anunţă a fi ceva mai important decâţt precedentele va avea Read more

Protest astăzi, la Piaţa Victoriei. “Abrogaţi sau plecaţi!”

Un nou protest va avea loc astăzi, la Piaţa Victoriei, în urma anunţatei OUG pe Read more

Protest la Piaţa Victoriei. “Poporul e suveran. Opriţi legalizarea corupţiei”

Un nou protest este anunţat în această seară, la Piaţa Victoriei, sub titulatura "Poporul e Read more

Proteste ample în Bucureşti în ţară. Românii sunt revoltaţi

Manifestaţia de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi de la Ministerul Justiţiei se transformă rapid în Read more

Protest la Piaţa Victoriei, în pofida ploii, şi de Ziua Naţională

Un protest semnificativ a avut loc în alveola de la Piaţa Victoriei şi de Ziua Read more

Protest sâmbătă pentru salvarea şcolilor româneşti din Ucraina

Un protest al organizațiilor din cadrul Alianței pentru Centenar va avea loc sâmbătă, în faţa Read more

Cum au ratat pontanacii să facă protest antisistem

Scriam aici că se anunţă un protest sau mai multe prin Bucureşti, şi nu numai. Read more

Share