home ECONOMIE Cum poţi să faci credit bancar în afara României?

Cum poţi să faci credit bancar în afara României?

Share

Românii sunt cetăţeni ai superstatului UE, deci pot face un credit oriunde pe teritoriul Uniunii, chit că omul obişnuit nu prea face acest lucru. În acest articol din “România liberă” explicam, pe 25 mai 2016, iar lucrurile au rămas la fel de actuale, condiţiile în care îţi poţi face un credit la o bancă străină ce acţionează în UE, dar nu şi în România, decât cel mult ca bancă nerezidentă.

Aşadar, credit, ca român, îţi poţi face şi la o bancă nerezidentă, care a notificat BNR că intenţionează să desfăşoare activităţi bancare în ţara noastră. A notificat, şi atât, nimic mai mult.

Nu lucrează, deci nici nu dă un credit sau mai multe după Legea Română, ci după un set de reguli stabilite de Banca Centrală Europeană.

Acest lucru prezintă avantaje şi dezavantaje. De exemplu, dacă ai un credit şi nu îţi plăteşti ratele, vei fi executat silit după alte reguli, nu după cele româneşti, actele necesare executării silite vor fi exotice, iar apărarea creditatului, eventual în instanţă, va fi necesar a se face tot în afara ţării.

Având în vedere că România e al doilea cel mai sărac stat al UE, a susţine în instanţă o asemenea cauză, pentru că te-ai îmbăţoşat degrabă cu un credit exotic, va fi o întreprindere mai costisitoare decât în ţară.

Cam la fel cum vor sta lucrurile şi în cazul în care un român a făcut un credit la o bancă europeană, dar care nici măcar nu a notificat BNR.

Dezavantajul, faţă de prima categorie de bănci exotice, este că acestea, şi dacă vor accepta să te împrumute, îţi vor da un împrumut mai scump decât băncile care au venit cumva pe piaţa românească, dar în alt fel decât ştim noi, când mergem pe stradă şi vedem o sucursală bancară şi spunem: ah, încă o bancă!

Citeşte şi
Cabinetul Tudose vrea să împrumute în anul 2018 50 de miliarde de lei de pe
De unde și cum să faci rost de bani rapid. Există mai multe soluții pentru
~Basescu: imprumutand pentru salarii-pensii dam faliment~Udrea anunta schimbari in Guvern~exista viata dincolo de corporatie~Roubini: 50%
RCS & RDS a cerut băncilor mari 150 - 200 de milioane de dolari, finanţare
~Petcu, poreclit "imprumut fictiv"~WikiLeaks sau spune-mi daca esti si tu cu rusii~Ponta + Crin =
~vamesi curati ca lacrima~unde pui degetul~Oltchim spre privatizare~riscul unui cutremur in Romania~petrolul se scumpeste, atacat
Daca ne va reusi figura, vom arata lumii afacerilor ca adolescentul cu acnee s-a maturizat
România a renunţat la ultima tranşă din acordul cu FMI într-o încercare teleghidată de a
Jean-Marie Doré s-a aflat la un pas de a fi asasinat, s-a declarat prieten al
Maşinăria de propagandă politico-mediatică a tripletei mogulice Vîntu-Voiculescu-Patriciu a lansat o nouă campanie de instigare
Share