Dana Budeanu, cea care a batjocorit spitalul de copii făcut din bani publici, e pretenară cu Dăncilă şi Udrea

Share

Dana Budeanu, care a batjocorit proiectul prin care se construiește spitalul oncologic pentru copii și al cărei mesaj a fost distribuit pe Facebook de Gabriela Firea, are o relație apropiată de Elena Udrea și de Viorica Dăncilă.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Dana Budeanu, cunoscută „în lumea bună” drept specialistă în modă, a scandalizat opinia publică, în urmă cu câteva zile, când printr-un mesaj al ei postat pe Facebook le-a jignit pe Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele „Dăruiește Viață”, asociația care construiește, doar din donații, primul spital din România dedicat copiilor bolnavi de cancer. La finalizarea lucrărilor, spitalul va fi donat către Asociație statului român.

Mesajul a fost jignitor, totodată, și la adresa a peste 260.000 de români și 1.700 de companii, care au donat pentru acest proiect. Reamintim că, în august, celebra trupă Metallica a donat 250.000 de euro tot pentru viitorul spital.

Redăm, mai jos, mesajul postat pe Facebook de Dana Budeanu, care a fost preluat, apoi, și distribuit pe rețeaua de socializare Facebook de primarul Gabriela Firea, de pe un cont privat al edilului-șef al Capitalei.

Despre distribuirea acestui mesaj, care a scandalizat opinia publică, primarul Gabriela Firea n-a avut niciun regret. Invitată, marți seară, la Digi TV, Firea a recunoscut că ea a distribuit mesajul, de pe contul său privat, susținând: „Este interzis like-ul sau share-ul pe Facebook? Chiar dumneavoastră militați pentru libera exprimare, pentru diversitate”.

Dana Budeanu mai este cunoscută și pentru relațiile cu Viorica Dăncilă și Elena Udrea. Presa centrală a relatat că Budeanu este stilista care se ocupă de vestimentația premierului demis Viorica Dăncilă.

Cât despre relația cu Elena Udrea, Budeanu a fost, așa cum tot presa a relatat recent, una dintre nașele de botez a fetiței Elenei Udrea și cea care a semnat creațiile vestimentare, pentru botezul care a avut loc în septembrie, atât pentru copil, cât și pentru fostul ministru al Dezvoltării.

Pagina de Facebook a Danei Budeanu este plină nu doar de fotografii cu ea, dar și de mesaje propagandistice, în care Viorica Dăncilă este lăudată, la fel ca toată tabăra social-democrată, iar cei care critică PSD sunt jigniți constant.

Share