Dan Barna, Klaus Iohannis şi limitele reformei în România

Share

După toate probabilităţile, Dan Barna nu va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi acesta se va desfăşura între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Dincolo de supărarea votanţilor liderului USR, pe care pot să o înţeleg, sunt câteva lucruri de spus. Şi le voi spune cu răceala şi cu luciditatea jurnalistului care a tocat mărunt 30 de ani de alegeri de toate felurile.

Una dintre caracteristicile tipice ale mentalităţii europeanului, de extracţie din cultura heracleitică, spune marele logician român Anton Dumitriu, este că are un mod aparte de a progresa: întotdeauna îşi propune să se ridice la o înălţime mai mare decât cea la care e capabil să ajungă, dar reuşeşte totuşi să urce.

Dacă vrea să sară peste 10 trepte de evoluţie, cu certitudine va reuşi să ajungă mai sus cu trei sau cinci. Klaus Iohannis era (şi este) versiunea de evoluţie mai lentă şi ponderată, mai conservatoare a României, agreată de un număr mai mare de alegători. Dan Barna reprezenta partea cea mai activă civic a societăţii, agreată de un număr mai mic de alegători.

Barna nu este primul ultrareformist care apare. A fost întâi Uniunea pentru Reconstrucţia României, la jumătatea anilor 2000. Nu a avut nici un efect politic. A urmat apariţia M10, partidul Monicăi Macovei, care s-a resorbit, după un raliu scurt al liderului în turul I al prezidenţialelor de acum cinci ani. De departe, USR este cel mai reuşit outfit de tip “partid reformist de nişă”, în aceşti 30 de ani.

Înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, întrebarea care se punea era: reuşeşte Dan Barna să strângă mai multe opţiuni de vot decât cele disponibile, în acest moment politic românesc, pentru partea cea mai conservatoare şi reacţionară a electoratului, reprezentată de PSD? Tocmai am aflat rezultatul, în mare măsură cunoscut astăzi: nu.

Partea proastă este că România va avea un preşedinte mai puţin radical, iar cea bună e că acesta e mai experimentat decât cel care a ratat turul al doilea al prezidenţialelor, care cu certitudine ar fi făcut multe greşeli, cel puţin în prima parte a mandatului său – desigur, dacă îl bătea pe Iohannis în turul al doilea, ceea ce e discutabil.

Partea bună însă este că, cumulate, opţiunile de vot reformiste ale românilor sunt acum, dacă însumăm voturile pentru Iohannis, Barna şi Paleologu, peste 60%. O imagine mai clară asupra acestui scor cumulat vom avea după rezultatele finale ale primului tur şi după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Este clar că nu aveam cum să ajungem în trei ani la maturitatea şi coeziunea pentru a putea trimite în turul al doilea doi adepţi ai României de mâine. Au existat însă şi nişte factori favorizanţi ai acestui rezultat. Mă voi referi mai jos sintetic numai la cei legaţi de eşecul lui Dan Barna.

Primul este că Dan Barna, obiectiv privindu-l, nu este un bun vorbitor. Nu-i cerea nimeni să fie asemeni unui anumit politician portughez, de la începutul secolului XX, care magnetiza mulţimile cu discursurile sale, măcar pentru că acesta, când făceai transcriptul a ceea ce spusese, era în realitate, dincolo de răgetele sale spectaculoase, destul de vid de idei.

Barna putea în schimb să sară de după ochelari şi să arate că este mai viu. L-am numit “Dobermanul Liniştit”. Acum adaug: puţin cam prea liniştit.

Al doilea: nu poţi să crezi să ai destule opţiuni să intri în turul doi doar afirmând plat, la infinit, într-un clip electoral-conservă: “Acum este momentul să ne desprindem definitiv de comunism”, apoi venind în studiouri, declaraţii în faţa presei şi oferind acelaşi lucru, cu exact aceleaşi cuvinte, ca magnetofonul, măcar pentru faptul că era clar că, şi cu Barna în turul al doilea, tot nu ne desprindeam definitiv de comunism.

Dan Barna a fost însă aproape singurul care a mers în teren, făcând campanie la firul ierbii.

Al treilea este că Dan Barna ar fi trebuit să fie mult mai coroziv cu adversarii politici şi în primul rând cu Klaus Iohannis. Dacă vrei să te baţi cu favoritul sondajelor, trebuie să-i sari la gât, altfel nu obţii decât foarte greu ceea ce-ţi propui.

Că lucrurile stau astfel, ne stă probă vie Toader Paleologu, care a reuşit să rupă 6% din voturile Dreptei, probabil în bună măsură pe acest criteriu: speculând nemulţumirile electoratului de dreapta faţă de prestaţia constipată şi netransparentă a preşedintelui în funcţie.

Al patrulea este că “dezvăluirile” Rise Project au erodat încrederea electoratului USR în Dan Barna. Evident, acuzele care i se aduc sunt cel mult de ordin moral deocamdată, că penal nu s-a demonstrat încă nimic.

Pe de altă parte, toţi rechinii locali din România care au firme de consultanţă în atragerea de fonduri europene fac la fel: edifică un cerc de cunoştinţe, apropiaţi şi prieteni, trag bani europeni, se umplu de parale (mult mai multe decât avem în acest moment viziune de ansamblu că au tras Barna & prietenii), iar nimeni nu-i acuză niciodată de nimic. Este de discutat dacă Dan Barna a făcut la fel ca aceşti mafioţi locali.

Componenta penală urmează să o vedem în ce va face în continuare DNA în această chestiune ciudată, care este clar că a apărut exact la timp, controlat, cât să o ajute pe Viorica Dăncilă să acceadă în turul al doilea şi pe Klaus Iohannis să aibă un candidat mai confortabil pentru scrutinul din 24 noiembrie.

Aşadar, vedem astfel care sunt limitele evoluţiei pentru România de mâine, în România de astăzi, şi care este nivelul şi penetrarea societăţii civile în massa românească. Să fim optimişti: este un salt uriaş faţă de decembrie 2016.

Share