home POLITICA De ce nu cred în Brexit. Bonus: cine subminează UE

De ce nu cred în Brexit. Bonus: cine subminează UE

Share

De la anunţarea primului exit-poll privind Brexit, întregul mapamond a luat-o razna. Presa mainstream aleargă după senzaţional, tabloidizându-se şi anunţând apocalipsa generalizată acum: Marea Britanie va rămâne izolată de UE, insularizându-se la extrem şi intrând în criză economică, City-ul londonez va fi părăsit în ritm galopant de către marile transnaţionale care activează acolo, iar UE va deveni o afacere franco-teutonă, destinată crahului politic, economic şi organizaţional, după ce Germania şi Franţa vor încerca să o transforme într-un soi de autocraţie. Să fim sobri. Chiar dacă va fi, Brexitul va fi cu totul altceva decât pare acum.

În primul rând, puţină lume ştie cât de percutant este rolul Coroanei Britanice în afacerile Regatului Unit. A nu se confunda Coroana Britanică şi Casa Regală Britanică. Cele două sunt entităţi complet diferite.

Regina Elisabeta a II-a este şefa Casei Regale. Coroana Britanică guvernează City-ul londonez, sub conducerea unui lord primar, care informal şi de facto îi subordonează şi pe monarhul Regatului, şi pe prim-ministrul guvernului, chiar dacă de jure lucrurile stau invers.

Motivul este simplu: în timp ce Casa Regală domneşte peste Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Coroana Britanică conduce toate ţările Commonwealth-ului, înclusiv Regatul.

Când monarhul (regele sau regina) vizitează City-ul, acesta este întâmpinat de lordul primar (în prezent, Coroana Britanică este condusă de al 688-lea lord primar, Lordul Mountevans) la Temple Bar, poarta simbolică a City-ului.

Monarhul se înclină în faţa şefului Coroanei şi îi cere acestuia permisiunea să intre. Lordul primar îi acordă intrarea monarhului, înmânându-i spada City-ului.

Să ne înţelegem: relaţiile nu sunt de nana la funduţ şi arătat pistolul cu glontele pe ţeavă, ci mult mai subtile, bazate pe o tradiţie a gesturilor simbolice succesive, care formează un ritual, bazat pe cutume fixate în secole de istorie.

De ce toate acestea? Corona Britanică este un mare centru de putere al lumii (politic, economic, financiar). Aburii unui referendum, influenţat de beţia de cuvinte tipică lui Nigel Farage, nu vor împiedica niciodată preeminenţa acestei instituţii, unde acţionează mari transnaţionale şi aşa va fi şi de-acum încolo.

Chiar dacă unii (vom vedea mai jos ce şi cine) doresc schimbarea acestei structuri de putere care dă stabilitate lumii şi reprezintă esenţa democraţiei liberale tipice lumii occidentale. O esenţă rafinată în secole de porcării, înfrângeri, nedreptăţi, conspiraţii, corupţie, revolte înăbuşite în sânge, apartheid.

În al doilea rând, forţa instituţiilor statului de drept în Anglia şi Marea Britanie este uriaşă şi este capabilă să oprească orice derapaj, inclusiv consecinţele dramatice prefigurate ale acestui Brexit.

Să nu uităm că tradiţia democratică a Marii Britanii este dincolo de puterea noastră de înţelegere. Primul parlament britanic, Tynwald, a fost constituit încă din anul 979 e.n., acum 1037 de ani, în Insula Man, fiind considerat cel mai vechi legislativ al lumii (chiar dacă istoric Alþingi, Parlamentul Islandei, a fost înfiinţat puţin înainte, în anul 930 e.n.).

Insulele Britanice au trecut prin multe şi au rămas o forţă globală, politică şi economică, de secole. Nimic nu a schimbat aceasta. Nici Războiul celor două roze. Nici apariţia lui Oliver Cromwell, cu războiul lui civil (şi cu rolul său fundamental în formarea Commonwealth-ului), în care i-a înfrânt pe regalişti. Nici perioada când thorii şi whigii urlau unii la alţii. Nici două războaie mondiale. Nici faptul că, de exemplu, la un moment dat la Buckingham Palace era un monarh cu simpatii naziste. Nimic, niciodată, în secole de istorie.

