Legea Antilegionară ar fi putut să se numească foarte bine şi Legea Zăpăcirii Tuturor, Pentru ca Nimeni să nu mai Priceapă Nimic din Nimic.
Neolegionarii – atâţia cât sunt ei, ascunşi prin tufe, pe sub birouri, costumaţi cu îndemânare în tot felul de haine de dreaptă creştină, sar acum de doi coţi în sus şi strigă că sfinţii închisorilor comuniste sunt astfel martirizaţi (de parcă ar mai fi fost nevoie), martirizându-i, prin contaminare martirizantă, pe aceia dintre legionari care cu adevărat au fost nişte criminali. Care efectiv au ucis oameni nevinovaţi.
Zeliştii vor striga că Zelea – Codreanu era un înger şi Sima criminalul, iar simiştii vor face liste cu defectorii, rumegând planuri de răzbunare târzie asupra acestora.
Zeliştii se vor face că uită vinovăţiile lui Corneliu Zelea-Codreanu (începând cu o anumită crimă, făcută asupra unui anumit prefect, într-un anumit tribunal).
Reprezentanţii dreptei creştine, majoritari simpatizanţi febrili ai lui Cioran, Vulcănescu, Ţuţea, Crainic etc. (chiar dacă doar o mică parte dintre ei au citit operele formidabile ale acestor inşi), vor fi puşi în imposibilitatea de a se exprima public în apărarea acestor intelectuali de excepţie şi mari patrioţi, pentru că atunci când o vor face imediat vor fi categorisiţi drept legionari.
Cei ca mine, dacă vor îndrăzni să spună aceste lucruri, chiar dacă nu vor fi acuzaţi public de ceva (se ştie cum gândesc şi nu sunt singurul), vor fi acuzaţi insidios că au simpatii legionare, pentru intimidare. Vor fi crocodili de sorginte revolută care vor încerca să facă liste negre (nu-l suna pe ăla că e antisemit, nu vorbi cu ălălalt că e legionaroid, nu lucra cu aia că e extremistă etc.).
De exemplu, un astfel de crocodil, Ion M. Ioniţă, redactor-şef la Historia, ginerele lui Sergiu Andon, i-a sărit în gât cu violenţă lui Alexandru Căutiş, când acesta a încercat să spună nişte lucruri despre Mişcarea Legionară, acuzându-l bramburea că e simpatizant legionar.
În acest timp, cine se va bucura şi îşi va atinge scopul? Stânga reacţionară şi pupilii acesteia. Cei care, când Sistemul dă o lege cretină ca Legea Antilegionară, se magnetizează ca pilitura de fier, spun “să trăiţi” şi vorbesc la şapirograf, toţi la fel, recitând cu ochii goi aceeaşi poezie.
EXEMPLU Tâmpenia afirmată de Ion M. Ioniţă (şi contracarată de Alex Căutiş) despre faptul că fundamentele Mişcării Legionare sunt teroriste.
Mişcarea Legionară a fost fondată ca mişcare patriotică ultranaţionalistă de extremă dreapta. Evident, dacă am folosit “patriotică”, vor fi boschetari ai gândirii care vor striga că admir Mişcarea Legionară.
Greşit. Sunt liberal şi aşa voi fi toată viaţa mea. Gândirea legionară mi se pare complet eronată. Soluţiile economice sunt imposibil de aplicat, revolute.
Ulterior, sub influenţe multiple (naziste şi, se pare acum, NKVD-iste chiar, dar şi sub influenţa organică geopolitică a evoluţiei războiului şi intrării României sub puternica agendă nazistă), Mişcarea Legionară s-a contaminat cu fascism, a avut elemente teroriste şi a avut o perioadă în care a acţionat ca o mişcare ce a promovat terorismul de stat, în timpul Dictaturii Legionare, culminând cu Noaptea Rebeliunii – printre cele mai negre episoade din istoria noastră.
Aşadar, cine a comis această tâmpenie, Legea Antilegionară, îşi freacă acum mâinile satisfăcut: şi-a atins scopul, a semănat zâzanie în România pe încă un subiect. Bucură-se proştii, ticăloşii, canaliile.
Ce facem cu “sfinţii închisorilor”?
Pattern-ul a ceea ce s-a întâmplat cu aceşti oameni de mare valoare ai românilor este următorul: s-au format în România Interbelică, întrebându-se de ce lumea lor capitalistă, cosmopolită, multipolară se duce naibii, transformându-se-ntr-un delir.
Gânditori de seamă ai României, ei au încercat să-şi explice cauzele acestui proces de degradare socială, economică, politică. Făcând acest lucru, au atins, ori s-au identificat cu diferite curente de gândire extremiste, teoretizând.
Având competenţe multiple, unii au lucrat ca funcţionari superiori inclusiv în guverne de extremă dreapta, ca tehnocraţi. Să zicem că au avut nişte culpe. Ce instanţă a stabilit care sunt acestea? Tribunalul Poporului? Să credem în probele fabricate sub comandă politică comunistă? Eu, niciodată.
