home CORUPTIE, POLITICA Cine verifică legalitatea referendumului din partea PSD? Un fost condamnat

Cine verifică legalitatea referendumului din partea PSD? Un fost condamnat

Share

Reprezentantul PSD în Biroul Electoral Central pentru referendumul privind redefinrea familiei este un fost deputat condamnat pentru trafic de influenţă.

Situaţia are şi o latură comică, pentru că din BEC face parte şi judcătorul care a condus completul de judecată. Cucoş, Sindile, Cazan şi Chirică, puşi sub acuzare în Dosarul 10 august

Fost deputat PSD condamnat, roboţelul lui Dragnea în BEC

Reprezentantul PSD la BEC pentru referendum este Nicolae Vasilescu, fost deputat condamnat, în 2013, la 2 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, pentru că ar fi cerut bani de la maimulte firme pentru a le facilita contracte cu mai multe primării din judeţul Constanţa.

Vasilescu a şi executat un an şi jumătate, iar prin senţinţa defintivă i s-a interzis ca timp de 3 ani după executarea pedepsei principale să aleagă sau să fie alesî în instituţii publice.

Coleg de BEC cu un judecător din completul care l-a condamnat

În plus, i s-a interzice dreptul de a mai ocupa o funcţie care presupune implicand exercitiul autoritatii de stat.să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea a fost data de un completul condus de Ionuţ Matei, şi el membru BEC, care acum va fi coleg cu fostul deputat pe care l-a trimis în spatele gratiilor.

Nicolae Vasilescu se va ocupa, în Biroul Electoral Centrak, de verificarea legalităţii votului ce va fi exprimat la referendumul privind modificarea Constituţiei.

Citeşte şi
Fostul secretar general al PSD Mihai Fifor, supranumit Ali Comicul pentru declaraţiile sale neverosimile, a
Locuitorii din Slatina, judetul Olt, au din nou parte de apa neagra la robinetele din
Cosmin Prelipceanu, realizator al emisiunii Jurnalul de Seara de la Digi24, a anuntat joi ca
O parte semnificativă din datoria de 15 milioane de euro a PSD, către firmele și
30 de filiale județene ale Pro România își negociază trecerea la PSD. Tudose spune că
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, la finele ședinței Comitetului Executiv Național, că
Președintele Klaus Iohannis face ce a promis în campania electorală: PSD trebuie să dispară din
După dictonul "noi facem ce vrem noi şi când vrem noi, nu-i lăsăm pe alţii,
După ce a făcut ππ în ciorba PSD, Viorica Dăncilă a fost înlocuită din funcţia
Marian Ceaușescu a pus muzică de înmormântare la sediul PSD. În fața sediului PSD a
Share