Condiţia jurnalistului. Ce aş fi făcut la conferinţa de presă a lui Iohannis

Share

Am afirmat că, fiind alături de Klaus Iohannis, în demersurile sale de apărare a Justiţiei, aş fi respectat condiţia jurnalistului. M-aş fi străduit, dacă eram la conferinţa de presă a lui Klaus Iohannis, de după cea a Codruţei Kovesi, să îl pun într-o cât mai mare dificultate. Adresându-i întrebări cât mai incomode.

Iohannis: DNA, eficientă, contrar evaluării lui Tudorel Toader

Este foarte interesant pentru mine că, în timp ce scriu aceste rânduri, îmi dau seama că îmi explic raţional nişte lucruri pe care le fac din rutină profesională de foarte mulţi ani. Este un lucru foarte bun.

Condiţia jurnalistului şi sportul tot mai plictisitor

Conferinţele de presă sunt un sport care a început să mă plictisească de pe la începutul anilor 90. Adică în foarte scurt timp. Din păcate, statutul de jurnalist de teren m-a obligat să particip la o mulţime de astfel de evenimente plictisitoare şi uneori inutile. Pe care m-am străduit din răsputeri să le dinamizez.

La conferinţa de presă a lui Iohannis nu am participat. Cred însă că jurnaliştii care l-au intrebat pe şeful statului de exemplu ce anume a vrut să spună cu “un grup de penali” au pus o întrebare legitimă. Este incorect ca tu, şef al statului, să-i numeşti astfel pe Dragnea, Tăriceanu  şi ceilalţi, la grămadă, în grup, din mai multe motive. Le voi expune în continuare.

Iar condiţia ta de politician te poate determina să treci această linie bleu deschis uneori, dacă o faci în interes public. În acelaşi timp, condiţia jurnalistului te obligă să reacţionezi. Voi explica aşadar de ce anume.

Cine sunt aşa-zişii membri ai “grupului de penali”

1. Dragnea este condamnat, deci e infractor dovedit şi penal trimis în judecată. A-l numi pe el penal e corect. Tăriceanu e penal trimis în judecată, deci aproape la fel. Însă Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea sau Florin Iordache, ca şi alţii, nu sunt penali.

Nici Codrin Ştefănescu sau Liviu Pleşoianu. Oricât de antipatici sunt ei, nu sunt penali. Un pamfletar bun i-ar putea numi “slugile unor penali”, prin ce se observă public că fac, dar ei nu sunt penali. A-i categorisi pe toţi, la grămadă, penali, este greşit.

Condiţia jurnalistului vs. condiţia politicianului

2. Iohannis a intrat cu buldozerul, ca politicianul, în coaliţia PSD-ALDE. Este o constatare rece, lucidă. Nu pot să-l judec, nu ştiu de ce a făcut-o, el are toate cărţile, el ştie ce face. Aşa cum am spus şi mai sus, o poate face, în sensul că poate să facă o declaraţie politică.

E ceva analog cu condiţia jurnalistului. El poate să spună public: “Eu cred că, până la urmă, într-un stat democratic, şi Pleşoianu, Ştefănescu, Nicolicea, Nicolae sau Iordache vor deveni într-o zi penali”. Este credinţa lui şi are dreptul să şi-o exprime public.

Asemeni şi politicianul: are credinţe şi, dacă conform conştiinţei lui, ele sunt în interesul public, are posibilitatea să şi le exprime public.

Lucruri gravissime

3. Iohannis este şeful statului român. Este şi preşedintele acestor presupuşi penali. Presupun că are motive serioase să-i lipsească de perete. Bănuiesc şi care sunt acelea. Trebuie să fie nişte lucruri extrem de grave. Gravissime. Noi nu le ştim. Poate că le bănuim.

4. Problema a fost că jurnaliştii care au întrebat ce înseamnă “un grup de penali” au compromis această întrebare foarte bună prin faptul că ei sunt, în acest moment, compromişi public. Prin felul cum întreabă. Prin contextualizare. Prin organul mass-media unde lucrează.

Şi atunci au tras glonţul în gol. Era şi bine dacă un reprezentant al HotNews sau Realitatea TV l-ar fi întrebat pe Iohannis asta şi ceilalţi ar fi omis să o facă. Avem nevoie de un preşedinte puternic, antrenat să aibă replică şi care să ştie ce are de spus într-o asemenea situaţie.

Condiţia jurnalistului. În mijlocul lucrurilor

Mai pot fi spuse o mulţime de lucruri. Jurnalistul se află în mijlocul acestor lucruri, despre care am scris mai sus. El trebuie să le cunoască, să le priceapă cu obiectivitate, apoi să scrie adevărul. Iar adevărul lui, după ce trage concluziile sale, este subiectiv, nu obiectiv.

Pentru că, dacă rămâne obiectiv, poate deveni de multe ori mincinos, printr-o falsă echidistanţă. Aşa cum am mai spus: nu poţi fi obiectiv şi echidistant între adevăr şi minciună. Acum poate că cititorul înţelege de ce am spus că, fiind alături de Iohannis în apărarea Justiţiei şi statului de drept, aş fi încercat pe cât posibil să îl pun în dificultate la conferinţa de presă.

Share