Aşadar, establishmentul britanic este extrem de prestant, mult dinainte de Cecil John Rhodes, şi, dacă ne imaginăm că acesta va lăsa lucrurile să evolueze bramburea-Tănase, cum dă Dumnezeu, că aşa vrură muşchii lui UKIP, înseamnă că suntem naivi. Indiferent sub ce formă se va echilibra Britania în noua situaţie în care este şi cum se va regrupa de facto.

În al treilea rând, puterea coaliţiei nevăzute WASP (White Anglo-Saxon Protestant) nu trebuie subestimată niciodată nici ea. Aceasta reprezintă osatura invizibilă a Occidentului, iar ea este mai puternică şi elastică decât putem noi înţelege în România.

Cum să se explice oare faptul că, la puţin timp după anunţarea rezultatelor Brexitului, Nigel Farage s-a autodetonat inexplicabil, recunoscând răspicat că a minţit în privinţa banilor pe care-i dă la şi îi primeşte UK de la UE?

Numai acel moment a fost îndeajuns pentru ca unii votanţi pro-Brexit să îşi dea seama ce tâmpenie au făcut la urne. Oricum, a doua oară accidentul Brexit, cred eu, nu se va mai repeta.

Este previzibil că UK va face tot ce-i va sta în putinţă să întârzie cât mai mult invocarea art. 50 din Tratatul UE, apoi va continua să tragă de timp până în pânzele albe, în tratative nesfârşite.

Este de asemenea posibil ca actuala UE să dispară, iar modelul unui viitor acord bilateral sau al unui nod de acorduri multilaterale între Marea Britanie şi celelalte state europene să fie urmat de alţii şi să ducă la Europa Unită altfel, fără birocraţia exasperantă de la Bruxelles, de care s-au prevalat goarnele UKIP.

Trebuie să ţinem cont că nu există aproape nici un negociator mai bun în UE decât cei avuţi de britanici. Atunci când au vrut ca UE să negocieze la sânge comerţul exterior, diriguitorii Comisiei Barosso au folosit serviciile britanicului Peter Mandelson şi ale echipei lui extrem de bine instruite. Aşa i-a pus UE căpăstru nărăvaşei China. Acum, aceşti experţi vor lucra pentru UK în aceste negocieri.

Să nu uităm de asemenea că există un precedent. În anul 1992, Danemarca a respins prin referendum Tratatul de la Maastricht, care nu putea să intre în vigoare decât decăr era ratificat de toate statele membre UE. Era un moment de maximă tensiune şi criză pentru Uniunea Europeană.

Aproape un an mai târziu, a avut loc un nou referendum, prin care Danemarca a spus da Maastricht-ului, după ce Înţelegerea de la Edinburgh a garantat Danemarcei patru exceptări de la conţinutul Tratatului Maastricht, dacă îl ratifica.

Ironia face că în vara lui 1992 naţionala de fotbal a Danemarcei a câştigat Euro ’92…

În al patrulea rând, forţa SUA, aliatul natural dintotdeauna al Marii Britanii, nu trebuie subestimată. De la The Great Rapprochement, din 1895, până la începutul celui de-al doilea război, apropierea dintre cele două state a fost constantă şi a rămas la fel până astăzi.

Dacă îşi imaginează cineva că SUA va lăsa UK să plutească aiurea în nordul Atlanticului, se înşeală amarnic. UK va rămâne marele portavion militar şi placa economică turnantă a capitalurilor americane în Europa, fără nici un fel de discuţie.

În al cincilea rând, coliziunea dintre forţele destructive putiniste şi cele pro-Vest şi pro-democraţie din UE va duce în final, cred eu, la dispariţia celor dintâi.

