Conspiraţia Rusiei din spatele demisiei/demiterii lui Ţuţuianu

Share

Principala calitate a unui stat NATO este previzibilitatea. Conspiraţia Rusiei, care se întrevede din spatele acestei situaţii, constă în subminarea credibilităţii României.

Ţuţu de la Apărare s-a scăpat pe sine. Se termină banii

În zilele care urmează, Adrian Ţuţuianu urma să fie prezent la o întrunire NATO oficială. Din partea României. Nu va mai fi acolo. Nu este prima dată când se întâmplă astfel de lucruri de neînţeles pentru comportamentul unor politicieni dintr-un stat NATO. Anterior, a fost licenţierea Cabinetului Grindeanu, taman după o vizită de succes la Washington a preşedintelui statului. Ce coincidenţă, nu?

De la începutul anului, MApN a avut trei miniştri. Câţi va avea până la finalul acestui an? Imposibil de ştiut. Interimar vine la MApN Marcel Ciolacu, buzoian. Faptul că e buzoian nu e nici o problemă. Faptul că e un apropiat al lui Hayssam Omar e o mare problemă. Încă o dată: suntem stat NATO.

Ipoteza conflictului Dragnea – Tudose şi conspiraţia Rusiei

În articolul precedent, am lansat ipoteza că plecarea lui Ţuţu de la MApN este începutul exit-ului PSD-ALDE de la guvernare. Fix înainte de defaultul României, pentru ca apoi PSD-ALDE, din opoziţie, să pună defaultul acesta în cârca Opoziţiei.

HotNews susţine că Adrian Ţuţuianu a fost demis de Tudose şi că acessta e un semn de tensionare a relaţiilor dintre premier şi Dragnea. Astfel, Daddy Dragnea ar crede că Ţuţuianu poate fi un premier mai docil decât Terente.

Cel mai simplu pentru Liviu Dragnea ar fi să se numească pe sine premier, pentru că el însuşi pentru sine ar fi cel mai docil cu putinţă. Sau cine ştie, că scorpionul… Deocamdată nu poate. Noi ce-ar trebui, să stăm pe margine şi să dăm în bobi, de fericire că în Stratos e deranj?

Conspiraţia Rusiei în conspiraţie

În timp ce unii spun că Tudose devine (tot mai) greu digerabil pentru Dragnea, flancul estic NATO este frăgezit în continuare de Putin. A fost Turcia, Bulgaria, Polonia, Ungaria, e mereu, pentru noi, România. Să nu uităm că, încă mult dinainte de numirea sa la MApN, Ţuţuianu a fost acuzat de relaţii cu Rusia. Declaraţia sa de ieri, cu lipsa banilor la MApN, indică exact aceasta. E subminatoare.

Este un fapt că a fost avocatul Mechel la Târgovişte. Aceasta poate însemna multe. Inclusiv că a fost infiltrat de ceilalţi, dar şi că e dublu. Dincolo de acest lucru, moralul militarilor români este jos. Din atacul asimetric al Rusiei mai face parte şi pensionarea unei părţi din conducerea Armatei.

Dacă ne uităm cine a condus acţiunea, găsim aceeaşi grupare politică numită de noi PSDragnea. Prin Olguţa Vasilescu de la Muncă. În ce priveşte înzestrarea Armatei, de nouă luni PSD-ALDE o dă la sucit şi se învârte pe loc. Demnitarii implicaţi în domeniu se sucesc, stau în cap, fac piruete, dansează dansul cerbului antarctic, proiectează filmul “Jartea Cunglei”. Operaţiunile ruseşti sub steag fals se succed cu repeziciune. Pe cine prostiţi, băi?

Omuleţi verzi şi comitete locale de salvare

Orice, numai să nu înceapă odată achiziţiile. Cine se bucură? Răspuns: dacă în viitorul apropiat nişte coruptocraţi locali declară Republica Autonomă Vaslui, Satu Mare sau Tulcea, ori Galaţi, omuleţi verzi fără însemne, cu tancuri şi elemente de artilerie fără însemne, vor susţine aceste comitete locale de salvare.

Propaganda putinistă va vorbi negreşit despre dreptul la autodeterminare. Legislativul de la Bucureşti va adopta o declaraţie, în care, diplomat, îşi va manifesta îngrijorarea legitimă. Acţiune militară de salvgardare?

Ştiţi ce înseamnă asta? Să le facem faţă. Când vin cu trupele fără însemne, să aibă o problemă. Cu ce înzestrare însă? Zero. Cu ce moral vine Armata Română? Tot mai scăzut. De aceea a fost sunat Terente, premierul frenetic ieri, de către partenerii NATO, şi întrebat: “Aveţi probleme? Ce se întâmpă la voi?”.

Răspunsul corect ar fi fost: “Mai nimic, tocmai am mai respins un atac asimetric şi acum îl eşteptăm pe următorul”.

Share