Mai logic, cred eu, ar fi să se rejudece aceste procese în contumacie, în instanţe care să funcţioneze după legislaţia de la momentul presupusei fapte, aşa cum e normal. Aşa cred eu, poate greşesc.
Oricum, eu cred că ideea ca noi, azi, în România secolului XXI, postcomunistă, să ne ghidăm şi să dăm sentinţe de scoatere a unor semne publice (statui, plăcuţe memoriale) ale trecerii prin această lume a unor români de o asemenea valoare este un atentat la fiinţa noastră naţională.
SCURTĂ NOTĂ
Să ne gândim puţin nu numai la atmosfera interbelică şi belică, în care Ţuţea a trecut printr-o pasă de tip legionar, Nichifor Crainic a fost şef de cuib, Mircea Vulcănescu a fost aproape ministru, ci şi la ce s-a întâmplat după venirea comuniştilor.
Cum au reacţionat în puşcării aceşti oameni de excepţie? Au devenit, ca alţi legionari, ţărănişti, liberali ş.a.m.d. torţionari? Ori, dacă nu au ajuns în puşcării, au devenit activişti fervenţi ai Partidului Comunist? Nici vorbă. S-au făcut mai buni.
S-o luăm şi altfel: credeţi că în Obsedantul Deceniu aceşti oameni s-au gândit la democraţie, pluralism sau separaţia puterilor în stat? Îmi vine să râd… Nu, s-au gândit cum să-şi păstraze umanitatea şi să transmită această stare de spirit altor români, prin credinţă, spiritualizare, bunătate, curăţenie sufletească. Avem mărturii destule despre aceasta.
Soluţia nu e satârul, ci dezbaterea educativă
În Wicksburg National Military Park, din Mississippi, generalul brigadier confederat Daniel W. Adams are statuia sa. Nici unul dintre cei din “tabăra învinşilor” confederaţi nu a fost şters cu buretele din istorie. Toţi sunt respectaţi pentru meritele fiecăruia şi despre toţi americanii ştiu şi ce păcate au avut.
La Academia Naţională Militară (West Point) se fac cursuri de etică militară, în care se dezbate şi despre cazul generalilor secesionişti. În fapt, generalii învinşilor, confederaţii, ar fi trebuit să fie consideraţi, după regula noastră românească, criminali de război, nu? Din cauza lor, în atrocităţile războiului civil, au murit sute de mii de oameni, militari şi civili, aşa că…
Ei bine, aveţi aici biografiile marilor generali confederaţi, ca şi ale altor figuri notabile ale secesioniştilor. SUA sunt pline de statui şi plăci memoriale ale acestor figuri istorice ale Americii.
Există 45 de ţinuturi (county) din Statele Unite care poartă diferite denumiri, în onoarea a diferiţi generali confederaţi, după numele proprietăţilor acestora, numele lor sau ale altor situaţii, evenimente şi fapte legate de ei.
Copiii americani la lecţia de istorie învaţă despre aceste figuri tragice, explicându-li-se insistent, mereu, că aceşti oameni sunt nişte mari figuri tragice ale istoriei.
Figuri tragice, repet, care le sunt prezentate americanilor în complexitatea lor, nu unidimensional, cu aparat critic la operele complete, din care să sară, lătrând, căţeii lui Alexandru Florian, strigând că Vulcănescu a fost criminal de război.
Noi ar trebui, în opinia mea, să facem acelaşi lucru cu Nichifor Crainic (legionar convins, şi totuşi mare poet român), Petre Ţuţea (om care a baleiat de la stânga extremă comunistă la dreapta legionară, apoi s-a ridicat deasupra acestor mărunţişuri doctrinare pentru gândirea sa complexă, construindu-şi propria gândire filosofică, fără seamăn în istoria filosofiei române), Mircea Vulcănescu (subsecretar de stat în mai multe guverne de extremă dreaptă, acuzat de Tribunalul Poporului pentru organizarea colectării bunurilor confiscate de la evreii deportaţi, mare filosof român, imposibil de evitat în cultura română) ş.a.m.d..
Ne-ar folosi mai mult dacă am lăsa în pace statuile acestor mari oameni de cultură români şi numele pe care le dau străzilor şi am învăţa care au fost luminile şi umbrele lor, despre care azi, în cecitatea noastră, nici nu ştim decât foarte puţine lucruri şi vin tot felul de indivizi şi ne spun cum să gândim.
Ne-ar folosi mai mult dacă elevilor din şcolile noastre, în loc să tocească fraze-tip, li s-ar da temă pentru acasă să scrie un eseu despre personalitatea tragică a lui Mircea Vulcănescu sau Petre Ţuţea, ca să priceapă cine au fost aceşti oameni, nu să înveţe lozinci şi să le rămână capul gol.
Pentru că, de-abia dacă azi copiii românii vor fi dopaţi cu lozinci tâmpite, mâine, aculturali, fără instrumentar intelectual, vor fi pregătiţi să îmbrăţişeze doctrinele extremiste. Numai asta ne mai lipseşte.