Iată ce s-a petrecut numai la începutul acestei săptămâni cu Unidos Podemos. Victoria de etapă a lui Putin prin Brexitul Marii Britanii se va dovedi în timp, estimez eu, o pastilă amară, pentru că în asemenea situaţii Occidentul se ranforsează, oricât se străduieşte Vova să îl dezbine acum.

Oricum, în lupta sa acerbă de a submina, Putin luase o puternică scatoalcă în alegerile comunale din Franţa, când protejata lui, Marine Le Pen, care-i este datoare vândută, fusese învinsă categoric în al doilea tur.

Acum două zile, am lipit de capul paginii de Facebook a website-ului postarea mea, în care aminteam cum şi-a înscenat Putin propria sa moarte, transformând-o într-o campanie de intoxicare şi zăpăcire a cancelariilor lumii, în timp ce pregătea operaţiunea de invadare a Europei cu migranţi, exemplificând astfel modul cum lucrează Vova în subversiunile sale.

Cine subminează UE. Subversiune şi dominare

Politica subversivă a lui Putin pentru divizarea Uniunii Europene şi dominarea ei, prin explodarea formaţiunilor politice antieuropene, contrasistem, va eşua în final.

Occidentul are nevoie de mişcări contrasistem puternice, dar nu destructive, ci care să ajute la evoluţie. Cred că singurul stat european unde s-au manifestat astfel de forţe a fost Islanda, unde a avut loc o revoluţie, pe care la timpul respectiv am consemnat-o cu bucurie.

Partidul Rusia Unită al lui Putin şi formaţiuni politice antieuropene din Serbia, Muntenegru, Bosnia, Macedonia și Bulgaria au semnat de puţin timp o declarație fără caracter obligatoriu, prin care s-ar crea o zonă neutră în regiune față de extinderea NATO.

Putin însă infiltrează puternic reprezentanţele naţionale ale Partidului Socialiştilor Europeni, care sunt evident “ciupite”.

ITALIA Matteo Renzi, premierul Italiei, este liderul Partidului Democratic (stângă populistă contrasistem). Mare prieten al lui Ponta şi Tsipras, remember? Partidul Fascist al Alessandrei Mussolini nu este cunoscut în prezent pentru declaraţii antieuropene vădite şi militante.

GERMANIA Partidul Social-Democrat (SPD) este cunoscut pentru liderii săi “ciupiţi”. Ministrul de Externe Frank Walter Steinmeier, spre exemplu, este recunoscut pentru declaraţiile sale aparent inexplicabil anti-NATO şi pro-Rusia. Alternative für Deutschland (AfD), pe de altă parte, un partid de dreaptă populistă, are o medie naţională de 5%. Pare a fi o floare de colţ alimentată cu îngrăşământ rusesc.

AUSTRIA Dar floarea de colţ de extremă dreaptă veritabilă este în Austria. FPÖ a obţinut în aprilie un scor nesperat, pe discurs antiimigranţi. Franz Schellhorn, director al think-tank-ului Agenda Austria:

Rezultatul a trimis un semnal altor state europene că criza refugiaţilor contează enorm. Poţi doar să afirmi că te vei ocupa de managementul acesteia, dar nu aceasta este problema. Aceasta este lecţia pentru Austria.

Ceea ce omite să spună Schellhorn este că, pe principiul vaselor comunicante, fără să se poată demonstra azi, originea crizei refugiaţilor este într-o regiune geografică controlată de Turcia şi Rusia, iar FPÖ este un partid cu evidente simpatii proruse, supranumit de unii “negustorii decepţiilor” austriece.

Aşadar, creezi o criză artificial, făcând-o să capete rădăcini organice, aparent spontane, apoi, la capătul celălalt al lanţului cauzal, speculezi rezultatele după cum îţi convine. Subversiune geopolitică tipică Putin.

La est de Viena, în UNGARIA, ţară azi prietenă cu Rusia, FIDESZ-ul lui Orban Viktor ţine lucrurile sub control, iar Jobbik-ul extremist pan-maghiar are misiunea să submineze statele din jurul Ungariei, pe teritoriile vechii Austro-Ungarii, de dinainte de Tratatul de la Trianon:

România (ştim ce probleme sunt în Transilvania);

Serbia (Vojvodina are statut de regiune autonomă, iar cât timp la putere este filorusul Borislav Nikoliç lucrurile sunt calme);

Slovacia şi Ucraina (aici sunt mari probleme, cât timp Kievul o face pe nebunul şi e cu Vestul).

