Asa se intampla atunci cand interesul de a trimite cea mai buna piesa la Oslo este intunericit de ultranationalisme. Muzica usoara romaneasca este un domeniu in care miza financiara este mica. Din muzica usoara se fac bani putini in Romania. Mult mai putini decat ar trebui sa se faca.
De aceea, pentru ca muzica aduce bani putini si miza financiara este mica, un grup de insi activi artistic inca dinainte de 1990, care in timp au reusit sa coopteze si alti oameni mai tineri, ce si-au dorit sa poata sa activeze totusi artistic, au reusit sa-si pastreze controlul asupra domeniului.
In Romania de dupa decembrie 1989, strainii nu sunt discriminati. In muzica usoara romaneasca, atunci cand este vorba despre Eurovision, da. In Romania anului 2010, un suedez, un britanic sau un mexican sunt tratati ca in orice stat democratic.
In preselectia Eurovision Romania 2010, acum doi ani niste suedezi au fost discriminati de au strigat fani Eurovision din toata tara, iar anul acesta sunt discriminati un britanic si o mexicanca.
Discriminarea se face, exact asa cum am prevestit, cu litera regulamentului competitiei la inaintare: “Ce melodie frumoasa, ce voce minunata, din pacate nu e roman” – au spus membrii juriului preselectiei, facand trimitere la oradeanul David Bryan (foto 1).
Iata-l aici cu Rock Philarmonica Oradea, cantand versiunea pusa pe un MedievalFolkProg a unui sonet shakespearian:
David Luke Michael Bryan este angajat la Hotel Continental din Oradea sa cante si este platit pentru aceasta ca persoana fizica autorizata (PFA). Fiscul Roman nu i-a spus, ca organizatorul Eurovision, Televiziunea Romana, “nu esti roman, ne pare rau, nu poti lucra in Romania”.
Ar fi fost o tampenie sa procedeze astfel, nu-i asa? Ce-ar fi daca premierul Emil Boc s-ar duce la Coca-Cola si ar spune: plecati din tara noastra, ca nu sunteti romani, sa luati banii romanilor si sa-i rulati in lumea larga!
David plateste dari statului roman, oradenii il cunosc, il apreciaza, il aplauda, il respecta, in schimb omul este exclus din Eurovision. Nu-i asa ca este o tampenie? Ba chiar asa este, o mare, foarte mare tampenie.
¿Qué idiotas
Sa va dau acum un alt caz, de alta natura. Avem o domnisoara care a participat la Eurovision, se numeste Maria Sanchez, dar acesta este un pseudonim artistic, pentru ca in realitate o cheama Renee Santana (foto 2). Se aude, doamna Almasan? Santana. SANTANA!
Iat-o pe Maria Sanchez in Mexico City, in clubul “El Bataclan”, cu Dav Julca, cantand “I wanna be free”:
Voce, prezenta scenica, prestanta, ambitus, volum, impostatie, instinct muzical, ce mai, meserie, nene! A avut concert pe 28 noiembrie in R2 si a cantat exceptional. DiscoR2 a fost la picioarele ei, asa sustine blogul localului.
Nu, nu este romanca, nu a lucrat probabil nici macar o secunda in Romania, nu da impozit statului roman, dar este o Santana. In cativa ani ar putea deveni notorie pe mapamond. Cel putin asa i se prevesteste.
Va spune ceva acest nume? Daca nu, va voi explica. In Mexic, in scurt timp, daca ar fi dupa capul meu, ar trebui ca ziarele sa titreze cu litere de o schioapa asa: “Renee, nepoata marelui Carlos Santana, a fost licentiata din Eurovision Romania pentru ca nu este romanca. ¿Qué idiotas”.
FOTOINFO: Renee Santana in concert in DiscoR2
SURSA FOTO: DiscoR2blog
Iar acum, piesa “Come As One” a lui Gabriel Baruta, interpretata in preselectie de catre David Bryan, clasata in preselectie pe primul loc, nu are solist, pentru ca domnii de la Eurovision Romania au patriotisme de rezolvat. ¿Qué idiotas
Piesa “Baby” a lui Mihai Alexandru, clasata pe locul 14 si interpretata de catre Maria Sanchez a.k.a. Renee Santana, trebuie sa-si gaseasca un nou interpret, pentru ca domnii de la Eurovision Romania au patriotisme de rezolvat. ¿Qué idiotas
De ce tot spun asta cu ¿Qué idiotas? Pentru ca este clar ca onor membrii juriului nostru izolationist muzical, ultranationalist pana la orbire, tributar unor reflexe de gandire comunistoida, au fost impresionati de felul in care canta Bryan si Sanchez/Santana, insa universul cultural din care fac parte Almasan & domnii din juriul preselectiei, curentul de gandire caruia acestia ii sunt apartinatori nu-i lasa, to’arasi, sa accepte un strain in finala romaneasca.
¿Qué idiotas