home EVENIMENT Curtea Constituţională din România a încălcat Constituţia

Curtea Constituţională din România a încălcat Constituţia

Share

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis: Curtea Constituţională a încălcat Legea Română şi Constituţia României. Astfel, CCR nu avea dreptul să stabilească nici un fel de regulă pentru redactarea opiniilor separate şi concurente.

CCR Dragnea nu e CeCeRem noi! Încă un protest #Rezist

Aceasta pentru că Legea 47/1992 nu stabileşte nici o regulă de redactare a acestor opinii. Aşadar, Curtea nu avea dreptul să blocheze publicarea vreunei astfel de opinii în Monitorul Oficial.

Curtea Constituţională

Curtea de Apel a motivat astfel hotărârea pronunţată la cererea de suspendare. Aceasta a fost formulată de avocata Elenina Nicut. Este vorba despre Hotărârea 1/22.06.2017 a CCR, prin care s-a decis că preşedintele Curţii are dreptul să refuze publicarea în MO şi pe site-ul Curţii a opiniilor separate, pe care le consideră inadecvate.

În baza acestei hotărâri, a fost refuzată publicarea în Monitorul Oficial a unei opinii separate. Dar şi a unei opinii concurente, formulată de judecătoarea Livia Stanciu. Aceasta era la Decizia CCR nr. 304/2017, privind Legea 90/2001, şi Decizia nr. 392/2017, privind abuzul în serviciu.

Curtea Constituţională

Cererea de suspendare a fost respinsă din cauză că reclamanta nu a putut dovedi urgenţa vătămării vreunui drept, însă motivarea este devastatoare pentru CCR.

Instanţa CAB apreciază că deşi CCR şi-a numit hotărârea act jurisdicţional, această autocalificare nu are relevanţă pentru natură juridică a actului: “Instanţa reţine că Hotărârea 1/22.06.2017 nu reprezintă act jurisdicţional cum eronat afirmă aceasta, ci e un act administrativ cu caracter normativ”.

Citeşte şi
CCR PSD susţine că miniştrii nu au dreptul să critice legile în vigoare

Valer Dorneanu, Cristian Deliorga, Marian Enache și Gheorghe Stan din CCR, aripa PSD, susțin că Read more

Leonardo Badea: Legea fondurilor de investiţii alternative, un restart pentru piaţa de capital

Viitoarea lege a fondurilor de investiţii alternative va fi un nou început, un restart pentru Read more

Slugărel Gargamel se foloseşte de decizia CCR cu cinism. Ce pregăteşte

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că puterea va da lege sau ordonanță de urgență Read more

Aservirea ONG, următoarea ţintă PSD, by Şerban Nicolae, şi Pleşoianu

O lege pentru aservirea ONG a trecut tacit astăzi prin Senat. Ea urmăreşte atacarea frontală Read more

OUG 13, mister constituţional, CCR refuză să se pronunţe

OUG 13 rămâne mister constituţional, pe care CCR a refuzat să se pronunţe explicit. Curtea Read more

CCR nu dezincriminează abuzul în serviciu

Curtea Constituţională a României a decis că abuzul în serviciu este parţial neconstituţional, se pare Read more

Ce legi vor fi modificate pentru interceptări în dosare

Trei legi vor fi modificate prin ordonanţă de urgenţă, pentru a rezolva problema interceptărilor în Read more

CONTROL Ăştia vor să ne pună pumnul direct în gură

Numele jocului este CONTROL. După Legea Antilegionară şi Legea Defăimării, a urmat Legea Big Brother Read more

Ponta: Parlamentarii vor revota toate legile retrimise de Băsescu, iar el va trebui să semneze

"Lasă, că-mi merge şi de data asta. La caterincă!" Comisiile parlamentare Read more

Biliard. Băsescu versus Ponta (2). Miza Rusiei

Ca actant geopolitic regional, Federaţia Rusă stă la pândă, aşteptând scăderea puterii UE, pe măsură Read more

Share