Statele Baltice sunt un capitol separat. Am explicat în mai multe articole că acestea, şi în primul rând Estonia, sunt foarte expuse unui atac-fulger (ca şi Polonia, dar suprafaţa acesteia te face să te gândeşti mai curând la o posibilă încercare de creare în viitor a unei regiuni separatiste, pe graniţa de est).

Dar lui Putin nu-i place conflagraţia militară clasică. El preferă să “ia la fezandat” regiuni ale unui stat, ca să-şi facă în acesta buzunare separatiste de control.

Estonia e un caz aparte. Etnicii ruşi de aici au avut de ales: ori cetăţeni loiali, ori nu primesc cetăţenie, deci nu pot primi de lucru. Mulţi au ales să nu aibă cetăţenie. Stau în Estonia şi sunt navetişti: trec graniţa în Rusia, unde lucrează. Este la mintea cocoşului că unii au fost recrutaţi de Moscova şi sunt agenţi de influenţă infiltraţi într-un stat UE.

Exemplele pot continua. Peste tot în Europa, la aceste aşa-zise forţe politice contrasistem, se recunosc elementele de discurs din propaganda rusească:

tema aservirii statului la “Înalta Poartă a Bruxelles”; o prostie, bineînţeles, nu te obligă nimeni să intri în UE, iar dacă intri ai drepturi şi obligaţii, aşa cum au toate statele membre UE;

tema homosexualităţii şi a libertăţii de gen (excepţia, cred eu, este la această temă PiS-ul polonez, care este o mişcare europeană conservatoare veritabilă);

tema transnaţionalelor hrăpăreţe care mulg sufletele naţiunilor şi intoxică popoarele cu produse toxice (cine nu cunoaşte cum funcţionează pe mapamond industria alimentară globală, bazată pe aceste transnaţionale, emite astfel de teorii conspiraţioniste fără nici o legătură cu realitatea, orbite de lentila ideologică a propagandei ruse);

tema luptei Occidentului contra familiei creştine şi a libertăţii familiei de a-şi creşte progeniturile cum doreşte (există o problemă reală, dar lucrurile trebuie privite nuanţat, cu calm, fără patimă).

Pe fiecare tematică, Putin foloseşte realităţile occidentale. Aceste tare există, dar ele trebuie tratate neideologic, fără patimă, una câte una, cu calm şi luciditate. În Occident, dacă nu vrei să faci ceva şi îţi impui dreptul de a fi diferit, câştigi respectul celorlalţi.

Citeşte şi
Azi, un protest întru apărarea valorilor Uniunii Europene, va avea loc la Piaţa Revoluţiei. Mai
Gabriel Biriş, avocat fiscalist, susţine că şti ce l-a apucat pe ministrul Finanţelor Publice, Orlando
"Curvă sanatistă" - aşa spune deputatul PSD de Iaşi, Vasile Cîtea, că este Uniunea Europeană,
Consens SUA - UE pentru un guvern fără Dragnea și Tăriceanu. Ore și zile încinse
Premierul britanic Theresa May a declarat luni, legat de Cazul Skripal, că 18 ţări au
Ministrul de Eterne Teodor Meleşcanu acuză UE de încălcarea grosolană a propriilor sale principii. Declaraţia
Europarlamentarul Viorica Dancila, nominalizată de PSD pentru postul de premier, e lipsită de elementara cultură
Mă îndoiesc profund că orgoliul nemăsurat dovedit prin secole de Coroana Britanică va orbi complet
În acest moment, s-a revelat faptul că Akram Shhaideh este un personaj interesant. Vechi funcţionar
Europa încurajează terorismul, prin susţinerea Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), acuză preşedintele Turciei, Recep Tayyip
Share