CNA somează televiziunea lui Pandele pentru propagandă antivaccinare

Share

Metropola TV, televiziunea lui Florentin Pandele, a apărut şi imediat cu ea au apărut şi problemele legale.

Metropola TV, televiziunea primarului Florentin Pandele, de la Voluntari, finanțată din banii publici ai orașului, a primit o somație din partea CNA, pentru emisiunile în care se face propagandă împotriva vaccinării.

Moderatorul emisiunilor respective este Mădălin Ionescu, cunoscut conspiraționist. Membrii CNA au luat în discuție chiar o amendă de 10.000 de lei, dar s-a renunțat la idee, pentru că Metropola TV era la prima abatere: postul este înființat de numai un an.

Avertismentul s-a dat pentru emisiunea “Mădălin Ionescu Show”, din 2 martie 2021, dar membrii CNA au avut în vedere și emisiunile din 22 și 24 februarie 2021, când s-a făcut de asemenea propagandă anti-vaccinare.

În ediția din 2 martie, a fost invitată controversata Adina Alberts, soția lui Viorel Cataramă și medic estetician, care, de la izbucnirea pandemiei, s-a specializat pe teorii ale conspirației.

Deși nu are studiile necesare în virusologie, epidemiologie sau pneumologie, Adina Alberts și-a făcut un public fidel de conspiraționiști, pe care-l alimentează cu tot felul de sfaturi, avertismente și teorii isterice.

Între sfaturi despre tratarea “în casă” a Covid, “dezvăluiri” despre pandemie și contestarea vaccinurilor, soția lui Cataramă mai plasează și diverse produse, cărora le face reclamă.

În 24 februarie, Mădălin Ionescu a avut invitat un alt conspiraționist, rusofilul Florin Zamfirescu. Actorul a acuzat o mare minciună, afirmând că 80% din populație nu vrea să se vaccineze și că se ascunde faptul că în 2019 și 2020 a murit același număr de oameni – dovadă cu nu se moare de Covid.

Mircea Toma, membru CNA, a explicat decizia:

“Ținta emisiunilor domnului Ionescu a fost discreditarea unui vaccin, vaccinul Pfizer. Este un pachet de emisiuni pentru a discredita un vaccin. Acest pachet este construit dezechilibrat, în unele emisiuni apar emisiuni care acoperă şi opinia opusă celui pe care o promovează producătorul şi moderatorul acestei emisiuni. Pentru unele ediţii are acoperire. Sunt enunţuri care duc la dezinformare“.

Mădălin Ionescu a alunecat, în ultima perioadă, într-un conspiraționism care frizează patologicul.

„Unele din aceste vaccinuri ne pot fi vârâte pe gât tocmai de cei care au provocat criza și de lacheii lor din diverse țări, agenți de influență ai acestui grup criminal suprastatal. Mega-afacere și în același timp un război cumplit împotriva a miliarde de oameni nevinovați, care sunt supuși unor abuzuri de proporții“, scria acesta pe Facebook, la începutul anului.

Dialogul Mădălin Ionescu – Adina Alberts, care a atras avertismentul CNA

Mădălin Ionescu: Avem o schemă extrem de complexă, ştiu că sunteţi pornită, dacă pot să spun aşa, împotriva unor realităţi ale acestei perioade, unor aspecte ale erei COVID. Din perspectiva vaccinării, ce vă nemulţumeşte cel mai tare sau ce vi se pare suspect, ciudat, în această perioadă? Adina Alberts: Ciudat mi se pare că am acceptat cu atâta uşurinţă, bineînţeles din lipsă de informare corectă, acest studiu amplu, de fapt suntem nişte subiecţi într-un amplu studiu, aceste vaccinuri nu se pot numi vaccinuri, ele sunt nişte produse, medicamente, nişte terapii genetice, de fapt, această manieră de a obţine un produs vaccinat, nu a mai fost folosită până acum, este, e vorba de ARN mesager. Un vaccin înseamnă, în definiţia lui clasică, înseamnă să luăm o bacterie sau un virus, sau o parte din această bacterie sau virus şi să dezvoltăm în ser, introdus în organism sistemul imun propriu, va declanşa un răspuns imun şi vom obţine anticorpi împotriva acelei bacterii, sau acelui virus, ăsta este, aşa, asta este definiţia vaccinului. Acest produs vaccinat nu este aşa. Este, de fapt, o terapie care se bazează pe un fragment din ARN- ul mesager, din ARN- ul virusului SARS-COV2, un fragment care o dată introdus în organism, va pătrunde în celulă, va determina ribozomii să sintetizeze proteina spike, care se va plasa la suprafaţa celulei, astfel încât sistemul imunitar va declanşa un răspuns agresiv împotriva celulei cu aceste proteine spike.

Mădălin Ionescu: Mi se pare discutabil în această perioadă este că, după aplombul de început şi după campania deseori, cum să zic, exagerată… Nu numai exagerată, deşănţată.
Adina Alberts: Exagerată şi total lipsită de deontologism medical.

Mădălin Ionescu: pro-vaccinare…
Adina Alberts: Aşa este.

Mădălin Ionescu: În care mulţi medici au făcut reclamă unor produse experimentale…
Adina Alberts: Cu reputaţie impecabilă unii dintre ei.

Mădălin Ionescu: asta susţine şi producătorul în general, sau asta susţin producătorii că este vorba de substanţe experimentale, ne-am mai liniştit, au început să apară informaţii, efectiv din rândul celor care s-au vaccinat şi am aflat că există mult mai multe efecte adverse decât ne închipuiam.Asta a fost prima surpriză.
Adina Alberts: Pentru mine nu a fost o surpriză.

Mădălin Ionescu: Există, de exemplu, o întrebare care nu are răspuns nici până acum, pentru cât timp ne oferă imunitate aceste vaccinuri, aşa cum spuneam israelienii se gândesc în acest moment să revaccineze populaţia.
Adina Alberts: Pentru că aşa spune producătorul acestui vaccin, că undeva la 6 luni această imunitate dobândită în urma vaccinării, va dispărea şi trebuie din nou să faci un alt vaccin, din 6 în 6 luni, pentru Dumnezeu, mi se pare şi cu toate riscurile, aceleaşi riscuri mereu să ţi le asumi, riscul că nu ştii ce reacţie adversă vei avea, riscul că nu ştii ce se va întâmpla peste un an, doi, trei, aicea este marea problemă, de ce spun asta? Această tehnologie a fost folosită pentru a dezvolta medicamente, care au tratat în mod spectaculos boli genetice, numai că după ce persoanele acelea s-au vindecat, la un interval de 3-4 ani, 35 % dintre aceste persoane au dezvoltat forme, diverse forme de cancere, sau boli autoimune. Lucrurile astea nu se spun, lucrurile astea o dată ce orice om normal ar afla, s-ar mai gândi de 10 ori dacă mai merge să-şi facă acest vaccin, mai ales că trebuie să-l tot repeţi.

Mădălin Ionescu: Ideea de a rezolva printr-un vaccin o pandemie nu este una nefericită…
Adina Alberts: Nu, dar ăsta nu este vaccin.

Share