home EVENIMENT, POLITICA CTP, despre 1 Decembrie: Eu nu mă unesc cu Firea și Olguța Vasilescu!

CTP, despre 1 Decembrie: Eu nu mă unesc cu Firea și Olguța Vasilescu!

Share

Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a împărtășit câteva gânduri legate de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, când se sărbătorește Marea Unire.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

El a ținut să facă o distincție între ce înseamnă „unirea tuturor românilor” la nivel statal și ce înseamnă aceasta la nivel individual.

„Eu nu mă unesc, de pildă, cu cetățenii români care nu au venit la vot. Eu nu mă unesc cu Gabriela Firea. Eu nu mă unesc cu Olguța Vasilescu, precum și cu multe alte persoane din această țară. Deci, să nu înlocuim unirea cu iubirea între noi”, spune CTP.

Iată comentariul gazetarului:

Vorbim despre 1 Decembrie. Acum probabil o să răsufle ușurați telespectatorii, că o să audă niște vorbe frumoase, niște vorbe de suflet, de cinstire și de slavă din partea mea. N-o s-audă!

Ce sărbătorim noi acum? Unirea, da? România unită, unirea tuturor românilor. Dar hai să vedem: ce înseamnă unirea asta, de fapt?

Pentru mine, unirea înseamnă așa: că suntem cetățeni români cu toții, plătim cu toții aceleași taxe și impozite – sau nu plătim, unii dintre noi, dar ar trebui să plătim; asta ne unește, faptul că plătim taxe și impozite statului român în mod egal. Apoi: faptul că beneficiem de toate drepturile, de aceleași drepturi ca cetățeni și avem aceleași obligații față de stat; faptul că vorbim cu toții limba română – unii dintre noi au impresia că vorbesc, după cum s-a văzut, dar, mă rog, se mai recunosc niște cuvinte, acolo. Deci, aceste lucruri legate de stat, faptul că ne facem datoria la locul de muncă, aceasta ne unește.

Dar acest tip de unire, care, dacă funcționează, e foarte puternic pentru unitatea statală, este înlocuit, în special de partidele populist-național-extremiste, cum avem și noi unul în România, cu frățietatea, e înlocuit cu iubirea: Iartă-mă și iubește-mă, căci toți suntem români!

Eu nu mă unesc, de pildă, cu cetățenii români care nu au venit la vot, din România, acum, la alegeri. Nu cu cei care au dat votul alb sau l-au anulat, nu, cu cei care n-au călcat prin secția de vot aflată la câteva sute de metri distanță. Eu nu mă unesc cu ei! Îmi plătesc taxele ca și ei, mă supun legilor din această țară ca și ei și prin asta facem România unită, dar eu nu-i iubesc pe acești oameni și nu mă unesc cu ei!

Eu nu mă unesc cu Gabriela Firea. Niciodată!

Eu nu mă unesc cu Olguța Vasilescu, precum și cu multe alte persoane din această țară. Deci, să nu înlocuim unirea cu iubirea între noi, așa.

Și mai pun o întrebare: dacă România ar fi atacată acum și ar trebui să aibă loc un război al întregului popor, cum a fost în 1918 – când au ieșit țăranii să lupte, că n-aveam armată profesionistă – mă întreb: câți români se vor repezi fără ezitare să apere această țară cu arma în mână, cu tot ce are ea la conducere?

Citeşte şi
Adrian Zuckerman: Românii s-au unit în acest moment de criză

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, salută învestirea noului Guvern Orban şi apreciază faptul că Read more

Băsescu: Parlamentele României şi Republicii Moldova să voteze unirea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a cerut duminică, la Chişinău, parlamentelor României şi Republicii Moldova să Read more

Cătălin Predoiu (PNL): În 1991 puteam să facem România Mare

Deputatul PNL Cătălin Predoiu afirmă că în 1991 s-ar fi putut reface unirea cu Republica Read more

Igor Dodon, preşedintele R. Moldova: “Unirea înseamnă război civil!”

Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, le-a transmis un nou mesaj celor ce sunt pentru unirea Read more

Maia Sandu: Nu am discutat cu Nuland despre Unire

Maia Sandu, candidata PAS la preşedinţia Republicii Moldova, spune că nu a discutat cu Victoria Read more

Semnificaţia manifestaţiilor pro-unire din aceste zile

Semnificaţia manifestaţiilor pro-unire cu Basarabia din aceste zile, care au avut loc în Bucureşti, este Read more

Revista presei. Avantajele unirii cu Basarabia

Adevărul: Unirea economică a Republicii Moldova cu România: ce ar avea de câştigat cele două ţări Read more

Duminică, Bucureşti: Marşul pentru Basarabia

Steag tricolor din Chişinău, la Bucureşti Peste 100 de basarabeni au cusut timp de trei Read more

Studiul Soros despre Moldova, inexact

Studiul conţine o serie întreagă de termeni neexplicitaţi. Pe lângă că sunt neexplicitaţi sau insuficient Read more

Revista presei. Liviu Luca in Dosarul Spionilor

~castiga Basescu alegerile din PDL?~UNPR vrea pe OTV~basarabenii nu stiu de Unire~RCS&RDS vrea actiunile statului Read more

Share