home CORUPTIE, POLITICA Codrin Ştefănescu ar fi fost sunat de Liviu Dragnea, din puşcărie

Codrin Ştefănescu ar fi fost sunat de Liviu Dragnea, din puşcărie

Share

Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD, a anunţat că Liviu Dragnea i-a telefonat din închisoare. Ştefănescu susţine că Dragnea nu ştie ce se întâmplă acum în PSD pentru că „nu se uită la televizor”.

„Hai să lămurim câteva aspecte. Liviu Dragnea a făcut o listă, aşa cum prevede legea în care intră membrii familiei şi trei colegi din partid. Conform legii, această listă a fost predată la intrarea în penitenciar şi ea poate fi pusă în aplicare după ce trec cele 21 de zile de acomodare.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Sperăm şi noi colegii că la primele vizite vom fi şi noi invitaţi să vorbim cu Liviu Dragnea. Da, m-a sunat o singură dată. De obicei vorbeşte cu familia, nu am vorbit despre ce se întâmplă în partid, nu am vrut să îl necăjesc, am încercat să îl protejez şi eu şi familia. Nu se uită la televizor”, a declarat Codrin Ştefănescu la România TV.

Ştefănescu s-a dus apoi la Antena 3, unde a susţinut că Dragnea este „deţinut politic”.

”Liviu Dragnea este un om foarte puternic, foarte demn şi foarte curajos. Eu sper că foarte mulţi colegi să nu se delimiteze de Liviu Dragnea. Eu vreau să le amintesc că mulţi colegi au căzut la datorie în luptă cu statul paralel. Eu sper că partidul să nu uite că în această bătălie foarte strânsă mulţi colegi din ţară au căzut.

Probabil, dar cred că nu se uită la televizor tocmai din acest moment. Liviu Dragnea este un deţinut politic în acest moment. Este cuprins de anumite sentimente când vede că se întâmplă lucruri ciudate în partidul pe care l-a condus. Încearcă să se delimiteze puţin de situaţia asta.

Mi-a spus că este puternic, este demn, că-şi va duce crucea până la capăt. Eu sunt pe lista de vizitatori şi am să mă duc la el atunci când iese din perioada de carantină.

Sunt momente delicate pentru partid, sunt lucruri care trebuie reglate şi trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Văd că ne cam uităm camarazii din partid, în momentele grele. Eu cred că ar trebui să ajutăm inclusiv familia colegilor aflaţi la ananghie.

Nici măcar nu-i trecea prin cap că va fi executat pe o astfel de speţă. Nimeni din partid nu credea aşa ceva. Nu am crezut nici măcar la referendum, când un lider de partid a chemat lumea la vot împotriva unui dictator, împotriva unui monstru care a condus România”, a spus ulterior Codrin Ştefănescu la Antena 3.

Cu toate acestea, surse din Administraţia Penitenciară au declarat pentru mai multe publicaţii că Dragnea are televizor în celulă, însă acesta trebuie să fie închis la ora 22.00.

De asemenea, Dragnea stă singur în celulă, un fapt neobişnuit, crede peesedistul.

Citeşte şi
Fostul primar al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, supranumir Pinalti, a părăsit miercuri după-amiază Penitenciarul
Fostul deputat Mihai Tânjală a fost adus joi în țară de polițiștii din Interpol România,
Oricâte circumstanțe atenuante, perfect corecte din punct de vedere politic, s-ar invoca, un plagiatu tot
Traian Băsescu parcă a fost ciupit de streche, ori poate că, asemeni situaţiei din filmul
Dacă va scrie în acelaşi ritm carte după carte, Dan Voiculescu, această conştiinţă vie a
Din politician corupt aşa-zis liberal, Relu Fenechiu a devenit în puşcărie inventator-model. Printre invenţii: hidrocentrala
Nimeni nu înţelege ce i-a apucat pe parlamentarii noştri să-şi dea fix acum pensii speciale,
SOV este acronimul sub care (nu) se ascunde un infractor de drept comun, numit Sorin
~rusii ne dau Papirusul din Mangalia~Igas verifica nemultumirile politistilor sindicalisti~divortul Taricenilor~strania Primavara Araba~Bashar strans cu
~cum ajungi pe lista neagra a Antenelor~razboi economic pe Oltchim cu vechi actanti din serviciile
Share