Conflict diplomatic între România şi Ungaria

Share

Există deja un conflict diplomatic între România şi Ungaria, după ce ieri scriam că Victor Ponta parcă face tot ce poate să inflameze relaţiile.

Totul, în acest conflict, se învârte în jurul declaraţiilor făcute de către cele două părţi implicate. Cineva din Ungaria a spus că altcineva din România. Cineva din România (Ponta, în cazul nostru), a spus că Ungaria şi ungurii.

Ungaria a replicat că România şi Victor Ponta. Cele două părţi şi-au chemat reciproc ambasadorii la foreign office-ul celuilalt, să-l tragă de urechi pe fiecare pentru prostiile debitate de celălalt. E un conflict diplomatic.

Al cărui ultim episod s-a petrecut astăzi. MAE român l-a chemat să-l tragă de urechi pe ambasadorul ungar, Zakonyi Botond, din dispoziţia ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, în strada aceea rotundă-rotunjoară, din centrul metropolei.

Pentru că, nu-i aşa, e un conflict şi el trebuie inflamat în continuare ca în filmele cu proşti, ambasadorul Ungariei la Bucureşti a refuzat convocarea la MAE şi a remis diplomaţiei române o notă de protest, pe care MAE a refuzat-o:

Având în vedere scopul convocării ambasadorului Zakonyi Botond la sediul MAE – adică pentru transmiterea poziţiei României faţă de intenţia Ungariei de a ridica un gard la frontiera cu ţara noastră – conform practicii diplomatice, primirea unei astfel de note nu putea fi acceptată. Practic, partea ungară a dorit să deturneze scopul convocării prin înmânarea notei menţionate, aspect inacceptabil atât pe formă, cât şi pe fond pentru partea română.

E lipsit de importanţă pe fond şi esenţial pe formă, că e cartea noastră de vizită cu lumea largă: se observă că persoana care a redactat acest comunicat şi ortografia limbii române sunt două ţări de pe două continente diferite.

Care era soluţia să nu se ajungă la conflict?

Acum, pe fond: din Strada Jean-Louis Calderon în Aleea Modrogan este destul de dificil de ajuns, când orgoliile sunt mai mari decât oamenii şi s-a ajuns la un conflict diplomatic.

Între MAE ungar şi român ar fi trebuit să existe un continuu dialog instituţional, nu numai pe acest subiect, ci pe o continuă agendă comună, aşa cum este normal între două state vecine, care mai sunt şi membre UE.

În virtutea acestui dialog instituţional, era o chestiune banală, de lucru, ca MAE ungar să adreseze, înainte să ia orice decizie privitoare la ridicarea oricărui gard (de sârmă, ciment sau fier forjat etc.), să facă o adresă către MAE român, privind solicitarea unor consultări reciproce pe subiect.

Dacă MAE ungar nu făcea aceasta, apoi decidea să ridice un gard, o adresă identică, în limbaj tehnic, diplomatic, ar fi trebuit remisă MAE ungar de către diplomaţia română.

În acest timp, prim-ministrul român, indiferent cine era acesta, dacă avea în fizic verbe puternice, inflamatoare, ar fi trebuit să se stăpânească şi să tacă din gură cu orice preţ.

Din negocieri ar fi putut rezulta o soluţie comună ponderată, echilibrată, fără acuze reciproce de extremism sau aluzii la penalitatea unui personaj politic sau a altuia.

Nici acum nu este prea târziu pentru un astfel de drum diplomatic echilibrat.

Share