Darius Vâlcov a pus plocon DNA încă 50 de tablouri (revista presei)

Share

Darius Vâlcov a pus plocon DNA încă 50 de tablouri (revista presei)

Darius Vâlcov şi-a recunoscut păcatele în faţa procurorilor, relevându-le acestora încă vreo 50 de tablouri pe care aceştia nu le găsiseră, arată Naţional. Fostul ministru a încercat să obţină o absolvire de păcate, pe modelul Pescariu – Florică. Procurorii au spus “nţţţţ”.

Ponta a recunoscut faptul că ANAF ar face abuzuri închizând firme pentru deschideri minore în gestiune, informează Curierul naţional. Să-l creadă cine vrea. Este o metodă folosită să pui o sarcină fiscală, de exemplu, exagerat de mare, opinia publică să sară-n sus, apoi să vii şi să anunţi că de fapt ai decis că pui mai puţin cu cinci procente. Atingânndu-ţi astfel scopul.

Astfel, Puterea anunţă că de-acum încolo, conform Puterea, activitatea unei firme nu va mai fi suspendată decât pentru diferenţe în contabilitate de peste 300 – 500 de lei. Se pierde astfel scopul preventiv al controalelor ANAF.

HotNews face o analiză a relaţiilor dintre mai mulţi consilieri mai noi şi mai vechi ai preşedintelui Klaus Iohannis: Dudu Ionescu, Eduard Hellvig, George Scutaru, Dan Mihalache.

Din categoria “un orb trecea strada şi a primit amendă pentru că purta ochelari de soare”: 50 de ţărani din Gorj, explică Gândul, au primit amenzi de circulaţie usturătoare. Ideea este că nici unul dintre ei nu are maşină.

Un analist de think-tank kremlinist citat de Adevărul spune că SUA va cuceri Moscova prin România. Acest analist nu înţelege că Moscova devine cu atât mai fragilă geostrategic, cu cât se întinde mai mult geopolitic, slăbind astfel economic.

Casa Albă ne anunţă ceea ce noi, la Starea Presei, ştiam de mult timp: Kremlinul foloseşte trolleri care acţionează pe Internet, fiind plătiţi la comentariul licenţios, spune România liberă.

“Georgienii astea, nenorocit neam” stă la noi, în comentariile neaprobate, de pe 24.11.2013, ora 21.36. Trollerul a completat adresa de mail denis90@mail.com, de pe IP-ul 86.122.22.132, de pe rds.net, din Alexandria, Teleorman, România.

Website-ul Starea Presei realizează rubrica Revista presei folosind informaţiile furnizate de publisherii din România. Aceştia sunt singurii care răspund pentru informaţiile date.

Share