home MASS MEDIA, POLITICA Dan Badea despre Felix, Valentin Nicolau si Ceausescu

Dan Badea despre Felix, Valentin Nicolau si Ceausescu

Share

“În urmă cu 12 ani, am publicat la Editura lui Nicolau volumul “Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescu”. Mi-a cerut, în schimb, să-i predau documente (dovezi) pentru toate afirmaţiile făcute în acea lucrare.

FOTO: Napoca News

A justificat prin aceea că, în cazul în care va urma un proces cu vreunul dintre cei atacaţi, are nevoie de probe în apărare. I-am pus în braţe un dosar ce conţinea peste 500 de file, majoritatea documente clasificate secret sau secret de serviciu şi provenite dintr-o arhivă aflată în custodia Ministerului Apărării Naţionale.

Multe dintre acele documente vizau relaţia de afaceri a lui Dan Voiculescu, via Crescent, cu Securitatea. Ei bine, deşi, înainte de apariţia cărţii mele, Voiculescu m-a ameninţat că mă va da în judecată, ulterior a renunţat.

Mai mult, la câteva luni după apariţia cărţii, Valentin Nicolau devenea membru cu o funcţie importantă în…Partidului Umanist Român condus de Dan Voiculescu. Deşi au trecut 12 ani, n-am mai văzut dosarul predat lui Nicolau.

De la acel dosar a început însă cariera politică a mercenarului. Uitaţi-vă cu atenţie la el, priviţi-i lanţul şi culoarea pielii şi gândiţi-vă că ăsta a fost preşedintele TVR vreme de trei ani de zile!…” citeste tot aici

Citeşte şi
Efectul Deciziei 51 a Curţii Constituţionale a României este că acum avocaţii lui Dan Voiculescu
Preşedintele de la Grivco Klaus Iohannis a confirmat implicit, într-o postare pe Facebook, susţinerea sa
Domnule preşedinte Klaus Iohannis, astăzi mi-am retras like-ul dat paginii dumneavoastră. Sunteţi pentru mine o
Dacă va scrie în acelaşi ritm carte după carte, Dan Voiculescu, această conştiinţă vie a
Fiscul a scos la licitaţie casa de vacanţă deţinută de Camelia Voiculescu în Predeal, pentru
Vă prezentăm mai jos partea referitoare la drepturile omului din Raportul pe anul 2014 al
Efectul puternic al mesajului transmis de acest fragment a fost notabil în epocă. Faptul că
Să analizăm puţin ce a mai rămas din cei şase: Băsescu, Constantinescu, Geoană, Patriciu, Voiculescu
Din punctul nostru de vedere, controlul asupra CES (care a fost întotdeauna o dorinţă a
Mondenii - Și eu sunt varan este o perlă. Modelul de agregare este cel folosit
Share