Debandada PSD. Senatul, condus de Ţuţuianu. Tăriceanu, în concediu

Share

Debandada PSD începe să se vadă cu ochiul liber. În încercările sale disperate de a rămâne în libertate, Dragnea vrea cu orice preţ să-l suspende pe Iohannis.

Dragnea nu vrea să plece ca prostul “din această viaţă şi din funcţie”

Dar se pare că Tăriceanu nu este de aceeaşi părere, ceea ce creează probleme în mobilizarea unei majorităţi pentru suspendare. Restul e joc de oglinzi şi tactici de influenţare.

Debandada PSD. Website apropiat de ALDE anunţă eşecul lui Dragnea

Website-ul PSNews.ro, finanţat de grupul de interese din jurul lui Daniel Chiţoiu, susţine că…

… Surse politice au declarat sâmbătă pentru PSnews.ro că încă de vineri seară Tăriceanu a plecat în concediu timp de o săptămână, lăsând în aer negocierile privind suspendarea lui Iohannis, fapt ce l-a enervat la culme pe Dragnea, ale cărui calcule erau ca luni să aibă o întâlnire decisivă cu șeful Senatului, apoi președintele Camerei Deputaților să anunțe că PSD îl va suspenda pe politicianul de la Cotroceni, cu sau fără acordul liderului ALDE.

Informaţia în oglindă: Tăriceanu îi deleagă atrbuţiile lui Ţuţuianu

“În plin scandal privind suspendarea președintelui, Tăriceanu își deleagă atribuțiile. Cine preia interimar conducerea Senatului” – titrează înşelător Ştiri pe surse, un website ale cărui noutăţi trebuie verificate, ca să te convingi că nu sunt fake news.

De unde noi trebuie să înţelegem că Tăriceanu şi Dragnea se înţeleg şi au căzut de acord cu suspendarea lui Iohannis. Ceea ce intră în coliziune cu informaţia de pe PSNews.

Plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu vine în contextul în care Liviu Dragnea anunța că luni ar urma să se discute în coaliție despre posibilitatea suspendării președintelui Klaus Iohannis.

, contextualizează bătând apropouri Ştiri pe surse.

Debandada PSD. Încercare de rupere a ALDE de către Dragnea

Zvonuri despre încercările lui Liviu Dragnea de a rupe din ALDE, în războiul cu Tăriceanu, au apărut de mai mult timp. Sunt două versiuni: 1. ruperea individuală de senatori ALDE, astfel ca Tăriceanu să rămână fără grup în Senat; 2. demiterea lui Tăriceanu de la conducerea Senatului şi aducerea unui personaj docil, apoi zăpăcirea ALDE în bucăţele mici, mititele.

Evoluţia actuală, cu Adrian Ţuţuianu interimar cât e Călin Popescu Tăriceanu îm concediu, e un compromis între cele două. O soluţie de urgenţă care denotă şi aceasta debandada PSD.

Aceasta pentru că, fără voturile ALDE, PSD are nevoie de voturile UDMR şi celorlalte minorităţi. Or, asta e greu: UDMR a anunţat deja că nu este de acord cu suspendarea lui Klaus Iohannis.

Preşedintele e un minoritar, iar participarea UDMR la această acţiune va duce la scăderea popularităţii Uniunii în rândul propriului electorat.

Share