După evenimentele din iulie 2012, am afirmat că Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt doi politicieni care, în cheie democratică, au intrat pe ultimele câteva sute de metri de carieră politică.
Ceea ce s-a petrecut în iulie 2012 are legătură directă, factuală, cauzală, cu ce se petrece acum pe Dreapta. Nu poţi candida la Preşedinţia ţării din partea Dreptei, în condiţiile în care cu doi ani în urmă ai participat la o asemenea inginerie juridică.
Nu o poţi face, când eşti proaspăt venit din fruntea structurii politice opuse celei în care eşti acum (probabil din oportunism politic, pentru că ştii din ce direcţie bate vântul).
Este clar că în subterana politicii au loc discuţii intense între actorii politici ai Dreptei, pe care liderii Stângii le urmăresc, aşteptând să vadă ce se alege. Altfel nu se explică mişcările rapide şi dramatice care se petrec acum.
Numai cu discuţii intense încă mult dinainte de alegeri, Crin Antonescu şi Klaus Iohannis îşi dădeau demisia chiar înainte de anunţarea rezultatului final al euroalegerilor, apoi cele două partide, PNL şi PDL, începeau atât de decis tratativele.
Numai cu discuţii intense de culise se putea ca Mihai Răzvan Ungureanu să apară in subito la sediul PNL, la discuţii cu Crin Antonescu. Aparent, de curând cei doi nici nu voiau să audă unul de celălalt. Este de neimaginat posibilitatea ca din nimic MRU să-i fi dat telefon lui Crin şi să-i fi spus:
Hai noroc, vrei să vin acum la tine să bem o cafă?
Iar Crin să-i fi replicat, la fel de greu verosimil:
Ba bine că nu! Băgăm şi-un uischi!
Numai cu discuţii intense de culise PMP reacţiona rapid, trecând-o pe Elena Udrea în planul secund şi lăsându-l pe preşedintele interimar Eugen Tomac să îşi reia ieşirile publice, ca înainte să vină Udrea din PDL în PMP.
Practic, operaţiunea “un partid pentru Nuţi din Pleşcoi” poate fi privită şi astfel: “iepurele de fugă electorală” şi-a făcut datoria, acum stă o vreme în planul al doilea, pentru că s-a uzat.
Pentru că de fapt acestea sunt cuvintele-cheie ale momentului: statul o vreme în umbră. Crin Antonescu, maculat, pentru o parte semnificativă a electoratului de drepta, de participarea la evenimentele din 2012 şi cele ulterioare, stă o vreme cel puţin în umbră.
Mişcări politice rapide
Klaus Iohannis preia stindardul PNL, dar şi el va rămâne în umbră, gestionând lideratul în partid până la alegerile interne, pentru că nu are forţa electorală să catalizeze sinergiile electorale ale Dreptei, iar acest lucru este cunoscut deja.
Vasile Blaga, prin însăşi natura sa, stă în umbră, chiar şi atunci când se află în lumină. El este un excelent organizator, nu un lider charismatic. Cătălin Predoiu se va retrage şi el, pentru că şi în cazul său scorurile electorale pe care le poate obţine sunt prea mici, iar aversiunea “radicalilor băsişti” ar alunga de la urne o parte din electorat.
MRU anunţă că e dispus să nu candideze la Preşedinţie pentru unitatea Dreptei. Un gest elegant făcut de acesta, care în perspectivă temporală medie îi va aduce beneficii politice şi respectabilitate. Atenţie: MRU nu a spus că se retrage, ci că are disponibilitatea să o facă.
Un alt lider ar veni în fruntea PMP după congresul de pe 6 iunie: Cristian Diaconescu. Credem că, ponderat, experimentat şi foarte diplomat, acesta este cel mai potrivit să fie candidatul Dreptei, în perspectivă postelectorală: ar fi un şef de stat foarte rutinat şi experimentat, cu expertiză maximă exact pe Justiţie şi Afaceri Externe – domenii sensibile azi pentru România.
Contradicţie
Aici există însă o contradicţie: MRU are în acest moment cea mai bună intenţie de vot dintre toţi pretendenţii Dreptei, chiar dacă este mai puţin experimentat, e mai nervos şi mai puţin bun combinator politic decât estimăm că ar putea să fie Cristian Diaconescu.
Problema Dreptei este: dacă MRU anunţă că se sacrifică pentru unitatea Dreptei, cât din intenţia de vot pentru el se va orienta spre un alt candidat? Aici, calculele ar fi simple: sunt trei pretendenţi – Predoiu, Iohannis şi Diaconescu.
Iar decisiv credem că va fi următorul criteriu: dacă intenţia de vot pentru MRU se translatează, să zicem, spre Diaconescu în cea mai mare măsură, intenţia de vot pentru Diaconescu va fi mai mare sau mai mică decât pentru MRU?
Pentru că dacă va fi mai mică MRU trebuie să fie candidatul Dreptei. Aceasta dacă nu vor avea loc în continuare, dincolo de aceste potenţialităţi previzibile, şi alte mutaţii spectaculoase.
Înainte de euroalegeri, criticam Dreapta pentru faptul că, spre deosebire de PSD, nu creează aproape deloc eveniment politic important, mediatizabil. Acum exact aceasta se întâmplă: Dreapta a intrat în reflectorul mass-media.
Natural, ea creează, rpin aceste mişcări dramatice, rapide, eveniment politic. Tot ce fac liderii partidelor sale a devenit brusc foarte interesant, în timp ce cupla PSD – Ponta e lentă, previzibilă, nespectaculoasă şi nu mai spune nimic nou…
Ponta îi dă înainte cu anti-băsismele sale desuete, repetându-se, iar masivul aparat de partid din spatele său dă impresia că nu-l mai susţine, tot mai nemulţumit că nu se merge cu “dreptatea” până la capăt.
Este foarte interesant de văzut în ce fel va contrapune de acum încolo Stânga eveniment politic la mişcările rapide ale actorilor Dreptei. Acoperirea media va fi în consecinţă.
Pentru că chiar şi pentru Antena 3 sau RTV este imposibil să ignore editorial evenimentele politice create de Dreapta, aşa cum mass-media independentă nu poate ignora concentrarea atenţiei sale pe evenimentele politice create de Stânga. Atunci când ele există.